George Enescu la Cernăuți

         Scriitorul și epigramistul Alex. O. Teodoreanu (zis Păstorel), în 1931, cu ocazia ceremoniei dezvelirii bustului lui George Enescu la Iași (sculpt Richard Hette, acela care cu un an în urmă dezvelise la Cernăuți și bustul lui Mihai Eminescu) a rostit cu o divină inspirație următoarele cuvinte:

„Te-ai ivit deodată și tocmai când trebuie, ca și Celălalt, ca Mihai Eminescu, care a izbucnit pe neașteptate, ca un havuz de apă vie întro pustiitate seacă.

         El a făcut limba românească să cânte, Tu ai făcut cântecul să vorbească! Fii binevenit în casa noastră!”[1]    

         La fel ca și primul, George Enescu a fost legat de Bucovina, de Cernăuți, de oamenii pe care i-a cunoscut aici. Istoricul Ion Nistor, care era un îndrăgostit pasionat de muzică, l-a cunoscut pe George Enescu cu ocazia concertelor sale la Cernăuți. Primul său turneu la Cernăuți a avut loc în anul 1911, turneu despre care avem foarte puține informații. Celelalte turnee în capitala Bucovinei au fost următoarele:

1919 – 10, 11 iulie (în scop de binefacere);

1923 – 16, 17, 18 mai (pentru orfanii din primul război mondial);

1927 – 21, 22, 23, 27 ianuarie;

1929 – 6, 7 mai (la 12 mai la Hotin);

1930 – 8, 9 decembrie;

1932 – 25, 26 mai;

1936 – 26, 27 noiembrie;

1937 – 30 noiembrie, 1, 2 decembrie;

1938 – 24 noiembrie;

1943 – 21, 22 aprilie (pentru bolnavii din spitalul militar).

Presa vremii a oglindit pe larg fiecare turneu al marelui muzician în capitala Bucovinei. Iată numai câteva dintre titlurile consemnărilor de gazetă cu care au fost primite: Enescu. Cu prilejul celor patru concerte cernăuțene[2], Un mare Român la Cernăuți[3], Maestru Enescu la Cernăuți(o ediție specială a cotidianului cernăuțean)[4], Concertul maestrului George Enescu[5], Concertele Enescu[6]. Un alt mare îndrăgostit de muzică, cercetătorul literar Leca Morariu scria următoarele cu ocazia unui turneu la Cernăuți al maestrului: „Enescu, care ne-a ridicat alături de cele mai înaintate neamuri..., care-și revarsă generozitatea asupra întregii umanități, Enescu, în plină culminație a maturității sale, Enescu, glorie între gloriile etosului român, Enescu aduce din nou cinstire celui mai istoric pământ românesc, și aduce primăvăratic alean unor atât de cernite și de sălbatec-uitate meleaguri...”[7]

La turneul său la Cernăuți din iulie 1919 un spectator anonim semnala: „D-l George Enescu e un izbăvitor, un dezlegător al sufletelor robite de păcate. Când îl auzi cum cântă, te simți pare-că mai om, mai bun, mai curat la suflet. Iată astfel d-l Enescu e un mare român, și mai presus de toate un mare binefăcător al omenirii”[8].

Dintre cele 24 de concerte ale lui Enescu la Cernăuți majoritatea s-au desfășurat în sala Societății de Muzică (actualmente Filarmonica de Stat), pe pereții căreia azi este instalată o placă comemorativă cu lista muzicanților și interpreților „cu renume mondial” (S. Vorobchievici, A. Grijmali, E. Sauer, E. Caruso, S. Krushelnitzka, M. Levițkii, E. Mandicevschi, M. Mentzinskii, K. Miculi, P. Robson, A. Rubinstein, O. Rusnac, J. Tibo, G. Hotkevici, F. Șaliapin I. Smidt ), dar din care lipsește, desigur, George Enescu.  

Despre prietenia sinceră și stima reciprocă ce s-a înfiripat între marele muzician și istoricul bucovinean Ion Nistor vorbesc foarte elocvent următoarele fapte.

În 1916, la propunerea vicepreședintelui Academiei Române Șt. Hepites, Academia, prezidată de Barbu Delavrancea, l-a ales pe George Enescu ca membru onorific al ei. După acest eveniment, dar mai ales după ce Enescu a devenit membru al mai multor Institute și Academii străine – membru corespondent al Academiei „Beaus Arts” din Paris (1929), membru de onoare al Clubului „International Hause” din New York (1929), membru de onoare al „Academiei de Muzică Santa-Cecillia” din Roma (1931), se discuta tot mai insistent faptul că era rândul ca unica noastră instituție superioară, Academia Română, să-l adopte și ca membru titular.

Ocazia s-a ivit în 1932, când moare academicianul Iacob Negruți, care, ca scriitor, își ocupa postul la Secția Literară. Propunerea de a-l numi pe Enescu membru titular al Academiei a venit din partea  matematicianului Gh. Țițeica și a fost susținută de mulți academicieni.Opoziția venea numai din partea Secției Istorice, unde erau cei mai dogmatici membri în materie de legi statuare. A făcut excepție doar Ion Nistor.

Deși aproape toți academicienii erau siguri că marele muzician și interpret, atât de ocupat  și mereu în turnee în străinătate, nu va participa la ședințele generale și ordinare ale Academiei, la 27 mai 1932 el este totuși ales cu 26 bile albe (pentru) și numai cu trei roșii (contra) drept membru activ al Academiei Române la Secția Literară.

Trecerea pentru prima dată de G. Enescu, în calitate de academician, a praghului Academiei, se datorește tot lui Ion Nistor. Academicianul bucovinean îi trimite la începutul lui septembrie 1932 o invitație prin care era rugat, foarte cordial și prietenește, să participe la o comunicare a sa în cadrul ședințelor ordinare ale Academiei. Invitația fiind din partea unei persoane atât de dragi, pe care o prețuia foarte mult, Enescu nu a putut să o refuze.

În acel an se împlineau 500 de ani de la moartea lui Alexandru cel Bun și Ion Nistru și-a ales această temă pentru comunicare (despre marele domnitor el mai ținuse două conferințe: una la Universitatea din Cernăuți și alta la Radio). Fiind unul dintre cei mai iscusiți interpreți ai trecutului nostru, Nistor a rostit atunci o comunicare excepțională, care l-a impresionat profund pe marele muzician. După eveniment, în convorbirile cu prietenii, Enescu amintea mereu această comunicare.

Enescu se minuna de iscusința marelui domnitor, care, în acei ani grei de domnie, a reușit să-i liniștească și să-i domine, prin diplomație, pe lacomii săi vecini. Această temă putea să-i prilejuiască un minunat subiect pentru o eventuală operă, dar maestrul lucra atunci, de mai multă vreme, la Oedip.

Comunicarea lui Ion Nistor l-a cucerit definitiv pe G. Enescu pentru Academie, după care marele muzician putea fi văzut adesea la ședințele Secției Istorice, unde, cu mare interes, îl asculta pe Nicolae Iorga sau pe alți istorici. Și această dragoste pentru istorie i-a fost înfiripată de bucovineanul I. Nistor.

Mai este cunoscut un caz din viața lui Enescu, legat indirect tot de Nistor. Profesorul bucovinean îl prezentase lui Enescu pe colegul său Teofil Sauciuc-Săveanu, care, ca arheolog, de ani de zile făcea cercetări la Mangalia, căutând urmele vechiului oraș grecesc Callatis. Acesta povestea că în partea de sud a orașului se pot găsi tot felul de pietre răsfirate, ce par a vorbi despre rămășițele vechiului oraș grecesc. Enescu ar fi exclamat atunci: ”Ce n-aș da eu să pot să zbor, să văd cu ochii mei lucruri ascunse sub pământ! Un astfel de turneu pe sus, ar fi de o mie de ori mai interesant decât toate turneele mele pe pământ”[9].

Compozitorul Alexandru Cosmovici, fiind prezent la această discuție, a intervenit pe lângă administrația Aviației civile și în scurt timp acest zbor a fost aranjat. Fiind anunțat că zborul este deja planificat, Enescu, după un minut de reflectare, i-a propus lui Cosmovici următoarele: „Deoarece lucrurile sunt stabilite, nu ne putem dezice, ne facem de râs! Ce-ar fi însă să-mi iei locul, spunându-le că m-am simțit rău. Numai să nu te am pe Conștiință! Vezi, mie unul nu-mi vine încă să mă urc în avion. Poate peste trezeci de ani...”[10]

A fost, deci, nevoit să zboare Alex. Cosmovici în locul lui G. Enescu, dar n-a regretat niciodată, căci într-adevăr a avut ocazia să admire de sus o panoramă neîntrecută a unui vechi amfiteatru grecesc. Goerge Enescu se angajase chiar să adune ceva bani pentru a putea efectua unele săpături în vederea descoperirii și conservării acestui amfiteatru, dar, din cauze ce nu depindeau de Enescu, aceasta nu s-a putut înfăptui și construcțiile moderne de mai târziu au „înghițit” definitiv amfiteatrul antic.

George Enescu n-a mai zburat niciodată cu avionul, deși a călătorit atât de mult în viața sa.

În sfârșit să relatăm și ultimul caz, pentru care, de fapt, s-au scris și rândurile de mai sus, culese, parțial, din amintirile compozitorului Alexandru Cosmovici. În Arhiva de Stat a regiunii Cernăuți se păstrează o scrisoare, semnată de mâna marelui compozitor și interpret, care este probabil unicul autograf a lui Enescu de care dispunem la Cernăuți. Aceste rânduri, scrise din Sinaia, de la vila sa „Luminiș”, sunt adresate ministrului Ion Nistor. Prin căldura prietenească pe care o emană, ele sunt foarte semnificative pentru dezvăluirea ținutei morale a lui Enescu, pentru probitatea acutului simț al adevărului, al cinstei și al respectului reciproc ce domnea în acest mare suflet de om.

Reproducem integral textul scrisorii:

Sinaia, în 22 septembrie 1929.

Prestimate Domnule Ministru,

Cu toată dorința de a vă fi agreabil ne-a fost imposibil să nu numim pe tânărul Clubal la catedra de piano auxiliar la Conservatorul din Cernăuți. Acest candidat s-a prezentat cu diplome mult superioare acelor ale competitorilor săi, astfel c-ar fi putut să pretindă chiar la o catedră de curs principal.

În ce privește pe Domnul Tarnavski, care-ntr-adevăr i-a devotat mult Conservatorului din Cernăuți, Domnul Director Zirra a promis că-i va obține compensațiune la o altă școală în așteptarea unei noi vacanțe la Conservator.

Primiți vă rog, preastimate Domnule Ministru, cu sincerele mele regrete, expresiunea naltei mele considerațiuni.

George Enescu[11]

         Născut la Liveni, lângă Dorohoi, George Enescu era un copil al Moldovei, al Țării de Sus. „Aici a văzut lumina vieții și aici și-a dobândit un tovarăț care l-a dus la glorie: muzica”[12]. Acest colț de țară i-a fost pururea un izvor de apă vie. El era legat sufletește de meleagurile natale, de oamenii acestor locuri. Ar putea fi și aceasta o explicație a legăturilor atât de sincere și prietenești pe care le avea cu bucovineanul Ion Nistor, descendent și el al unei familii de pe aceleași iubite meleaguri moldave.

George Enescu în centru la masă la Cercul „Amicii Franței” din Cernăuți. 27 noiembrie 1936.

---

[1] Alex Cosmovici, George Enescu în lumea muzicii și în familie, București, 1990, p. 161

[2] Vezi gazeta Glasul Bucovinei din 27 mai 1923.

[3] Ibidem, din 12 iulie 1919.

[4] Ibidem, ediție specială din 27 mai 1923.

[5] Vezi gazeta Bucovina din 23 aprile 1943.

[6] Vezi gazeta Glasul Bucovinei din 9 mai 1929.

[7] Leca Morariu, Enescu, în gazeta Glasul Bucovinei din 26 mai, 1932.

[8] Un mare român la Cernăuți, în gazeta Glasul Bucovinei din 12 iulie, 1919.

[9] Alex. Cosmovici, opera citată, p. 128.

[10] Ibidem, p. 129

[11] Arhiva de Stat a regiunii Cernăuți, fondul 988 inventar 1, dosar 259, f.1

[12] Victor Crăciun, George Enescu și locurile natale, Botoșani, 1970, p. 19.