ȘTIRI DE PE PERONUL GĂRII

         

Menirea orocărui intelectual care acționează din pasiune și din vocație este să-și înțeleagă epoca în care trăiește. De cele mai multe ori suntem incapabili să depunem un efort de despuiere a evenimentelor și lucrurilor care ne înconjoară și numai rareori depășim orizontul strâmt al prezentului pentru a percepe epoca în care trăim. Strânși în chingile unei mediatizări totale, trăim într-o lume a știrilor în care predomină nenorocirile, teroarea, dezastrul și violența. Poate în căutarea unui refugiu am început, inconștient, să răsfoiesc tot mai des „știrile mărunte” din ziarele de odinioară. Acolo, în pagini îngălbenite și măcinate de vreme, am descoperit, spre surpriza noastră, pulsul acelorași probleme, neliniști, aspirații și dezamăgiri care ne frământă și astăzi. Aceste informații, de acum un secol și mau bine, capătă astăzi o nouă dimensiune, ne furnizează (paradoxal!) chiar imaginea realității actuale, de la începutul acestui nou mileniu.

          Prin suprapunerea știrilor de ieri și de azi ne dăm mai bine seama de valorile permanente la care trebuie să ținem și să aspirăm, precum și cele efemere, neesențiale pentru noi.

          Gazetele românești din Cernăuți de la sfârșitul sec. XIX și început de sec. XX aveau obiceiul să-și informeze cititorii aproape despre orice eveniment mai important din viața persoanelor ajunse pe anumite trepte ierarhice ale societății. Indiferent de postul pe care-l ocupau – fie o slujbă de stat, fie una obștească – cel care era de acord cu această plasare printre fruntașii societății era, practic, de acord și cu faptul de a fi urmărit la tot pasul de către vigilenții ziariști. Era un fenomen obișnuit, deși se mai întâmplau și unele incidente, neînțelegeri cauzate atât de calitatea  (veridicitatea) informației, cât și de moralitatea celor ce scriau și celor despre care se scria.

          Astăzi ne vom referi la un anumit fel de informații, pe care le-am putea numi, arbitrar, ca știri de la gară. Trebuie să menționăm că, o dată cu inaugurarea liniei de cale ferată Lemberg-Cernăuți-Iași (1866), trenul devine treptat pentru bucovineni cel mai important mijloc de deplasare, iar gara cernăuțeană – locul unde se adunau toate noutățile din împrejurimi. Multe redacții locale își aveau în acest scop la gară oamenii lor. De cele mai multe ori, aceștia erau studenți care, în schimbul unor mici recompense, informau redacțiile cernăuțene despre toate deplasările mai importante ale elitei bucovinene politice, economice, culturale etc.

          Majoritatea știrilor erau pur informative, adică nepărtinitoare. Să dăm doar câteva exemple.

          „Familia baronului Nicu Hurmuzachi va petrece restul vremii în Dulcești, lângă Roman, în România”.

          „Dl consilier de trebunal V. Morariu a plecat astăzi la Lemberg să ieie în seamă noul său oficiu la curtea de apel”.

          „Comandantul jandarmeriei teritoriale dl colonel-locotenent de Catargi s-a reîntors din concediu la Cernăuți”. (O, câte doamne și domnișoare îi așteptau reîntoarcerea!)

          „Dl consilier consistorial George Ilașievici a plecat de vreo câteva zile la Lemberg și Stanislau pentru a vizita mănăstirile din aceste ținuturi”.

          „Dl S. Stamatiadi, consulul regal al României, care făcuse mai multe săptămâni în concediu, sosește azi în Cernăuți venind de la București”.

          O atenție deosebită se acorda profesorilor universitari și oamenilor de știință. În aceste cazuri informațiile aveau și o nuanță de admirație, respect și chiar mândrie față de aceste persoane.

          „Dl Dr. Dimitrie Onciul, profesor de universitate, a sosit cu trenul de ieri după masă la Cernăuți”.

„Dl profesor Em. Grigoroviță, compatriotul nostru, care a tradus în limba germană mai multe poezii de ale lui Eminescu, a fost primit în audiență la Castelul Peleș de Regele”.

          „Dl profesor universitar Dr. I. G. Sbiera s-a reîntors din București, unde a luat parte la lucrările Academiei”.

          „Dl Dr. George Popovici a plecat din Viena la București pentru a consulta documentele aflătoare în arhivele de acolo relativ la primele secole ale istoriei moderne. Dl Dr. Popovici prepară o serie de publicații despre vechea organizație a Moldovei”.

          Am spune că sunt informații interesante și utile pentru cititori. Era ceva firesc ca lumea să fie la curent cu activitatea membrilor Academiei și chiar cu temele preocupărilor lor științifice. Azi nu mai avem plăcerea să savurăm astfel de noutăți. Și-i păcat! Ar fi interesant să știm și noi muritorii care sunt preocupările la zi ale savanților noștri (dacă-i mai avem!), căci, se pare, mulți dintre ei, singuri, nu prea știu cu ce se ocupă.

          La acest capitol nu erau dați uitării nici deputații – atât cei din dieta Bucovinei, cât și cei din parlamentul vienez.

          „Deputatul dl baron Vasilco a plecat la Viena pentru a lua parte la desbaterile membrilor clubului român parlamentar”.

          „Deputatul nostru dl baron George Vasilco, din cauza boalei sale, a plecat la Kairo, unde va petrece timp mai îndelungat”.

          Deseori ziarele anunțau din timp despre plecarea sau sosirea unor persoane, dând astfel posibilitatea publicului, aderenților sau adversarilor, să-și poată exprima admirația sau, respectiv, protestul față de ei.

          „Deputatul nostru Dr. G. Popovici a sosit cu trenul de azi dimineașă la Cernăuți, fiind întâmpinat la gară cu vii strigăte de „Trăiască!” de numeroși amici și admiratori. D-sa se va întoarce cu trenul de mâine dimineață iarăși la Viena”.

          În acest caz concret întâmpinarea călduroasă de care s-a bucurat deputatul G. Popovici (T. Robeanu) se lămurește prin onorabilul gest de demisionare din postul de redactor al Foii legilor imperiale – post ministerial, pe care l-a făcut în semn de protest față de politica antiromânească a prezidentului Bucovinei, baronului Bourguignon, care, după spusele deputatului, „a înveninat relațiunea dintre românii bucovineni și guvern, uzând de oprimări sistematice și lovind nebunește în cele mai sânte sentimente ale noastre”.

          Față de conducerea propriu-zisă a Bucovinei, ziarele românești aveau, de cele mai multe ori, o atitudine fermă și necruțătoare.

          „Contele Pace a plecat cu trenul de Duminică după amiază. Însoțirea la gară a avut un caracter privat. Dintre români nu a ieșit nimeni la gară”.

„Prezidentul țării dl baron Bourguignon a plecat ieri seara incognito la Viena. D-sa a făcut la sosirea în tren impresia unui om care părăsește pe furiș Cernăuțiul”.

Altădată publicul cernăuțean, fiind mai vigilent, i-a făcut o petrecere de pomină:

„Publicul român al capitalei, care în ultimul moment a prins de veste despre subita plecare, s-a grăbit de a-i aduce tributul meritat de recunoștință, înscenând la gară o demonstrațiune care a făcut ca astăzi întreaga capitală să fie agitată, ca nicicând altădată. Plecarea lui e ultimul mijloc de a scăpa de urgia poporului”.

La întoarcerea lui, ziarele informau:

„Tăcut și în taină s-a reîntors baronul Bourguignon din Viena. Nici un signal n-a alarmat cetele de mameluci, cari pândeau momentul acesta pentru a-i aduce omagii bine dresate capului confederațiunei antiromânești din țară”.

În acest context nu erau iertați nici foștii demnitari ai Bucovinei:

„Amici de cruce. Premergătorul de tristă memorie al baronului Bourguignon, contele Goess, se află de ieri seara în Cernăuți. Astăzi după masă a fost mare dineu în palatul de pe piața Austriei. Deseară părăsește contele Goess Cernăuțiul! Cale sprâncenată!”.

După o astfel de publicitate fiți siguri că lumea „s-a și grăbit de a-i aduce tributul meritat de recunoștință”.

Frumoase și semnificative știri. N-ar strica, se pare, să revenim la acest obicei cu știri de pe peronul gării. Cu atât mai mult, cu cât lumea continuă să călătorească. Ce-i drept, nu numai cu trenul. Multă lume pleacă (mai puțină vine) luându-și lumea în cap pentru a-și câștiga o bucată de pâine în alte țări, căci aici, acasă, este greu de tot. E lumea simplă, nevoiașă.

Călătoresc, ce-i drept, și liderii noștri. Ajung pe la președinți (regele nu mai este), pe la ministere, pe la academii, se milojesc pentru un sfanț, pentru un premiu, pentru o decorație, pentru un sfat înțelept cam cum să-i facă fericiți pe cei rămași la vatră. Folosim pluralul, căci, exact ca pe vremuri, o parte pleacă la instituțiile din capitala țării, alta – la cele din capitalele vecinilor. O fac, însă, în mare taină, de parcă s-ar ocupa cu trebușoare urâte. Dar n-ar strica să știm și noi despre aceste călătorii, ca să ne adunăm cu toții la gară pentru „a le aduce omagii bine meritate” și „tributul meritat de recunoștință”. După merite, după fapte.

Cam acestea erau pe vremuri știrile de la gară. Am citit însă una care se deosebea mult de celelalte. Mult timp nu-mi puteam lămuri prezența ei în paginille ziarului. V-o prezint și Dumneavoastră:

„D-șoara Aglaia Lupu, distinsă elevă a conservatorului vienez, pleacă cu trenul de seară la Viena spre continuarea studiilor”.

Numai tânărul student de la gară, probabil, putea lămuri apariția acestei știri la ziar. El, distinsa elevă și... primăvara, care sosise să-și satisgfacă capriciile amoroase și pe peronul gării din Cernăuți.