REALITĂŢILE UNEI  RĂSCOALE

sau

„...vântul rău care a bătut peste Ţara Românească”

Anul acesta se împlineşte un centenar de la răscoala ţărănească din 1907, care, după cum se exprima in scrib al vremii, „a fost spre nenorocirea ţărei şi ruşinea noastră”, unde prin „a noastră” se avea în vedere a ţăranului român. După cele mai recente cercetări ale fenomenului de la 1907 reiese că nu ţăranul a fost pricina violenţelor, mai ales a violenţelor cu care a fost înăbuşită această nemulţumire ţărănească, ci conducerea mioapă de atunci, care l-a adus pe ţăranul român într-o stare mizerabilă.

Înfăptuirea unirii Moldovei cu Muntenia, reformele lui Al. I. Cuza, mai ales legea rurală din 1864 ca şi cucerirea independenţei nu au putut aduce îmbunătăţirea aşteptată de ţărani. Unii dintre ei erau lipsiţi de pământ, alţii aveau suprafeţe mici. Se mai adăguau şi relaţiile încordate dintre ţărani şi proprietari sau arendaşi, unele abuzuri ale acestora din urmă la întocmirea unor învoieli agricole apăsătoare. Pământul era lucrat în condiţii foarte grele, uneori datorită lipsei vitelor şi a uneltelor de muncă.

Răscoala din ţinutul Herţei din februarie-martie a îmbrăcat forme comune celorlalte judeţe ale ţării, caracterizate prin atacarea conacelor, încercări de răfuială cu autorităţile locale şi cu negustorii satelor, care erau mai toţi evrei. Cele mai încordate frământări ţărăneşti au avut loc la Hreaţca, Culiceni, Godineşti, Mihoreni, Movila şi Târnauca. Pe la mijlocul lunii martie autorităţile locale, speriate de amploarea crescândă a rebeliunii, cer insistent prin telegraf intervenţia imediată a trupelor.

În a doua jumătate a lunii martie guvernul ia măsuri energice şi concentrează unităţile militare aproape în fiecare sat al ţinutului. Prezenţa trupelor fac ca autorităţile să-şi revie după şocul avut la început şi să acţioneze mai îndrăzneţ, reprimând răscoala. De aceea din această perioadă s-au păstrat şi cele mai multe documente: rapoarte, procese-verbale, adresări, dări de seamă etc. Toate documentele pe care le vom folosi în continuare au fost depistate în fondurile Arhivei de Stat a regiunii Cernăuţi.

La Bucureşti guvernul scoate în grabă un ziar „Gazeta sătenilor”, „ziar pentru apărarea intereselor ţărănimei române”. Gazeta, scrisă de „un comitet”, publică documente oficiale şi articole semnate în majoritatea cazurilor  „un ţăran”, „un binevoitor”, „un bun român” etc. Pentru a ne da seama de scopul pe care-l urmărea gazeta (guvernul) dăm câteva citate dintr-un articol din Nr. 2 al gazetei (1 aprilie 1907):

„Lucrurile s-or schimba în bine. Lăsaţi bociturile de o parte, ele-s pentru muieri, puneţi mâna pe coarnele plugului, înfingeţi-l mai adânc în pământ şi daţi înainte cu brazda. Vedeţi-vă în linişte de munca câmpului, din care ese izvorul de bogăţie, căci aici în capitala ţărei aveţi o stăpânire cu inima românească care va veghea  ca să se dea dreptate celor însetaţi după dreptate, aşa că grija aceasta lăsaţi-o pe seama guvernului celui nou care îl aveţi azi, spre binele vostru şi fericirea ţării. Şi dacă mă veţi asculta, va fi bine de voi, fraţilor!

                                                                                       Un bun român.”

La tipografia judeţului Dorohoi se editează o mulţime de foi volante, adresări, ordonanţe care chiemau la liniştirea spiretelor.

Reproducem mai jos o adresare către ţăranii judeţului, semnată de către prefectul judeţului Dorohoi George A. Vesescu.

„Oameni buni! A trecut vântul rău care a bătut peste Ţara Românească, pe care strămoşii noştri ai tuturora au întemeiat-o şi sprijinit-o cu mintea şi braţele lor şi pe care cu toţii au apărat-o şi înălţat-o de sângele lor vitejesc.

Să uităm ceasul rău, să avem încredere unii în alţii, să înţeleagă tot românul că Ţara aceasta nu poate avea fiinţă fără unire şi dragoste între toţi fiii săi, şi că numai duşmanii neamului nostru pot să se bucure când vrajba şi ura prind rădăcini în sânul poporului nostru.

Şi de-acum la muncă, oameni buni! Să nu lăsăm în paragină frumoasele şi mănoasele pământuri pe care ni le-a lăsat Dumnezeu ca să ne hrănim cu toţii.

Dragostea şi frăţia între noi, respectul legilor şi munca liniştită, să nu uităm că sunt adevăratele şi singurile condiţiuni, de propăşire şi neatârnare a scumpei noastre ţări precum şi a fiecăruia din noi.”

Îndemnuri şi sfaturi bune, dar venite cam târziu, aproape în ceasul al doisprezecelea. La sate lumea era agitată. Inspectorii comunali erau obligaţi să raporteze zilnic (uneori chiar de două ori pe zi) prefectului de judeţ despre starea spiritelor. În raportul de la 17 martie de la orele 8 dimineaţa se menţionau următoarele:

„Domnule Prefect, ordinului nr. 71 supun: In cuprinsul plăsilor Herţa-Darabani, spiritele populaţiunii sunt liniştite. Devastări nu s-au făcut. Crâşmele sunt închise. Persoane suspecte nu s-au descoperit. Evrei au rămas în comune un număr de 62, despre care cu cursa de astăzi V-am înaintat un tablou nominal.

Aprovizionarea trupelor se face prin rechiziţii şi bani. Evenimente nu sunt. S-au făcut detaşări de trupe prin toate comunele.

Manifestele înaltului guvern s-au citit şi se citesc prin toate satele şi, după asigurarea primarilor, populaţiunea e forte liniştită.

După arătările primarilor comunelor Buda, Hreţca şi Darabani, dintre capii de revoltă cari nu s-au putut prinde, ni se spune că umblă ascunşi prin păduri.

Inspector comunal, căpitan Miloş.”

Starea de zbucium şi nelinişte a satelor herţene în acel început de primăvară sunt reflectate şi în rapoartele inspectoratului comunal Giurgiuvanu din care desprindem şi măsurile luate de autorităţi, ca să „fie în fine complectă linişte”. Deşi, pe alocuri, puterea locală s-a arătat incapabilă să rezolve cerinţele ţăranilor (probabil, „fiind prea emoţionaţi de starea spiretelor ţăranilor”), până la urmă, cu ajutorul armatei, jandarmilor, cu bătăi şi mult sânge, cei de sus au obţinut „complecta linişte”. Oare era liniştea la care visau ţăranii?

Dar să invocăm documentele vremii.

„Regatul României

inspectoratul plăsilor Herţa-Darabani jud. Dorohoi

Nr. 220, personal, 1907, luna martie în 19 zile

Domniei Sale Domnului Prefect al judeţului Dorohoi

Domnule Prefect! Am onoarea a supune cunoştinţei D-Voastră că am vizitat astăzi comunele Movila, Pilipăuţi, Mamorniţa şi Herţa, unde, convocând câte 2 oameni fruntaşi din fiecare cotună am constatat următoarele:

La Movila sătenii reclamă că proprietarul dl Verona cum şi ceilalţi arendaşi le dă pământul prea scump, luându-le câte 88 şi 100 lei pe falcea de arătură cu lucru, 20 prăjini prăşilă şi 40 secere de falce, iar măsurătoarea nu li se face dreaptă. În general aici atitudinea sătenilor este liniştită şi nu cer decât măsura dreaptă şi preţ mai redus. În cât priveşte primarii şi toţi ceilalţi funcţionari cum şi întregul serviciu este mai puţin ca mediocru. Am vorbit oamenilor în sensul ordinului D-Voastră atât aici cât şi în celelalte comuni, iar efectul au fost bun.

La Pilipăuţi sătenii în parte s-au învoit cu arendaşul Vurmbrand cari le-au acordat câte 10 lei de falce în minus ca până acum totuşi aici atitudinea oamenilor este reţinută, dându-mi bănuială că au o hotărâre ascunsă care mi-a fost pentru moment imposibil a o defini. În această comună, unde a fost o mişcare destul de vie, fiind şi aici broşuri distribuite şi delegaţie la Bucureşti chiar săptămâna treecută, între cari cei mai aprigi, citez pe locuitorii Neculae Sofroni Ilie a Lungulesei şi Ion Dulgheraşu, ceşti doi din urmă reîntorcându-se abea vineri din Bucureşti. Aici am dat delegaţie specială gendarmilor Juncu Vasile şi Ciunculescu ca în unire cu primarul să proceadă la o minuţioasă anchetă, dresând cuvenitele acte şi arestând pe cei ce vor fi vinovaţi, dându-le ca punct de orientare stabilirea locului şi a persoanei anume de la care au emanat broşurile şi îndemnul la revoltă. Dealtfel primarul şi funcţionarii comunali sunt bunişori, primarul însă e prea indulgent şi ocrotitor pentru săteni.

La Mamorniţa în general e linişte, învoindu-se cu proprietarii şi arendaşii în parte. În cotuna Horbova sătenii cer ca arendaşii şi proprietarul M. Degeratu să nu dea pământul la locuitorii din Bucovina  ca până acum, iar ei să fie nevoiţi din această cauză a rămânea fără pământ sau îl caută în localităţi depărtate. Mai cer şi ieftenirea pământului cari aici se plătea până acum cu 100 lei falcea şi 160 lei falcea fânaţ; cer să li se dea pământ pentru arătură cu 60-70 lei falcea. Mai reclamă că dl Prilogeanu, proprietar tot aici, a arat toată moşia nevrînd a da deloc pământ sătenilor ci numai în parte pe a treia parte din produsul unei falce. În această comună primarul cu totul moale şi subalternii lui tot astfeli.

În aceste trei comune am luat dispoziţiune ca toţi consilierii comunali, vătăjeii, meliţienii de încredere să spioneze necurmat mişcarea în fiecare comună, raportân zilnic primarilor orice ar afla. Am dat ordine severe primarilor şi tuturor funcţionarilor să fie vigilenţi şi neadormiţi cum şi a nu a mai da rapoarte neecsacte, cum făcea până acum. Sătenilor le-am pus în vedere răspunderea ce o au cum şi urmările ce vor rezulta dacă nu se vor linişti şi nu vor începe la timp lucrul câmpului, limitându-se în ceia ce au, dându-le sfaturi în sensul ordinului D-Voastră. Din informaţiunile ce am putut culege până acum rezultă, că sătenii meditează o nouă izbucnire violentă în timpul arăturei, iar întreaga mişcare din această plasă ar porni de la Hudeşti. Pentru a putea avea informaţiuni precise şi a putea lucra cu eficacitate am onoare a vă ruga să binevoiţi a dispune trimiterea a încă 4 gendarmi cu care să pot lucra în plasă şi a fi prevenit la timp de orice eventualitate. Din cei 4 gendarmi, am deplasat astăzi doi după cum am arătat iar cei doi rămaşi îi voi deplasa mâine. În ceea ce priveşte târgul Herţa am făcut osebit raport.

Mâine plec în comunele Târnauca, Hreţca şi Buda, iar de rezultat voi raporta.

Inspector comunal Giurgiuvan.”

A doua zi acelaş inspector raporta următoarele:

„În fiecare comună am convocat ca şi eri locuitorii.

La Târnauca spiritele sunt cu totul liniştite. Au obştea sătească cu un capital de 48000 lei. Am făcut cerere la bancă (fiind moşia băncii) ca după expirarea contractului arendaşului Costiner-Bril să le dea lor în arendă.Arată că sunt 1500 locuitori, iar moşia are 1300 fălci, nici câte o falce de om, cer însă ca autorităţile să facă astfeli ca arendaşul care mai are de ţinut afară de vara aceasta doi ani moşia, să le cedeze de la toamnă contractul oferindu-i sătenii ca filotim chiar 10% şi ca să facă actul cu ei acuma.

Cu toată atitudinea foarte respectuoasă a sătenilor, am observat că sunt neîncrezători şi e de crezut că dacă Costiner nu se va grăbi a le ceda contractul vor izbucni tulburări la toamnă. Primarul ca şi ceilalţi funcţionari îşi îndeplinesc destul de bine serviciul.

La Buda s-au operat eri arestările despre care am avut onoarea a raporta telefonic. Dealtfeli atitudinea sătenilor cu totul liniştită. Cer să vie proprietarul V. Miclescu ca să se împace cu el, rugând ca autorităţile să intervie pe lângă D-Sa ca să depărteze din serviciu pe evreul Iancu Bercovici (vechilul moşiei), care îi înşală la măsurătoare, să le scadă ceva preţul pământului şi să sporească puţin lucrul plătindu-li-se numai 32 fr. falcea praşilă şi 14 secere şi coadă. Cer urcare cât de mică.

Reclamă că imaşul pe lângă că este slab le ia pe vară câte 30 lei de perechea de boi. Mai roagă să se elibereze din arest pe consătenii lor Niţă Onofrei şi Ion Gronic de vor fi nevinovaţi ca unii ce sunt cu totul săraci şi soseşte timpul lucrului. De altfel promit a fi liniştiţi şi în linişte se vor împăca cu proprietarul. Autoritatea comunală lasă mult de dorit. Am luat cuvenitele măsuri.În această privinţă la timp voi face osebit raport.

La Hreаţca spiritele tot agitate cu pretenţiuni absurde. Cer pământ cu 30 cel mult 40 lei falcea fără lucru. Reclamă contra arendaşului dl. Adelki Verona că le ia 120 lei falcea de pământ şi că vechilul acestuia anume Lanfer îi înşală la măsurătoare. Cer ca arendaşul să vie în sat să se împace şi ca să nu ţie evrei servitori cum şi în celelalte moşioare să nu fie evrei arendaşi. Din investigaţiile făcute aci, la Beceşti şi Godineşti, cătune pendinte de această comună, am convingerea că adevăraţii răsvrătitori (afară de ajutorul de primar deja depus) încă nu au fost descoperiţi, deci am detaşat acolo 4 gendarmi cu instrucţiuni şi indicaţiuni precise pentru urmăriri şi mai departe cercetări, a căror rezultat voi comunica la timp. Aici autoritatea comunală este cu totul incapabilă şi trândavă. Primarul Năstase Brăiescu cu moşioară în comuna Buda, cătunul Mihoreni, nu se ocupă de loc de serviciu. Am luat cuvenitele măsuri, dar soluţiunea cea mai practică de a instala o comisiune interimară este pentru moment esclusă neputând găsi pe nimeni să primească această demnitate şi toate persoanele la cari m-am adresat, au refuzat (probabil fiind pre emoţionaţi de starea spiretelor sătenilor). Aici am pus în vedere în chip foarte categoric sătenilor soarta cei aşteaptă de nu se vor linişti complect şi cred că aceasta, cum şi gendarmii vor putea executa întocmai instrucţiunile ce le-am dat. Va fi în fine complectă linişte.

Aceasta fiind situaţia în comunele vizitate de mine eri şi astăzi, am onoarea a vă ruga să binevoiţi a ordona în consecinţă.

În acest moment chiar primesc vestea că în comuna Pilipăuţi în urma dispoziţiunilor ce am luat acolo eri, au fost arestaţi 6 locuitori asupra cărora s-au găsit acte şi documente importante. Mâine la primirea lucrărilor voi raporta telefonic. Inspector comunal Giurgiuvanu”.

E interesant să urmărim cum s-a desfăşzrat premizele acestor tulburări ţărăneşti.

La Ateneul Român din Bucureşti în seara de 2 februarie 1907, fostul deputat al colegiului ţărănesc din judeţul Roman Vasile M. Cogălniceanu a ţinut o conferinţă despre problemele ţărăneşti. Textul acestei conferinţe a apărut imediat într-o broşură cu titlul ”Un cuvânt asupra învoielilor agricole”. Broşura fulgerător răspândită în întrega ţară a fost ca o scânteie pentru butoiul cu pulbere. În câteva zile broşura ajunge şi în satele herţene. Oamenii întruniţi în adunări populare întocmesc adresări către ministrul de interne şi împuternicesc delegaţi care să le ducă la Bucureşti. Laitmotivul acestor adresări era: „Să ni se de-a pământ”. Cei din Slobozia scriau: „Adevărat a venit timpul să strigăm: „Ieşiţi voi morţilor din morminte să intrăm noi de cu vii numai şi numai din cauza ovreilor care s-au înmulţit ca stelile cerului şi năsipul mării şi mişună prin sate ca viermii în rană, căutând a ne lua şi bucăţica de la gură, mamaliga câştigată cu sudoare şi pe care o mâncăm cu lacrimi în două, când privim copiii şi soţiile noastre desculţi, dezbrăcaţi, lehniţi de foame, fără foc şi uscaţi de muncă”.

Prezentăm şi două mărturii date de reprezentanţii satelor Buda Mare şi Mogoşeşti în vremea interogatorului din 30 martie 1907 despre vizita făcută la Bucureşti.

„Ion Crisu, instigator, în etate de 26 ani, plugar din comuna Buda Mare. Asupra celor ce mă întrebaţi arăt: M-a îndemnat Toader a Rusandei din Buda să merg la Bucureşti pentru a aduce broşuri şi am fost împreună cu Gheorghe Ştefan a Costăchioaie la Bucureşti şi am adus câte şapte broşuri. Am fost la primărie să facem petiţia pentru a merge la Bucureşti şi spunea Gheorghe Ştefan a Costăchioaie Domnului primar să ne legalizeze numaidecât hârtie din ordinul lui. Mi-au dat broşuri în număr de 7 Vasile Cogălniceanu pentru a le da oamenilor să le citească în sat; şi eu le-am ţinut la mine pentru a nu se face revoluţie pentru care astăzi vi le prezint dumneavoastră. Pentru că m-am dus la Bucureşti am luat 47 lei pentru cheltuială şi drum, când am fost la primărie în ziua de întâi nu am auzit să strige a Costăchioaie să deie primarul demisia în mâinile lui, deoarece noi am mers cu toţii acasă şi i-am lăsat pe dânşii acolo, apoi noi am mers a doua zi la primărie pentru a ne legaliza procura. Domnul primar ne-au spus că nu trebuie legalizată această procură că are să fie rău de noi. Reclamaţia ne-a făcut-o Toader Răutu pentru care i-am dat 3 lei.

Acestea sunt cele ce arăt, carte ştiu, iscălesc Crisu Ion.”

”Gheorghe a Costăchioaie, cap de revoltă, de ani 48, delegat al sfatului sătesc din Mogoşeşti. Întrebat fiind arăt: A venit în una din zile la noi în sat Ilie Rotaru din Buda Mică şi a spus să venim la primărie (Buda) că a venit o carte din Hudeşti-Mari, şi apoi cu tot satul am venit la primărie, apoi a scos cartea locuitorul Petrovici Chirilă şi a citit-o el în faţa lumii. Şi lumea au strigat că n-au înţeles cu toţii ce a cetit el, şi cu toţii au spus să o citească domnul primar şi mi-a dat broşura mie în mână Petrovici Chirilă şi eu i-am dat-o în mână domnului primar, ca s-o citească, atunci domnul primar a citit-o toată până la sfârşit şi au întrebat de au înţeles-o oamenii şi noi am zis că da, şi dacă aţi înţeles atunci ce voiţi să faceţi cu cartea aceasta, care vă este scopul ce-l urmăriţi, atunci oamenii au spus să facem o reclamă întocmai cum spune cartea asta a lui Cogălniceanu, şi domnul primar mi-a spus: „Faceţi dacă aveţi bani a cheltui în zadar”, atunci oamenii au zis: „Ce te doare pe dumneata inima de punga noastră, noi chieltuim şi facem orice pentru a ieşi la scop” la care m-am asociat şi eu. Apoi ne-am împrăştiat cu toţii pe la casele noastre, apoi am pus pe Ion Şodrângă de a adunat bani de la locuitori după voinţa lor şi după aceia s-au adunat toţi a doua zi să mergem la primărie, dar eu am venit să vedem ce lucrează. Când am venit, am găsit reclamaţia făcută de Dumitru Bejan şi i-am plătit 7 lei, apoi ne-am dus cu procura la domnul primar ca s-o legalizeze şi ni s-a legalizat deşi spunea că „Tocmai acum mă las eu şi nu le dau concursul, când a venit legea de la Bucureşti a ni se da pământ? Că de aceea m-au ales delegat al satului?”. Am plecat la Bucureşti pentru broşuri şi m-am prezentat la Vasile Cogălniceanu, care m-a primit cu mare bucurie, iat Chirilă Petrovici a spus că-i din Hudeşrii-Mari şi Cogălniceanu a râs, părându-i bine, zicând că are a ne da pământ. Întorcându-ne în sat am şi făcut propaganda şi am dat broşurile două lui Sava Vasiliu din Mogoşeşti pentru a le citi. Acasă am ţinut broşurile ascunse în şură. În tren a dat lui Onu din Pasat un agent o scrisoare făcută cu creionul pe care îi îndemna la revoltă pe ţărani, adică un fel de copie de proces verbal şi care agent era îmbrăcat ţivil, suit în tren ţi-i spunea, că vine şi el de la o nuntă. Altă ştiinţă nu am, persist în depunerea mea, carte ştiu, semnez Gh. Costăchioaie”.

În acelaş proces-verbal al interogatorului se menţionează că „indivizii Ilie Rotaru, Petrovici Chirilă, Onu Gheorghe şi Ion Chiriac nu s-au interogat deoarece umblă fugari prin păduri şi e imposibil de ai prinde cu toate pândele făcute chiar noaptea”.

Încheiem prezentarea documentelor despre răscoala ţărănească din 1907 cu un raport al procurorului general de pe lângă Curtea de Apel din Iaşi din 11 mai 1907 despre devastările din comunele Mamorniţa şi Buda.

„În ziua de 9 martie 1907 un număr de 400-500 locuitori din comuna Mamorniţa şi Buda, constituiţi în ceată încep a se agita din ce în ce mai mult din discuţiile ce se făceau între dânşii şi cu toţii pornesc spre casa arendaşului Bernard Goldemberg spre a se înţelege cu el asupra tocmelilor agricole şi a putea căpăta pământ în arendă cu un preţ mai avantajos. Ajunşi la casa arendaşului pe care găsindu-l prezent încep tratativele şi din vorbă în vorbă i-au luat la bătaie pe Goldemberg şi soţia acestuia şi încep a devasta casa spărgând uşile şi ferestrele de din dos, aruncă afară mai multe lucruri şi mobile care s-au stricat. Toate aceste stricăciuni au fost pricinuite de marea ceată de oameni care venise şi care aveau în fruntea lor pe Ion a Costinesei, Gr. I. Ciornei, V. Martin, Sandu Alexa, M. Belic, Gh. Scripă, Sandu Serinca, Dumitru Ciobanu,  Th. I. Iacob, Ion Gh. A Grigoroaie, Ion Creţu, Ion Gh. Mihai şi Vasile Şodrângă, care au îndemnat şi au devastat casa arendaşului Bernard Goldenberg.

În ziua de 10 martie 1907 un număr mare de locuitori din comuna Buda, constituiţi în ceată, au mers la casa comerciantului Buium Beriş din satul Mogoşeşti acea comună. Ajunşi aici şi văzând că Beriş nu este acasă au început a devasta, stricând uşile şi ferestrele şi a arunca afară obiectele ce aveau prin casă. Comerciantul Buium Beriş fiind înştiinţat de mai înainte de către locuitorul  C. Chitic că are să vie să-i devasteze casa, a fugit din comună, lăsând în păstrarea lui Gheorghe Bândiu două butoiaşe mici, unul cu vin şi altul cu rachiu şi peste care dând devastatorii le-au luat cu ei. Această devastare a fost comisă de Ion T. Miron, Dumitru Buznea, Gheorghe Posteucă şi Minu Ciobotaru, care au fost încurajaţi prin adunarea mulţimii, care venise cu ei şi priveau la cele ce se petreceau.”

Dragostea de pământ a omului de la sat vine la ţăranul român din subconştient, din fiinţa lui lăuntrică. În tradiţiile vieţii româneşti cei mai în vârstă imprimau conştiinţei copilului, că lucrurile au în ele ceva sacru, o sfinţenie a lor, prin aceea că ele sunt zămâslite de Dumnezeu. În faţa holdei răsărite bătrânii satului îşi scot căciulile şi se închină, având ferma convingere, că pământul care rodeşte în fiecare an, hrănind şi pe cei buni şi pe cei răi, este o fiinţă care-i ascultă şi cu care se înţeleg. În mentalitatea populară tot ce dă pământul devine o sacralitate. Cum să nu amintim aici de eroul din „Răscoala” lui Rebreanu, care la atacul conacului boieresc le striga celorlalţi să nu calce iarba, că-i păcat. Iată de ce l-au dorit atât de mult ţăranii noştri la 1907, când această sacralitate se părea că va dispare. Şi nu e vina lor, a ţăranilor, că nedreptatea, care domnea în jur, i-a făcut ca dorinţa lor de pământ să capete astfel de forme.

Lăsaţi în voia întâmplării de către dregătorii statului, trăind într-o ţară aparent liberă, ţăranii români ajunsese şă fie nişte străini pe glia strămoşească, apărată şi înălţată de sângele vitejesc al străbunilor. Numai pentru îndreptăţita dorinţă – „de a ne da pământuri de hrană şi a ne ameliora soarta noastră” – ţăranii au fost nevoiţi să verse iarăşi sânge, să rabde bătăi şi să putrezească în temniţele ţării.

Pentru veşnicul şi frumosul vis al ţăranului de a avea o viaţă mai bună şi mai îmbelşugată pentru sine, pentru copiii săi şi pentru ţară.

                                                                                                              2007.