LAURA PORUMBESCU

 

„Salută, cu toată dragostea din partea mea,

pe draga mea Laura”

(Ciprian Porumbescu)

 

„Azi, în ziua de sâmbăta, 30 noiembrie 2024, la ora 9 și 45 de minute, într-un fund de cimitir cernăuțean descopăr mormântul Laurei Porumbescu (Лавра (Порумбеско)” – acesta a fost mesajul pe care l-am trimis bunului meu prieten, scriitorului și împătimitului cercetător, Ion Filipciuc de la Costișa. Stilul frazei încerca să imite inegalabilul scris al receptorului de mesaj, care este vinovatul acestei descoperiri.

          Aproape toate așa numitele „descoperiri de prin cimitire” vin în urma unor lecturări, fie întâmplătoare, fie făcute cu anumite intenții, de documente sau cărți. Iată, că și ultima descoperire, care cam întârzâia să vină, se datorește cărții lui Leca Morariu „Ciprian Porumbescu, Chip în bronz” (Biblioteca „Miorița”, Câmpulung Moldovenesc, 2024), primită zilele trecute de la Ion Filipciuc, editorul și prezentatorul ei. Lui Ion Filipciuc îi aparțin cuvintele de început („Argument”, „Notă asupra ediției”) și cele de sfârșit („Smerenia unui sculptor admirat în neștire”, „Liste de subscripție”, „Sărăcia lui Ciprian Porumbescu, bântuindu-i și chipul în bronz”), iar lui Leca Morariu –  „Jurnalul de zi (1 ian. – 31 oct. 1933)”, transcris de Maria Olar, directorul Fundației Culturale „Leca Morariu” din Suceava și „Decupaje din ziare și reviste”.

Mi-a atras atenția o frază din „Jurnalul de zi” din 12 martie 1933: „Laura Porumbescu, ultima mladă care a purtat numele marelui Ciprian Porumbescu, s-a izbăvit în Spitalul central din Cernăuți – în vârstă de 73 ani”[1]. Deci, cumnata compozitorului nostru național, soția fratelui său Ștefan, Laura Porumbescu, a decedat și a fost înmormântată aici în Cernăuți.

O altă însemnare a lui L. Morariu din „Jurnalul de zi” din 31 ianuarie 1933 ne ajută să clarificăm lucrurile: „La amiază, o fetiță îmi aduce fotografii Porumbescu și pe plic scrisul: „Rog a veni imediat la o suferindă aproape de moarte, Laura Porumbescu.” Deci după curs, la Schitul de călugărițe din str. Petru Rareș. În adevăr – clipe grozave și unice – 8 noaptea”[2].

La rubrica „Decupaje din ziare și reviste” sunt publicate două texte decupate din ziarul „Glasul Bucovinei”. Primul (13 martie 1933, p. 4) este anunțul de deces: „Duminică, 12 martie, s-a izbăvit din cea mai nedreaptă și mai chinuită viață, în Spitalul Central din Cernăuți, ultima mladă care a purtat numele marelui Ciprian Porumbescu, D-na Laura Porumbescu, născută Hartl. A murit uitată, nedreptățită de cele în drept și profund amărâtă în biata ei bătrâneță stingheră de 73 ani. O soră și cei câțiva „prieteni ai memoriei lui C. Porumbescu” (cum iscăleau dânșii afișul funebru) i-au dat cea mai din urmă cinstire”[3]. Afișul funebru, semnat de o soră și cei câțiva „prieteni ai memoriei lui C. Porumbescu” nu a fost publicat în „Glasul Bucovinei”, deci, e posibil ca el să fi apărut ca un afiș și răspândit prin oraș așa cum procedau de obicei urmașii decedatului. Sora, care semna afișul funebru, putea fi și o călugăriță a Schitului de maici din Cernăuți.

Al doilea text (15 martie 1933, p. 4), intitulat „Înmormântarea Laurei Porumbescu”, ne oferă alte informații prețioase: „Marți, 14 martie c. d. a., a avut loc înmormântarea d-nei Laura Porumbescu, soția lui Ștefan Porumbescu (frate mai mic a lui Ciprian). Serviciul divin a fost oficiat de P. C. Lor părinții Bejan, Corvin, Rezuș și Anatol Santu. Răspunzând apelului  lansat de „Prietenii memoriei lui Porumbescu”, un număr de distinși intelectuali au dat vrednică cinstire celei din urmă purtătoare a marelui nume Porumbescu. În asistență s-au remarcat reprezentantele Societății Doamnelor Române, în frunte cu d-na Grigorovița, d-l dir. Eugen Neșciuc din partea Cancelariei mitropolitane, d-l consilier Teodor Bujor și prof. univ. dr. Leca Morariu din partea Societății „Armonia”, d-na și d-l director Lautentie Tomoioagă din partea celor mai devotați prieteni ai familiei Porumbescu și un apreciabil contingent din elita publicului cernăuțean”[4].

Informația privind înmormântarea Laurei Porumbescu
(Glasul Bucovinei, 15 martie 1933, p. 4)

Răsfoind mai atent „Glasul Bucovinei” descopăr cu uimire încă un articol intitulat „Cuvant pentru Laura Porumbescu” și semnat „Armonistul”, care lipsește din „Decupajele...” lui Leca Morariu.  „Onorată asistență,

Ne-am întâlnit aice de sigur și-n semnul marelui nume Porumbescu. Dar ne-am întâlnit tot atât de sigur și pentru a aduce prinos de închinare unei vieți care a fost numai omenie și devotament. Vor curge anii înainte, în calea lor cea neîntoarsă, vom fi și noi pulbere și vânt..., dar numele Laura Porumbescu, răvășit în Arhiva Muzeului Porumbescu dela Suceava, va răsuna mereu ca pildă de caritabilă abnegație desfășurată în jurul celor doi Porumbești ai noștri: Ciprian și Iraclie, - în cele mai grele și mai de cumpănă ceasuri ale  vieții lor. Și Laura Porumbescu a fost printre cei ce  le-au alinat ultimele dureri pământești, și dânsa și-a apăsat degetele crispate de durere pe pleoapele lor închise de veci... Ce-a fost pe urmă, ce calvar a fost viața acestui nobil și generos suflet, - e mai bine să n-o spunem aici și acum... Și ca unul care i-am auzit ultimelor păsuri, știu că dânsa i-a iertat chiar și pe aceia pe cari însă, pentru nedreptatea ce i-au făcut-o, i-a fost rugat s-o cruțe și să nu-i mai vie sub ochi... Eroină dealungul vieții și martiră în cele din urmă pâlpăiri ale chinuitei ei sărăcii, Laura Porumbescu rămâne și dânsa un vrednic nume Porumbescu. Binecuvântată să-i rămână amintirea!”[5].

Fără îndoială că cele 3 texte prezentate aici aparțin lui Leca Morariu a cărui casă din str. Muntenii 14 z, în anul decesului Laurei Porumbescu, se afla numai la câțiva zeci de metri de clădirea Schitului ortodox de călugărițe, de unde îi era comod s-o viziteze în ultimele zile de suferință și să-i audă „ultimele păsuri”, s-o compătimească pentru nedreptatea ce i s-a făcut.

Informația despre decesul Laurei Porumbescu ne este confirmată și de „Registrul privind decesele pentru or. Cernăuți pe anul 1933” care se păstrează în Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuți, registru care ne oferă următoarele informații: „Nr. curent: 433; Data înregistrării, anul, luna și ziua: 13 martie 1933; Anul, luna, ziua și ora morții: 12 martie 1933, ora 12; Prenumele, numele, profesiunea, confesiunea și domiciliul decedatului: Laura Porumbescu, casnică, ortodoxă, Coșciuia jud. Storojineț; Locul și data nașterii: Iacobeni jud. Câmpulung, 1860; Vârsta: 73 ani; Prenumele și numele părinților: Francisc Hartl, Matilda Hartl; Prenumelle și numele soțului: Ștefan Porumbescu, decedat; Locul morții când nu s-a întâmplat la locuința mortului: Spitalul Regele Carol II Cernăuți; Arătarea actului de verificarea morții: Moarte verificată de Dr. Lorber, medic Spitalului Regele Carol II, Cernăuți. Certificat Nr. 1014/1933; Eventuale îndreptări sau observațiuni. Semnături: Înscrierea făcută în baza declarațiunii scrisă Nr. 1014 din 12/III 1933 a Spitalului Regele Carol II Cernăuți, Ofițer al stării civile – semnătura, Șeful Serviciului, Director – semnătura”[6]. 

 Extras din Registrul morților pe anul 1933 cu înregistrarea
decesului Laurei Porumbescu

Documentul prezentat aici ne aduce câteva surprize ce ne impun să venim cu unele cugetări și lămuriri. În primul rând este vorba de domiciliul Laurei Porumbescu, Coșciuia (în ucraineană Кощуга) din fostul județ Storojineț, azi un mic cătun așezat între dealuri în apropierea localității Banila Moldovenească (în ucraineană Банилів-Підгірний) din regiunea Cernăuți, Ucraina. Cătunul Coșciuia a devenit cunoscut după anul 1907, când boierul Alexandru Goian, proprietar de păduri, vine cu ințiativa să construiască calea ferată cu ecartament îngust Ciudei-Coșciuia pe o lungime de 22,5 km și pusă în funcțiune la 15 octombrie 1908. Înițial ea avea drept scop dezvoltarea industriei forestiere în această zona, însă pentru aerul curat și clima plăcută a zonei calea ferată își extinde funcția, incluzând din 1911 și transportul de pasageri, mai ales în timpul verii.  Calea ferată Ciudei-Coșciuia a fost lichidată de sovietici în anul 1951. Cum și în ce condiții a ajuns să aibă aici, într-un loc atât de izolat al Carpaților bucovineni, domiciliul Laura Porumbescu? O întrebare ce pare a nu avea încă un răspuns.

În al doilea rând, din înregistrarea decesului, aflăm locul nașterii Laurei, satul Iacobeni și nu Pojorâta cum eram înclinați să credem până acuma. Descoperirea de minereuri de cupru, fer și mangan în munții din apropierea Iacobenilor la sfârșit de secol XVIII îl fac pe investitorul german Karl Manz să aducă aici nemți din Zips (azi în munții Tatra din Slovacia), dar și din alte regiuni cu populație germană, deaceea nu e de mirare că la recensământul din 1930 aici trăiau aproape 75% de germani. Asatfel se lămurește apariția numelui Hartl în această localitate și în alte sate din Bucovina la care vom mai reveni cu alte informații ceva mai încolo.

 În al treilea rând, din documentul prezentat, aflăm prenumele părinților Laurei, Francisc și Matilda, ceea ce noi, cel puțin, nu știam până acum.

Revenind la informația dun „Jurnalul de zi” al lui Leca Morariu din 12 martie 1933 ne atrage atenția fraza ce o caracterizează pe Laura Porumbescu ca pe o „ultima mladă care a purtat numele marelui Ciprian Porumbescu”, idee ce se repetă și în anunțul de deces – „cea din urmă purtătoare a marelui nume Porumbescu”. Iată însă o informație de la „ginerele răposatului exarch Iraclie Porumbescu  din Bucovina, d-l Liviu Dim. Rațiu” publicată de „Gazeta Transilvaniei” la moartea lui Ștefan Porumbescu în care se subliniază faptul că fratele Ștefan ar fi ultimul purtător de nume Porumbescu: „Cu mâhnire viu a vă comunica, că după pierderea iubitului nostru tată-socru, Iraclie Porumbescu avurăm durerea ca la 8 Iulie st.n. a.c. să petrecem la veșnicul lăcaș și pe fiul părintelui Iraclie, pe fratele decedatului compositor Ciprian, pe Ștefan Porumbescu, care după scurte suferințe a încetat din vieță în ziua de 6 Iulie. Cu dânsul s-a înmormântat și numele Porumbescu, căci el singur era, care-l mai purta.”[7] Oare uitase Liviu Rațiu de cumnata Laura? „Gazeta Transilvaniei” are și ea o comportare complect inexplicabilă, când adaugă la anunțul morții lui Ștefan următoarea frază: „Adresăm fiicei vrednicului exarch și sorei răposaților Ciprian și Ștefan, doamnei Mărioara Rațiu, precum și soțului său cele mai sincere și adânc simțite condoleanțe!”[8]. Adică, „cele mai sincere și adânc simțite condoleanțe” sunt adresate surorii și cumnatului, iar soției sale – nu?

Despre cumnata compozitorului, Laura Porumbescu, născută Hartl (ortografiat și Härtl), ne-au rămas puține informații. Cele de care dispunem sunt culese în parte din jurnalul zilnic și corespondența lui Ciprian cu sora Mărioara, cu fratele Ștefan și tatăl Iraclie, parte din presa vremii.

Pentru prima dată Ciprian amintește de Laura în însemnarea din Jurnal din 1 martie 1879, când ajunge la Pojorâta la fratele Ștefan: „Pe Ștefan nu l-am găsit acasă – desigur e la mireasa lui”[9].  A doua zi, la 2 martie, va avea posibilitatea să o cunoască personal: „la 11 ½ mă duc cu Ștefan la logodnica lui. O găsim scriind. O domnișoară drăguță, plăcută, bine educată”[10]. Sunt prezentați în continuare mama și bunicul Laurei: „Și mama ei e o doamnă destul de inteligentă și încă frumoasă. Punem la cale una-alta. Eu joc un rol teribil de secundar. Apoi sosește Hanel, bunicul fetei, cu care fac conversație în latină – beau o țuică și iau masa cu dânșii. Îmi plac acești oameni, îl invidiez pe Ștefan, face o partidă bună. Ne-am întreținut bine, mai ales că bătrânul a fost o plăcere”[11]. Hanel (ortografiat și Hänel sau Hennel), bunelul de pe linia genealogică a mamei sale se trage din localitatea Göllnitz, landul Turingia, Germania și se stabilise inițial la Iacobeni[12], iar tatăl Francisc Hartl, se pare, –   se trage tot din coloniștii germani, veniți în Bucovina la sfârșitul secolului al XVIII-lea din Zips (azi în munții Tatra din Slovacia) de unde li se trage și numele de țipțeri. La recensământul din 1930 în Pojorâta trăiau încă peste 35% de germani și era firesc, mai ales atunci la 1879, ca Ciprian, părăsind satul, să întâlnească tot fete de țipțeri: „Pe drum mi-au ieșit în cale niște fete frumușele de țipțeri, cărora le-am făcut prietenos din mână în semn de bună ziua, cugetând că și pe dealurile acestea există fericire și iubire, și aici oamenii cunosc bucuria și necazurile și au adesea simțăminte adânci și trainice”[13].

Această vizită, pe care o face la Pojorâta pe jos pe timp de iarnă ca să-l revadă pe Ștefan, dar, posibil, mânat și de curiozitatea de a o cunoaște pe logodnica lui, este semnificativă pentru perceperea relațiilor dintre cei doi frați. Ciprian ținea mult la cercul intim al familiei, iar logodna lui Ștefan cu Laura îi provocase un șoc. Ștefan, deși mai tânăr cu trei ani, era pe calea de ași crea o familie și de a se desprinde din cercul autoritar al tatălui, pe când viitorul lui Ciprian era incă indecis. Totuși, vedem că după prima întâlnire cu viitoarea cumnată, Ciprian o acceptă din toată inima, precum și pe membrii familiei sale.

În Jurnal Ciprian amintește adesea de Ștefan, dar mult mai rar decât de Mărioara, la care ținea foarte mult și cu care ținea o corespondență bogată. Aflându-se la Cernăuți Ciprian amintește de câteva scrisori primite de la Ștefan sau trimise lui, alteori despre starea sănătății fratelui despre care află de la Mărioara sau de la tatăl său (vezi însemnările din 29 aprilie, 1-13 mai, 27 mai, 8 iunie, 6 iulie). În timpul vacanței de vară a anului 1879 Ciprian se află la Stupca și are posibilitatea să fie mai des împreună cu Ștefan, care venea acasă de la Humor (Pojorâta?) și erau împreună la plimbări prin împrejurimi sau chiar la vizitele făcute în Ilișești. Aici este și martorul neplăcutului incident când părintele Iraclie îl va izgoni la 21 iulie1879 pe Ștefan din casă: „Tata îl izgonește pe Ștefan din casă, îi spune  să se ducă unde vrea! Cică și pe mine mă așteaptă aceeași soartă! Bravo!”[14].

După primele accese de boală ale lui Ștefan din luna martie 1881 el va fi tot mai des pomenit în cotrespondența lui Ciprian din Viena cu Mărioara și Iraclie. În scrisoarea către Mărioara din 28 martie 1881 Ciprian scrie: „Săracul Ștefan! Îmi pare rău de el, bietul băiat, și de biata fetiță, Laura, încă și mai mult. Nu m-am văzut cu părinții ei, deoarece Ștefan nu mi-a trimis adresa lor”[15]. E o informație prețioasă prin aceia că aflăm și despre faptul că părinții Laurei trăiau la Viena în anul 1881. În scrisorile ce urmează după această dată Ștefan și Laura sunt amintiți tot mai des: „Pe tine și pe doamna Laura vă salut cu drag”[16] (scrisoarea către Mărioara din 3 mai); „Destul că atâta e fără îndoială, că bietul Ștefan are necesitate de o cură radicală și foarte urgentă.”[17] (scrisoarea către Iraclie din 23 iunie); „Însănătoșește-te tu și Ștefan cât mai curând și scrieți-mi cât mai de grabă. [...] Domnișoarei Laura, cele mai cordiale salutări și să nu se supere prea mult din cauza lui Ștefan, se va face bine în cel mai scurt timp”[18] (scrisoarea către Mărioara din 23 iunie).

La scurt timp, în iulie acelaș an, Mărioara, Ștefan și Laura sosesc la Ciprian în Viena pe Albertgasse, 13 pentru câteva zile. Într-o scrisoare nedatată către Iraclie, care vine pe lângă cea trimisă de Mărioara, Laura și Ștefan, Ciprian adaugă alte amănunte despre această vizită: „Puține să mai adaog și eu. M-am bucurat foarte mult văzând că vin ai noștri cu toții, de care n-am știut că vor veni.

Eu, cu D-l Hartl, i-am întâmpinat la gară și Ștefan, cu Marica, a tras la mine, unde se află foarte bine, având toată comoditatea și serviciul cel mai necesar de la bătrâna gazda mea”[19]. Să înțelegem de aici, că Laura s-a oprit la părinți?

Peste câteva zile Ștefan, împreună cu Mărioara, poate și cu Laura (dacă n-o fi rămas la părinți în Vinea), pleacă la Gleichenberg pentru acea „cură radicală și foarte urgentă”, unde intenționau să rămână până la mijlocul lui august.

În cele câteva zile petrecute la Viena, oaspeții privesc la ce este de văzut, „că mult nu-i, fiind teatrele toate închise”[20] și se fotografiază la cabinetul de fotografie a lui Pakorny. Într-o scrisoare din 29 iulie către Mărioara Ciprin menționează: „Am fost, alaltăieri acolo și m-am uitat la grupul nostru și la portretele de cabinet ale lui Ștefan. Ștefan a ieșit foarte bine, atât singur, cât în grup. Noi amândoi, dacă în realitate am fi așa, ar trebui să mai facem foarte multe cuceriri...”[21]. În poza de grup cu Ciprian, Ștefan și Mărioara, bine cunoscută de urmași, nu apare și Laura. Sau poate există una cu Ștefan și Laura despre care noi nu știm? 

 Frații Porumbescu la Viena în iulie 1881
Ștefan, Mărioara și Ciprian

Nu uită Ciprian de fratele Ștefan și Laura nici în timpul petrecut la Brașov (noiembrie 1881-noiembrie 1882). De astă dată cele mai milte scrisori Ciprian le adresează părintelui Iraclie, fiindcă Mărioara s-a aflat o perioadă oarecare alături de dânsul la Brașov ca să studieze muzica, „să-și câștige cunoștințele necesare pentru a se putea, mai târziu, susține singură”[22]. La 9 februarie 1882 Ciprian este îngrijorat de starea sănătății tatălui și de faptul că dânsul nu se învoiește ca Laura și Ștefan să locuiască toți împreună la Stupca. Foarte precaut Ciprian îi scrie:  „după cum îi cunosc pe Laura și pe Ștefan, nu putem zice nici da nici ba, dar credeam că prin schimbarea vieții lor, prin influența D-Tale, s-ar fi schimbat poate și ei”[23], ba chiar mai mult, presupune că „lucrul acesta e o pată neagră în familia noastră.”[24]

Revine la această idee și în 1 mai 1882: „Bietul Ștefan ne supără mult. Eu cred că propunerea de astă iarnă, de a-l lua acasă, tot era mai sănătoasă, mai ales acum, că însuți D-Ta cunoști, că n-o să ne cadă mult greu puținul rest al vieții sale. De ce să nu petreacă el în liniște și odihnă?”[25]. Bietul Ciprian nu putea să știe că „puținul rest al vieții sale” era foarte aproape anume pentru dânsul (va deceda peste un an și o lună), iar pentru Ștefan –  peste aproape 14 ani.

Cu o zi înainte de a pleca spre Italia Ciprian într-o scrisoare către Mărioara își va aminti din nou de Ștefan și Laura: „Salută și sărută, din parte-mi, de multe mii de ori, pe bunul și scumpul meu Ștefan și pe Laura. Regret că nu am vreme să le scriu și lor. Mă voi gândi, însă, totdeauna la ei și le voi scrie și lor”[26].

Din Italia va trimite și va primi mai multe scrisori de la Ștefan de care se bucura foarte mult. Prima o trimite lui Ștefan la „Pătrăuțul Nou” în 20 noiembrie 1882 de la Veneția pe care o vede „splendidă, majestuoasă, dar nu e frumoasă, plină de sfântă seriozitate, dar infidelă”[27]. De la Nervi îi va trimite lui Ștefan o bilă de sticlă, făcută chiar în fața lui, cu inițialele „C. P.”, „s-o ție de suvenire de la fratele său, împreună cu lănțușelul ce i l-am dat”[28].

Peste câteva zile îi trimite o scrisoare lungă cu recunoștință pentru scrisoarea primită și care i-a făcut multă bucurie: „Tu scrii așa de frumos, ca pe la noi, așa de familiar și îl întristezi așa de mult pe cel ce citește această scrisoare, când e așa de departe de patrie”[29]. Tot aici îi amintește lui Ștefan că are alăturea „o soție dragă și pe care o iubești”[30], terminând scrisoarea cu „salută, cu toată dragostea din partea mea, pe draga mea Laura”[31]. Despre talentul lui Ștefan de a scrie cu umor va pomeni și într-o scrisoare către părintele Iraclie și Mărioara: „Scrisoarea lui Ștefan, cu humorul lui cinic, m-a distrat mult”[32].

O altă scrisoare lungă către Ștefan vine după o agravare a sănătății, cu febră și tuse grozave, cu interdicția medicului Markowsky de a compune muzică sau de a interpreta la vioară. Conștient de starea în care se află și că s-ar putea îmbolnăvi de tuberculoză, visează, totuși, la o ameliorare a sănătății doar pentru a fi în stare să mai dee cu orchestra câteva concerte la Brașov și București, să adune ceva capital și să se retragă în patria sa unde să-și închee sărmana sa viață. Cuprins de nostalgie și presimțiri sumbre îi mărturisește scumpului său frate: „Și știi tu unde vreau să mă duc? La Pojorâta! Nu știu de ce mă atrage așa de mult această localitate, neîncetat  gândesc la acest loc frumos și, în special, la locuința ta idilică – o văd așa de viu înaintea ochilor. Acolo aș voi să mă retrag, să mă retrag în munți, departe de orice zgomot și de toată agitația lumii, numai eu singur și cu gândurile mele, și, eventual, și cu vioara mea.” [33] Era doar satul de naștere al Laurei! Fiind scrisă în ajunul Crăciunului Ciprian termină scrisoarea cu salutări către Laura: „Salută și sărută, din parte-mi pe draga ta Laura, din toată inima. Distrați-vă bine de Crăciun și nu uitați de fratele tău, care te sărută mult”[34]. În scrisoarea către părintele Iraclie și Mărioara din 31 decembrie 1882, intuind că de Crăciun la Stupca vor veni și Ștefan cu Laura, revine cu noi mesaje pentru ei: „Seara, când veți mânca colivă, dacă Ștefan e de față, Marica să-i țină următorul toast în numele meu: „Dragă Ștefan, eu, în calitate de frate mai mare, actualmente la cură la Nervi, îți doresc ca Dumnezeu să-ți păstreze încă mulți ani, mulți ani părul tău bogat în bucle, doresc, apoi, să văd, cât mai curând, tot așa de buclat un nepoțel, cum îmi face ceva în palnă, îi urez, apoi, ca nevasta lui să nu știe, toată viața ei, despre ceartă și sfadă, să nu aibă boale externe și interne și, în special, să fie, întotdeauna, mulțumită și fericită.”[35] Termină scrisoarea cu o adresare specială către Laura: „Sărutări din inimă drăguței Laura”[36].

Am cules aceste atât de semnificative citate din corespondența lui Ciprian din Italia către ai săi pentru a sesiza mai bine trăirile sufletești și mai ales legăturile tandre și afective pe care le avea față de Ștefan și soția sa Laura. Acolo în Italia, aproape singur, departe de casa părintească, de cei dragi, aceste trăiri erau mult mai puternice și mai dureroase. Dar sfârșitul era inevitabil și el se rostogolea vertiginos asupra lui.

Se va întoace la Stupca în plină iarnă a anului 1883, aici avându-i alături pe cei dragi până la ultima suflare. După cum consemnează Mărioara, într-o scrisoare adresată lui Leca Morariu la 21 septembrie 1931, printre cei dragi se aflau atunci Ștefan cu Laura:  „Cu vreo două zile înaintea morții, a venit fratele Ștefan, cu cumnata Laura. Sărmanul Ciprian s-a bucurat mult, văzându-și fratele.”[37] Era, deci îndreptățit Leca Morariu să afirme în ultimul său cuvânt de rămas bun la mormântul Laurei Porumbescu, că anume dânsa a fost printre cei care i-a alinat ultimele dureri pământești, și „și-a apăsat degetele crispate de durere pe pleoapele lor închise de veci...”[38].

După decesul lui Ciprian, urmat de cel al lui Ștefan în 1896, numele Laurei Porumbescu aproape că dispare definitiv din presa vremii și din alte publicații. Dacă numele Mariei Porumbescu, căsătorită Rațiu, va fi mereu prezent în paginile celor mai importante ziare din Țară („Glasul Bucovinei”, „Universul”, „Tribuna”, „Gazeta Transilvaniei”, „Familia„ etc.), atunci numele Laurei Porumbescu va fi acoperit, cu mici excepții, de umbra tăcerii. Prima excepție o are revista „Tribuna” din Arad, când în 1908, la rubrica tradițională „Din Bucovina” publică o informație întitulată „În amintirea lui Ciprian Porumbescu. La mormântul maestrului” din care aflăm: „Frumoase coroane s-au depus pe mormântul artistului în deosebi din partea d-nei Laura Porumbescu, a societăţilor „Armonia”, „Academia ortodoxă”, „Dacia” şi „Junimea” din Cernăuţi”[39]. 

 Mormântul Laurei Porumbescu în
Cimitirul ortodox din Cernăuți

Următoarea apariție, în plan cronologic, a Laurei Porumbescu este cea din 1917 și apare în „File de jurnal, 1917”, semnate de Leca Morariu în refugiu la București pe vremea ocupației germane a capitalei: „23/VIII: La d-na Porumbescu, soția lui Ștefan Porumbescu, h.t.austriacă. Să te ferești, române, de cui străin în casă! D-ra Livia Rațiu”[40]. Peste câteva zile vine din nou în ospeție: „26/VIII: La D-na Porumbescu. Cărţi româneşti din disolvata (sic) bibliotecă a şcoalei. (Pare că văd cum totuşi o să trebuiască d-lor să şi le cumpere la loc!). Hălăcăeală nemţească cu musafirii nemţi ai D-nei Laura!! Păcat! Cina la focul din curte deasupra căruia se frig puiuţii... Apoi muzică şi vorbă boşă. Păcat!”[41]. Îl vedem în acest caz ceva deranjat pe Leca Morariu de purtarea Laurei Porumbescu.

În 1919 „Glasul Bucovinei”, într-o Mulțumită publica, ne informează că  Societatea Doamnelor Române din Cernăuți aduce vii mulțumiri pentru sprijinul acordat prin donațiuni și D-nei Laura Porumbescu pentru 50 de coroane donate[42]. 

Vedere generală a parcelei cu mormintele căligărițelor
în Cimitirul ortodox din Cernăuți

La 10 iunie 1923 va fi prezentă la Suceava, în Dom Polski, la comemorarea aniversării a 40-a a morţii lui Ciprian Porumbescu, unde a fost prezentată opereta „Crai Nou”, iar în antract „a vorbit apoi d-l prez. Sev. Procopovici aratând rostul reprezentării comemorative şi salutând în asistenţă pe d-na Laura Porumbescu, cumnata lui Ciprian şi exprimând regretul că nu s’a putui împlini dorinţa şi speranţa ca la această pioasă comemorare să asiste şi sora compozitorului, d-na Ma- rioara Raţiu”[43].

Ultima consemnare a numelui cumnatei lui Ciprian Porumbescu, înainte de anunțul decesului, este tot în „Glasul Bucovinei” din 1926 și se referă la participarea Laurei Porumbescu la „Serbarea Primăverii”, fapt pentru care primește mulțumiri din partea Comitetului societăţii „Reuniunea Femeilor Române“ din Cernăuţi „pentru munca ce au depus şi mai ales pentru gustul artistic cu care au contribuit la decorarea sălii şi bufetelor”[44].

 Tabla de pe normântul Laurei Porumbescu

 

***

În Cimitirul vechi al orașului la parcela 39, unde sunt înmormântate călugărițele din fostul Schit ortodox de măicuțe, descopăr mormântul cumnatei lui C. Porumbescu în mijlocul unui teren, înconjurat de un gard forjat, iar pe crucea din metal citesc următoarea însemnare în limba ucraineană: Мон. Лавра (Порумбеско), насельниця Чернівецького Свято-Введенського монастиря 1885-1937 („Mon.[aha] Lavra (Porumbesco), călugăriță a Mănăstirii Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Cernăuți 1885-1937”). Vizitind mai apoi și Mănăstirea de căligărițe de pe str. Bucovineană aflu de la măicuța Serafima (româncă, născută la Tereblecea) că după 1994, când a fost reluată activitatea fostului schit, măicuța-stareța Melityna a hotărât să renoveze și mormintele călugărițelor din cimitirul ortodox de pe str. Rusă. Măicuța Serafima, care personal a participat la acest proces de renovare, recunoaște că din cauza inscripțiilor puternic deteriorate de vicisitudinile vremii s-ar fi putut strecura, la transcrierea de pe crucile vechi din lemn, greșeli în scrierea numelor sau anilor vieții călugărițelor decedate. Textul de pe cruce, la o nouă renovare a crucilor de pe morminte, va trebui corectat cu inscripția bilingvă „Laura Porumbescu, 1860-12.03.1933, călugăriță la Mănăstirea Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Cernăuți/Лаура Порумбеску, 1860-12.03.1933 насельниця Чернівецького Свято-Введенського монастиря”.

 

 Mănăstirea de călugărițe din Cernăuți

Clădirea veche a Mănăstirii de călugărițe din Cernăuți
 în care și-a trăit ultimele zile Laura Porumbescu

După această succintă privire asupra vieții și prezenței cumnatei lui Ciprian Porumbescu la Cernăuți, culese din jurnalul lui Leca Morariu, presa vremii și arhive, ne întrebăm dacă e posibil sa mai depistăm și alte informații. O cale de cercetare ne este sugerată chiar de Leca Morariu, care în cuvântul rostit lângă sicriul decedatei spune despre numele Laurei Porumbescu ca „răvășit în Arhiva Muzeului Porumbescu dela Suceava”. Și într-adevăr, Leca Morariu în „Arboroasa slăvindu-l pe Ciprian Porumbescu”, la rubrica despre averea Muzeului Porumbescu menționează: „V. Corespondență porumbescă. Un vast material de scrisori de la și către Iraclie Porumbescu, Ciprian Porumbescu, Mărioara (Rațiu) Porumbescu, Laura Porumbescu, Dr. Livia Cionca, Ciprian Rațiu, Leonida Bodnărescu etc.”[45] O altă parte din aceste documente se vor afla rătăcite în vastul material documentar de la Fundația Culturală „Leca Morariu” din Suceava sau în arhiva familiei Rațiu-Cionca-Scholz. Avem încă multe întrebări la care căutăm răspunsuri. Dacă asupra relațiilor dintre Ciprian și Laura, fratele Ștefan și sora Mărioara ne-am putut forma o anumită părere și anume, că ele ar fi fost foarte sincere, afective și pline de tandrețe, atunci asupra atitudinei părintelui Iraclie sau a familiei Mărioarei, căsătorită Rațiu, sau a lui Leca Morariu față de Laura Porumbescu rămâne învăluită într-o aură de mister. De ce Laura a avut domiciliul tocmai într-un colțișor uitat de lume al Carpaților bucovineni? Când și de ce s-a retras la Schitul de măicuțe din Cernăuți. De ce a avut „cea mai nedreaptă și mai chinuită viață”(Leca Morariu)? Sunt întrebări care își așteapră răspunsul.

4b. Panou informativ pe clădirea veche a Mănăstirii
de călugărițe din Cernăuți

Laura Porumbescu, cumnata celui mai talentat compozitor național, ultima purtătoare a numelui Porumbescu, cea care „și-a apăsat degetele crispate de durere pe pleoapele închise de veci...” ale lui Ciprian și Iraclie Porumbescu, cea care a rămas cu domiciliul de veci în pământul cernăuțean, merită, credem noi, mai multă atenție din partea noastră.

 

 

---

[1] Leca Morariu, Ciprian Porumbescu, chip în bronz,Culegere alcătuită de Ion Filipciuc, Biblioteca „Miorița”, Câmpulung Moldovenesc, 2024, p. 21.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem, p. 31.

[4] Ibidem, p. 32.

[5] „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, An XVI, nr. 4018, vineri, 17 martie 1933, p. 3.

[6] Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuți, Fond F-1245, inventar 3, dosar 172, fila 192 verso, 193.

[7] „Gazeta Transilvaniei”, Arad, An LIX, Joi, 4(16) Iulie, 1896, p. 3.

[8] Ibidem.

[9] Ciprian Porumbescu, Jurnal 1879: Cernăuți-Stupca, traducere din limba germană, studiu întroductiv și note de Stanca Scholz-Cionca, București, Corint Books, 2023, p. 78.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Josef Talsky, B. C. Grigorowicz, Arbeitskreis Bucovina Heimatbuch, Karlsruhe, 1956, p. 98.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem, p.117

[15] Ciprian Porumbescu, Puneți un pahar de vin și pentru mine, volum îngrijit de Nina Cionca și ion Drăgușanul, Suceava, „Mușatinii”, 2003, p. 168.

[16] Ibidem, p. 171.

[17]Ibidem, p. 172.

[18] Ibidem, p. 172-173.

[19] Ibidem, p. 173.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem, p. 180.

[22] Ibidem, p. 194.

[23] Ibidem, p. 186

[24] Ibidem.

[25] Ibidem, p. 192.

[26] Ibidem, p. 233

[27] Ibidem, p. 237.

[28] Ibidem, p. 242.

[29] Ibidem, p. 243.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem, p. 251.

[33] Ibidem, p. 290.

[34] Ibidem, p. 291.

[35] Ibidem, p. 295.

[36] Ibidem, p. 296.

[37] Ibidem, p. 43.

[38] „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, An XVI, nr. 4018, vineri, 17 martie 1933, p. 3.

[39] „Tribuna”, Arad, An. XII, nr. 123, 5/18 iunie 1908, p. 4.

[40] Leca Morariu, File de jurnal, 1917, în revista „Ateneu”, octombrie 2000, p. 8

[41] Ibidem.

[42] „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, An II, nr. 106 ,16 martie 1919, p. 3.

[43]„Glasul Bucovinei”, Cernăuți, An VI, nr. 1295, 27 iunie 1923, p. 2.

[44] „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, An IX, nr. 2138,27 iunie 1926, p. 2.

[45]   Leca Morariu, Arboroasa slăvindu-l pe Ciprian Porumbescu, Ediție întocmită de Liviu Papuc, Alis Niculică, Maria Olar, București, Akakia, 2023, p.78.