O MICROMONOGRAFIE A HERȚEI

         

          În perioda interbelică la expozițiile județene de agricultură și zootehnie se obișnuia ca fiecare participant, pe lângă obiectele și produsele expuse, să prezinte și un scurt istoric al comunei sale. Aceste micrimonografii se întocmeau în cadrul primăriei, de obicei, de un intelectual al satului (învățător, primar, paroh etc.). Nepăsarea unora dar mai ales vremurile neprielnice ce s-au abătut asupra ținutului herțean au făcut ca aceste prețioase micromonografii să se piardă pentru totdeauna. De aceea cele câteva care au ajuns până în zilele noastre au o valoare deosebită atât prin informațiile pe care le dețin, cât și prin aceea că ele păstrează amprenta timpului când au fost create, poziția autorului, aflat și el, ca orișicare om, „sub vremi”.

          Supunem atenției Dvs. un scurt istoric „asupra comunei urbane Herța din județul Dorohoi”, alcătuit în cadrul serviciului administrativ al primăriei în anul 1943.

          „Herța, comună urbană nereședință din județil Dorohoi, poate, în afară de Hârlău, fosta capitală a Moldovei, este unul din cele mai vechi și mai vestite târgușoare ale Moldovei.

Situat într-o frumoasă regiune de dealuri și păduri, cu un pământ mănos și productiv, seamănă în totul Bucovinei cu care este învecinat. Târgil Herța a avut o populație care a variat între 2,500-6,500 locuitori, după alipirea satelor înconjurătoare la comuna urbană Herța în 1924.

          Codrul care înconjoară localitatea, vestitul codru al Herței, expluatat și distrus în parte, a fost cântat de poetul Vasile Alecsandri în opera sa:

Codrul Herței cel de moarte...

          Pomenit din documentele cele mai vechi al vadului comercial cu Polonia, este citat în tratatul de comerț dintre Alexandru cel Bun, din anul 1408.

          Documente și hotărnicii, începând cu cel de la Ilie și Ștefan, fiii lui Alexandru cel Bun, din anul 1444, apoi cel din timpul Movileștilor, a lui Vasile Lupu și numeroase documente din secolele XVII și XVIII pomenesc localitatea în litigiile lor.

          În mijlocul secolului XVIII odată cu pierderea Moldovei de Nord în anul 1775, denumită de austrieci Bucovina, Herța cu teritoriul ei a fost ocupată de trupele austriece, litigiul și trasarea noilor frontiere  ale „cordonului” a ținut timp de 2 ani până în anul 1777.

          La trasarea liniei noi a frontierei s-a ținut seamă mai mult de interesele proprietarilor de moșii, ce aveau proprietăți pe noua linie de marcație și care aveau trecere la stăpânire. Cu noua situație creată prin această cedare, Herța devenind un orășel de frontieră, începe să înflorească, populația se îmbogățește din comerț și începe a-și căpăta o importanță neavută până atunci.

          Exod de negustori străini și în special evrei, încep a se așeza în localitatea de unde și numele cunoscut de târg jidovesc.

          Astfel desființându-se ținutul Cernăuțiului, Herța moșteni această titulatură de ținut, la început neoficial, fiindu-i necesar voievodului moldovean să-și păstreze toate dregătoriile din trecut pentru a-și putea face politica lui în Divan și astfel avem un ispravnic de Cernăuți cu reședința la Herța de la 1777 satul Herța devenind neoficial capitala șinutului desființat al Cernăuțiului, fapt care se prelungește până la 1 iunie 1792, când printr-un hrisov domnesc Constantin Moruzi V. V. hotărăște transformarea satului Herța în târg cu iarmaroc și capitala ținutului cu același nume, cuprinzând și tot teritoriul rămas din cel al Cernăuțiului, pe urma rășluirei Bucovinei.

          Această nouă capitală de la 1792 devine in târgușor prosper în urma îmbunătățirilor și construcțiilor inerente unei capitale de ținut nou. S-au instalat funcționari, demnitari, doctor și farmacie, instituite oficial în 1822. O viață nouă pulsează și prosperează. Herța își alege deputatul său în divanul de la Iași.

          Se clădește o biserică catedrală de zid, cu chilii, de către familia Holban în 1798-1808, care ajunge cu M. Șuțu V. V. biserică Domnească și i se închină venitul multor târguri din Moldova, inclusiv cel al Chișinăului și Fălticenilor.

          Deputați ai Herței au fost vornicul Grigore Ghica, proprietarul de atunci al moșiei (1790-1859), Chiriac Scobihon, Panait Cazimir, Țântă etc.

          Gheorghe Asachi născut și el la Herța în 1788, dar trăit în străinătate, are legături cu acest ținut prin mama lui, născută Țântă, proprietarul unei părți a moșiei Țânteni și fratele său Petre Asachi, judecător al ținutului.

          Între primele judecătorii și tribunale, înființate în Moldova, în octombrie 1832, figurează și cea a Herței.

          Toată această faimă și mărire durează cât și ținutul, adică până în vara anului 1834, când noul domnitor Mihail Stirza mută capitala de aici în noua sa ctitorie la Mihăileni. De atunci Herța, rămasă comună urbană, devine un important centru comercial, fiind situat în apropierea celor trei frontiere în urma căderii și a Basarabiei în 1812.

          Acest colț de țară a dat oameni vestiți, în afară de Gh. Asachi, pe tărâmul politic, cultural, artistic, juridic etc.

          Din cauza situației geografice excentrice, fiind în cel mai de nord colțișor al țării, a avut de pătimit ori de câte ori un conflict armat a avut loc între noi și vecinii noștri de ieri! Astfel a fost ocupat în 1775-1777. În 1854-1856, în mai 1916 teritoriul plășii Herța fără avertisment este ocupat de armata rusă în timpul neutralității noastre, pentru a putea ocupa Cernăuțiul, atunci austriac.

          La finele războiului din 1918, când țara noastră părea învinsă, Herța a fost cedată cu tot teritoriul fostului ei ținut Austriei prin tratatul de la București, lucru însă nerespectat, căci soarta a voit să ieșim învingători și să ne întregim țara în 1919 (...)

Herța, aprile 1943”.