duminică, 23 decembrie 2012





Cernăuți: atmosfera unei epoci


Cernăuții în imagini... Cernăuții de odinioară... Rostim aceste cuvinte și de cele mai multe ori ne răsar în memorie cunoscutele gravuri ale lui Francisk Knap ( http://www.facebook.com/media/set/set=a.351120478296701.78357.100001962553643&type=3 ), făcute în a doua jumătate a sec. al XIX-lea și care ne prezintă un șir de locuri cernăuțene cum ar fi Ringplatz-ul, Obergimnazium, Hauptstrasse, Catedrala, Grădina Publică etc. De aceste gravuri s-a folosit și George Călinescu în monumentala sa lucrare ”Viața lui Mihai Eminescu”, în care a creat un sugestiv tablou al Cernăuților din vremea aflării lui Eminerscu la studii. Odată cu apariția fotografiei se ivesc noi posibilități de a păstra pentru generațiile viitoare imaginea de odinioară a ortașului. Deși a stârnit multe discuții în sec. XIX, când lumea se întreba dacă fotografia este sau nu o artă, ea și-a ocupat locul ei în viața oamenilor, preluând ștafeta de la pictură, ba mergând chiar mai departe.         La Cernăuți fotografia ajunge în a doua jumătate a sec. XIX, dar se afirmă mai ales în ultimele decenii ale sec. al XIX-lea – începutul sec. XX, când apar și primele ateliere de fotografie, care fac în exclusivitate portrete, satisfăcând astfel nevoia omului de a se regăsi în imagini.
 





  Amintim aici pe fotografii J. Goldenberg si A. Stenberg de la atelierul Louis Photograph cu adresa pe Strada Postei Nr.2, pe M. Friedman de la ”Rubens” de pe Kochanowskigasse, 5, pe T.Bahrinowicz, (”k.u. k. Hof-Photograph”) de pe Hauptstrasse, 36, pe Gebrüder König de la ”Unterhale der Paraskiewakirche” (”im eigenen hause” = la domiciliu), pe J. Krzanowski (”Kammerphotograph seiner k.u. k. Hoheit erzherzog Eugen”) de pe Herengasse, 39.  Au fost însă și entuziaști, care cu camera de fotografiat de-a spinare au străbătut străzile orașelor și au cutreerat satele Bucovinei pentru a imortaliza case și oameni, biserici și școli, monumente și peisaje, redându-ne astfel atmosfera specifică a vremii.
O adâncă impresie produc imaginele unui necunoscut meșter din anii premergători primului război mondial, fotografii care, printr-o fericită întâmplare, au ajuns să se păstreze în fondurile arhivei de Stat din Cernăuți. Păstrate pe sticlă (negativ, 13x18) ele reprezintă mai multe aspecte ale străzilor și piețelor din Cernăuți, dar și multe biserici, școli din satele Bucovinei.

Fotografia expusă aici ne înfățișează imensul Ringplatz (azi piața Centrală), chiar inima orașului. Soarele aflat în crucea amezii mai potolește puțin forfota mulțimii adunate în zi de tâtg pe străzile orașului. Domni cu bastoane și pălării se duc, stau în grupuri, discută, fumează în fața dughenelor sau se plimbă ținând la braț doamne elegante  cu palarii și umbrele dantelate. Domnișoarele cu pălării înflorate poartă rochii lungi cu crinolină și mănuși dantelate sau se ascund sfioase sub umbrele. Se pot vedea și câțiva țărani, care mai mult cască gura la cele din jur sau străbat șirul de prăvălii și dughene, de cârcume și bodegi, fie în căutarea celor trebuincioase pentru casă, fie a unui cunoscut cu care ar mai putea chieltui din banii agonisiți cu multă trudă.

Zidurile pline de inscripții și firme (dispozitive de publicitate li s-ar spune astăzi) sunt o adevărată carte a orașului. În spatele ferestrelor întredeschise se ghicește rânduiala, pacea și tihna netulburată a unor zile fericite. O lume, parțial străină, se crede sigură și calmă. Totuși, sesizăm în toate acestea și o neliniște a orașului din ajunul războiului, care, pe lângă atâtea tragedii și pierderi, va aduce cu el și destrămarea imperiului, va apropia înăptuirea unor îndelung așteptate idealuri. Se citește aici atmosfera unei epoci. A epocii lui George Tofan  și Iancu Flondor, Ion Nistor și Sextil Pușcariu, Vladimir Repta și Dionisie Bejan, Constantin Morariu și Simion Florea Marian... Este orașul unde apărea ”Junimea Literară”, unde activau societățile ”Dacia”, ”Junimea”, ”România ortodoxă”, ”Armonia”. Este orașul unde Aurel Vlaicu și-a ridicat în înălțimi aeroplanul său spre bucuria „neamului românesc din Bucovina, care a avut o frumoasă zi de sărbătoare, o zi de mângâiere şi întărire sufletescă...”. Este orașul în care a fost purtat pe brațele studenților cernăuțeni marele istoric Nicolae Iorga și scriitorul Ionel Teodoreanu...

În veșnica noastră căutare a unui dialog cu trecutul, pe lângă contactul cu operele de artă, literatură artistică, documentele de arhivă, să ne oprim privirea, ori de câte ori avem posibilitatea, și asupra fotografiilor de epocă. Ele ne pot sugera gânduri, ne pot trezi emoții, așa cum o poate face numai o operă de valoare autentică. Fotografiile de epocă ne ajută să înțelegem adevărul simplu că timpul este veșnic, pe când noi suntem doar niște ființe trecătoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu