sâmbătă, 5 mai 2012

PE URMELE UNEI FOTOGRAFII

PE URMELE UNEI FOTOGRAFII
După cum ne informează alcătuitorii lucrării „Bucovina istorică. Locuri, oameni, înfăptuiri”, albumul a fost închinat împlinirii a 91 de ani de la Unirea Bucovinei cu România și este o selecţie dintr-o lucrare mai amplă, reunind aproape o mie de reproduceri după fotografii vechi şi alte imagini de epocă. Sursa acestor reproduceri reprezintă câteva enciclopedii şi albume vechi, la care publicul larg nu are acces astăzi, colecţii particulare mai puţin cunoscute, precum şi unele expuse, în ultimii ani, cu generozitate, pe mai multe portaluri. Noi cernăuțenii ne mândrim că cea mai mare parte a albumului sunt reproduceri după portalul cernăuțean gr_czernowitz , deschis în anul 2006 de o mână de entuziaști locali și străini, dar uniți prin devotament și dragoste sinceră față de istoria urbei cernăuțene în particular și a meleagului bucovinean în general. În însemnările ce urmează ne vom opri la o singură fotografie din acest album, pe care o reproducem aici.  
La legenda fotografiei autorii albumului ne informează: ”Regina Maria şi principesa Ileana la Cernăuţi, în noiembrie 1924, cu ocazia serbărilor Unirii”. Este foarte bine cunoscut faptul că la 11 noiembrie 1924 la Cernăuți, în prezența familiei regale, a fost dezvelit Monumentul Unirii, eveniment de la care ne-au rămas câteva imagini istorice. După îmbrăcămintea celor din imagini (haine ușoare de vară, mâneci scurte la rochii ) și copacii din jur (plini încă de frunze) ne putem ușor da seama că nu poate fi vorba de 11 noiembrie, când inclusiv regina Maria și principesa Ileana au fost la Cernăuți. Urmărind presa vremii constatăm că în anul 1924 regina Maria nu a mai fost la Cernăuți. O informație depistată în cotidianul cernăuțean ”Glasul Bucovinei” din 20 septembrie 1924 lămurește întrucâtva lucrurile: ”În dragostea Sa nemărginită pentru ţărănime şi din evlavie faţă de bisericile şi mănăstirile noastre, M.S. Regina a vizitat Miercuri şi Joi mănăstirile Vatra Moldoviţei, Voroneţ, apoi bisericile Şipeniţ, Rădăuţi şi Arbore, admirând cu bine cunoscuta Sa pricepere şi artă picturile păstrate la aceste mănăstiri”. Ziarul în continuare menționa următoarele: ”În cursul călătoriei prin Bucovina M.S. Regina a fost însoţită de nepoata M. Sale, prinţesa Maria, doamna de onoare Simona Lahovari, de d. Colonel adiutant Rădescu. În anturajul M. Sale se găsea şi o vestită scriitoare din America, care a venit să scrie o carte despre ţara noastră. În călătoria prin Bucovina M.S. Regina a fost însoţită şi de un grup de jurnalişti (gazetari) englezi, în frunte cu Sir Harry Brittain, deputat în camera comunelor, care în parlamentul englez a rostit o frumoasă cuvântare cu privire la ţara noastră”. Iată care sunt persoanele pe care trebuie să le identificăm în fotografia noastră!
Deci, în centrul imaginii este regina Maria (dreapta) și nepoata ei, prințesa Maria (rămâne de lămurit pe care ramură al arborelui genealogic se afla). Următoarea persoană identificată este Harry Brittain (rândul întâi, primul din stânga), om politic, jurnalist, diplomat, care în decursul vieții sale a vizitat peste 90 de țări, după cum vedem, inclusiv și România. Prezentăm aici și câteva portrete ale lui Brittain din anul 1921 (cele mai apropiate în timp de fotografia noastră).

Următorul este adiutantul regal (intre 1920-1926) Nicolae Rădescu (rândul doi, al patrulea din stânga, uniforma militară), militar de carieră și om politic, ultimul prim-ministru al unui guvern român liber înainte de instaurarea regimului comunist în România.

Mult timp mi-a fost indisponibilă o fotografie a Simonei (Simky) Lahovary, cea care timp de 30 de ani a fost Doamnă de Onoare, participând din umbra Reginei Maria la momentele cele mai dramatice, mai fericite sau mai elegante ale istoriei acestei ţări. Ca Doamnă de Onoare deservea Casa Reginei, având rol de însoţitoare, dar şi o serie de atribuţii bine stabilite pe lângă Regină. Este amintită adesea în memoriile Reginei Maria, ale lui George I. Duca şi în cele ale lui Constantin Argetoianu, care numai prin dânsa putea obţine audienţe la Regină, deşi protocolul prevedea ca "mareşalul curţii putea acorda audienţe la Rege sau la Regină". În ultima vreme a stârnit multe discuții în presă faptul demolării casei sale din București (Dumbrava Roşie, nr. 13/ A. Vlaicu, nr. 31, sector 2). După o descriere, făcută în http://www.jurnalul.ro/miscarea-de-rezistenta/cu-buldozerul-prin-parcul-ioanid-545242.htm de către Simina Stan, îndrăzneam să afirm că Simona Lahovary este doamna de lângă Ion Nistor (rândul întâi, al treilea din stânga) situată în dreapta lui, căci doamna din stânga se pare că este chiar soția lui Virginia (născută Pauliuc). Dar iată că urmărind zilele trecute pagina facebook a prietenului meu Alexandru Ursu-Bukowina am avut o plăcută surpriză să descopăr în postările domniei sale o fotografie a Simonei Lahovary din anul 1896. Deși  diferența de timp între aceste două fotografii este de 28 de ani se pot totuși observa unele trăsături comune, care ne întărește convingera că este vorba de una și aceeași persoană.
Rămâne o enigmă pentru noi ”vestita scriitoare din America”, totuși înclinăm să credem că este vorba despre doamna din rândul întâi, a treia din dreapta (în dreapta reginei). Ne rămâne să stabilim locul unde a fost făcută această fotografie. Acelaș cotidian ”Glasul Bucovinei” a indicat toate localitățile, care au fost vizitate în această călătorie de două zile (17-18 septembrie): ”M.S. Regina a fost întâmpinată miercuri dimineaţa în Dorna de domnul ministru Ion Nistor şi însoţită în tot cursul călătoriei, din Dorna la Vatra-Moldoviţei, Voroneţ, Humor, Lujeni, Şipeniţ, Călineşti, Stăneşti, Jadova, Storojineţ, Ciudei, Vicov, unde populaţia a ridicat Reginei un frumos arc de triumf, împodobit cu o preafrumoasă coroană regală, care a şi fost fotografiată de deputatul englez Brittain, la Rădăuţi, unde întreaga populaţie a ieşit întru întâmpinarea Suveranei, apoi la Arbore şi de acolo la Dorneşti, unde s-a urcat în trenul regal.” Deci fotografia ar putea fi chiar a lui Harry Brittain și făcută la Vicov la 18 septembrie 1924, satul de naștere al ministrului Ion Nistor, poate chiar în ograda casei părintești de la Vicov. Prin aceasta s-ar lămuri și primirea deosebită pe care i-au făcut-o vicovenii reginei Maria, dar și consăteanului lor Ion Nistor.
O confruntare mai atentă a documentelor vremii din partea alcătuitorilor acestui album, care sunt cu toții membrii ai prestigiosului Institut ”Bucovina” al Academiei române, ar fi omis această regretabilă greșeală.