„TIMP CA DE VIS LA CERNĂUȚI...”

(Titu Maiorescu, „Însemnări zilnice”, extrase referitoare la Cernăuți și Bucovina)

Dragoș Olaru

Conform testamentului semnat de Tiru Maiorescu „Sâmbătă 23 Ianuarie 1916” manuscrisele sale trebuiau să fie proprietatea fiicei Livia, care urma să dispună de ele „în înțelegere cu amicii literari: Iacob Negruzzi, Simion Mehedinți, d-nul și d-na Rădulescu-Pogoneanu”. După moartea lui Titu Maiorescu (18 iunie/1 iulie 1917) ele s-au păstrat la „Fundațiunea universitară Carol I” până în martie 1922, când va sosi în țară fiica lui Livia (măritată Dymsza) și când i-au fost predate. Ceva mai târziu Livia Dymsza îl va împuternici pe I. Rădulescu-Pogoneanu să se ocupe cu publicarea manuscriselor maioresciene, aflate în 44 de caiete, de format și mărimi diferite scrise preponderent în limba germană până în 1886 și numai în română după această dată. Pentru a înlesni lectura lor I. Rădulescu-Pogoneanu a tradus în românește părțile scrise în limba germană, menționând în trimiterile de la subsol de fiecare dată scimbarea limbei textelor.

Astfel au văzut lumina tiparului însemnările, aproape zilnice, făcute de Titu Maiorescu de la vârsta de 15 ani (1855) și până în pragul trecerii la cele veșnice (1917), sub următorul titlu: Titu Maiorescu, Însemnări zilnice publicate cu o întroducere, note, fac-simile și portrete de I. Rădulescu-Pogoneanu, I, 1855-1880, București, 1937, 356 p.; II, 1881-1886, București, 1939, 383 p.; III, 1887-1891, București, 1943. În perioada postdecembristă vor mai apărea în România un șir de publicații având ca scop editarea însemnărilor lui Titu Maiorescu, printre care menționăm: România și Războiul Mondial. Însemnări zilnice inedite, volum editat de Stelian Neagoe, București, 1999, 274 p.; Jurnal, vol. I (1855-1882), 2013, LXVIII+1274 pag. Ediţie îngrijită, traducere, note, indici şi glosar de Bogdan Dascălu şi Ana-Maria Dascălu; Opere, vol. II - Jurnal 1883-1889, editat de Fundația Națională pentru Știință și Artă/ Academia Română, 2017, 1208 p..; Opere vol. III - Jurnal 1890–1897, editat de Fundația Națională pentru Știință și Artă/ Academia Română, 2017, 1231 p. ș. a.

Titu Maiorescu

De la apariția „Însemnărilor zilnice” și până astăzi în România nu a apărut vre-o lucrare mai însemnată, privind viața politică, economică, socială și cultural-literară din a doua jumătate a sec.  XIX –  începutul sec. XX ca să nu facă referire la această publicație. Însemnările din acest jurnal aduc un bogat material de informație și de reflecție, nu numai pentru cunoașterea vieții și a psihologiei unuia din cei mai mari oameni ai neamului nostru, ci și pentru istoria României, pentru istoria provinciilor istorice, aflate atunci sub ocupații străine. Constatăm, totuși, că referiri la legăturile lui Titu Maiorescu cu Cernăuții și Bucovina a făcut numai Victor Morariu la apariția primelor două volume ale „Însemnărilor zilnice” când publică la Cernăuți studiul „Maioresciene” (Editura „Glasul Bucovinei”, 1940, 19 p.). Publicistul cernăuțean a selectat o parte din însemnările maioresciene, făcute în scurtele lui vizite în capitala Bucovinei, și a încercăt să le comenteze, aducând uneori informații noi și surprinzătoare. Astăzi aceste însemnări ale lui Victor Morariu s-au pierdut de mult în hățișurile bibliotecilor cernăuțene, așa că o revenire la însemnările lui T. Maiorescu, cu o selecție mai atentă a informațiilor referitoare la Bucovina, Cernăuți și la personalitățile bucovinene ale timpului, credem că este binevenită. Selecția din primele două volume (existente azi la Cernăuți) o vom face cu litere grase adăugând comentariile făcute de I. Rădulescu-Pogoneanu în trimiterile de la subsol la prima ediție a „Însemnărilor zilnice”, după care, când se vor cere, și comentariile noastre. Pentru ușurarea lecturii notele făcute de I. Rădulescu-Pogoneanu semnate cu asterisc vor păstra ortografia autorului și vor avea la început următorul enunț: „Comentarii I. R.-P.”, iar pentru comentariile și precizările noastre – „D. O.”

1855 Noiemvrie. La 20 (Marți) seara a plecat tata la Cracovia, ca să se întâlnească și să vorbească cu al-de Hurmuzachi* și Sturza

Ion Maiorescu

*Comentarii I. R.-P.: E vorba de Constantin Hurmuzachi, cu care Ion Maiorescu va fi vorbit acolo despre memoriul pentru apărarea drepturilor Principatelor române ce era să fie prezentat Marilor Puteri. Memoriul s-a tipărit, în românește și franțuzește, în 1857, subt titlul: Desvoltarea drepturilor Principatelor Moldo-Române în urma Tractatului de [la] Paris din 30 Martie 1856 [de Constantin Hurmuzachi și Ioan Maiorescu, Bruxela, 1857]. E reprodus în Acte și documente la Istoria Renașterei României, publicate de Ghenadie Petrescu, Dimitrie A. Sturdza și Dimitrie C. Sturdza, vol. III, p. 179-218 și apoi în versiunea franceză: Exposé des droits des Principatés de Moldavie et de Valachie aprés le traité de Paris du 30 Mars 1856 (Par I.  Maiorescu et C. Hurmuzachi).

Constantin Hurmuzachi

D. O. Este prima însemnare din jurnal (p. 6) în care întâlnim prenumele unui bucovinean cu care Ion Maiorescu era bun prieten și cu care era implicat în viața politică românească. Constantin Hurmuzachi (1811-1869), jurist, om politic, primul fiu al boerului Doxachi Hurmuzachi, stabilit cu traiul la Iași din 1844 a fost persoana care a întreținut legătura dintre românii bucovineni la început cu principatele române, apoi cu România. Memoriul, întocmit de I. Maiorescu și C. Hurmuzachi în urma Războiului Crimeii, a contribuit ca județele Cahul, Bolgrad și Ismail să fie retrocedate Moldovei și ca la 1859 ele să participe la unirea principatelor românești. Cu părere de rău prin Tratatul de la Berlin din 1878 guvernul român a fost nevoit să cedeze din nou județele Cahul, Bolgrad și Ismail către Imperiul Rus.

La 29 Dec., tata mi-a dat să transcriu pentru memorandul ce scrie dânsul pentru Români*

*Comentarii I. R.-P.: Pe lângă [...] Ioan Maiorescu redacta acum memoriul ce era să publice apoi cu C. Hurmuzachi..  Încă de mai înainte Ioan Maiorescu punea pe fiul său să copieze cele ce scria în chestiunea națională: „Ce mult aș dori să cunoașteți scrisorile mele către Știrbeiu! Eu n-am timp de a concepe și puriza [?]. Dar din două, despre naționalitate, am pus pe Titu de a copiat unele pasage, însă ele se duseră, prin Sion, la Iași, la Hurmuzache. Scrie lui Constantin Hurmuzache să pună pe Armatu să-ți copieze acele extracte și să ți le trimită” (Scrisoarea sa din 17 Fevr. 1855 către Gh. Bariț, în ms. 997 al Academiei Române, ap. N. Bănescu și V. Mihăilescu, Ioan Maiorescu, scriere comemorativă, București 1912 p. 74, nota 2).

Octomvrie 1866. Nou drum-de-fier de la Lemberg la Cernăuți.

D. O.: La 1 iunie 1870, când a fost dat în expluatare și tronsonul de cale fierată Pașcani-Iași, se va încheia marele proiect de unire  a capitalei Moldovei cu Viena pe drum de fier. După această dată calea fierată va fi folosită în călătoriile lor spre Viena, Berlin, Paris, Varșovia și alte orașe europene de multe personalități marcante românești, inclusiv și de Titu Maiorescu.

1875. În ziua a doua de Crăciun, seara la noi baronul Alex Petrino, fost ministru austriac, Nicolae de Hurmuzaki și Victor de Styrcea. În ziua următoare cei doi din urmă prânzit la noi, încântătorul cântat la piano al lui Styrcea.

Alexandru Petrino

D. O.: Alexandru Petrino (1824-1899), unul din cei mai mari boieri bucovineni, om politic. În guvernul de orientare federalistă de la Viena (el fiind un adept statornic al curentului federalist-autonomist)  a fost însărcinat, în mai 1870, cu conducerea Ministerului Agriculturii, fiind singurul român bucovinean ce a ajuns vreodată să ocupe una dintre funcţiile de conducere în statul austriac. Meritele lui pentru românii din Cernăuți și Bucovina sunt incontestabile, deși, în parte, a rămas umbrit, pe nedrept, de Eudoxiu Hurmuzachi cu care era în opoziție politică, deși ceilalți frați erau de cele mai multe ori în partidul lui. Să menționăm câteva merite deosebite ce-i aparțin: membru fondator al Reuniunii Române pentru Leptură, a sprijinit înființarea Bibliotecii Țării, a contribuit la realizarea căii fierate Lemberg-Cernăuți-Iași, cetățean de onoare al orașului Cernăuți, ctitor de biserici (Stăneștii de Sus, Storojineț), filantrop etc. Vizita pe care o face lui Maiorescu avea loc în 1875, la sfârșitul carierei sale politice, când se retrage la moșia sa.

Victor baron de Stârcea (Styrczea) (2 noiembrie 1839, Crasna Ilschi – 10 octombrie 1908, Cernăuți), descendent dintr-o mare familie de boieri din Ardeal, stabiliți de timpuriu în Principatul Moldovei, mai târziu și în Bucovina. Victor e probabil cel mai cunoscut memru al acestei familii, deputat în dieta Bucovinei și în Consiliul Imperial de la Viena, ambasador, membru în mai multe societăți culturale (președinte al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina) și economice. Era un pianist excelent şi adorator al lui Johannes Brahms. În 1874 a fost ales președintele Societăţii filarmonice din Cernăuți, organiza împreună cu Adalbert Hrimaly dineuri și serate muzicale nu numai la el acasă dar și la diferite familii din oraș. La Cernăuți a trăit în casa de pe Siebenbürgerstrasse, nr. 26 (azi str, Holovna nr. 80).

5/17 Ianuarie 1876. Baronul Calice, consulul general austriac, prezentat plângere în privința atitudinei mele ostile Austro[-Ungariei] în administrație, din cauza legii pentru subvenționarea de la Brașov și mai ales din cauza publicației de documente Hurmuzachi (răpire a Bucovinei)*.

*Comentarii I. R.-P.: Titu Maiorescu propusese în 1873, ca deputat, și făcuse să se voteze o sporire a subvenției ce se acorda din bugetul statului pentru „gimnaziul” (= liceul) românesc și celelalte școale confesionale române de la Brașov. [...] În ce privește „documentele Hurmuzachi”, e vorba iarăși de un act de mare curaj și de mari consecvențe pentru cultura noastră al lui Titu Maiorescu: în chiar ziua când a fost numit ministru al instrucțiunii (7 aprilie 1874) pleacă la Cernăuți și, înțelegându-se personal cu Gheorghe Hurmuzachi, expediază la București lăzile cu documente privitoare la istoria Românilor, copiate de Eudoxiu Hurmuzachi din Arhiva imperială de la Viena, dispunând ca documentele să fie tipărite și întemeind astfel prețioasa „Colecție Hurmuzachi”.

D. O.: Nouă ne rămâne numai să regretăm faptul, că fiind numit ministru al Instrucțiunii nu va mai avea timp pentru Jurnal, însemnările din această perioadă sunt sporadice și succinte, iar vizita pe care o face la Cernăuți în 7 aprilie 1874 nici nu este consemnată. Oricum, gestul lui de a veni la Cernăuți în calitatea sa nouă de ministru al României, imediat după decesul lui Eudoxiu Hurmuzachi (10 februarie 1874), și de a recupera pentru patrimoniul nostru cultural prețioasa colecție de documente este foarte sugestivă pentru omul de stat Titu Maiorescu. Să ne închipuim azi un ministru de la București care vine să preia arhive și biblioteci ale patrioților români decedați pe neașteptate ca să nu fie arse sau aruncate la gunoi.

1876. Timp ca de vis la Cernăuți, în călătorie, petrecut 12 ore, de la 3 dimineața până la 3 după prânz, în frumoasa cameră mare cu balcon (Nr. 3) a otelului Weiss*.

*Comentarii I. R.-P.: Urmează patru strofe de câte 6 versuri ale unei poezii în limba germană cu data 10/22 juni 1876, pe care a tăiat-o apoi de sus până jos cu două linii în cruciș. Dedesuptul ultimei strofe, care e închisă în paranteză și fusese tăiată mai înainte cu o linie deosebită (fiind nemulțumit de forma ei) a scris: „abgeandert in meinem Gedichtbuch”. („modificat în cartea mea de poezie ”)

Hotelul „Weiss”

D. O.: La 31 mai 1876 a fost numit prin decret agent diplomatic al României la Berlin. Deși a încercat să plece la 6/18 iunie ca să-și preia funcția, a fost nevoit să se rețină pentru câteva zile din cauza inundațiilor din Moldova. A ajuns la Cernăuți miercuri, pe 10/22 iunie și s-a oprit la renumitul hotel „Weiss”, fosta casă a guvernatorului, mai târziu devenită prin cumpărare la 1899  de către Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina Casa Națională a Românilor (Palatul Național), azi Curtea de Apel (Piața Centrală, nr. 3). Credem și noi că hotelul „Weiss” i-a venit pe plac (aici îi venise și muza), fiindcă în următoarele vizite pe care le întreprinde în capitala Bucovinei se va opri în exclusivitate la acest hotel. Așa cum clădirea are un singur balcon, azi ne este ușor să stabilim camera în care a „petrecut 12 ore” agentul diplomatic al României la Berlin.

11/23 Sept. 76. Un rezumat al celor realizate personal în timpul ministeriului [meu]  ar fi de făcut. Extindere a relațiilor, oameni de care am putea dispune – o importantă falangă pentru mai târziu:

[...]

4. I. Slavici, excepțional de silitor și vioiu. Profesor de filosofie, jurnalist, sub-prefect? Revizor școlar?

5. Mih. Eminescu, bun revizor școlar, rău profesor, idealist.

39. Vas. Burla?

48. Chibici.

D-na Kugler-Burla?

Alexandru Chibici
Râvneanu

D. O.: Printre oamenii care ar putea fi folosiți de partidul la putere al conservatorilor, alături de Eminescu și Slavici, se numără și câțiva bucovineni: Vasile Burlă, Alexandru Chibici-Revneanu și poeta Matilda Kluger (Cluger), pentru scurt timp soția bucovineanului Vasile Burlă, recăsătorită la 1876 cu chimistul Petru Poni.  

Miercuri 7/19 Septemvrie 1877. Iarăși în București. Sâmbătă Cernăuți, grea călătorie cu Mite, Baby și Marița. Duminică seara în Herța la doamna Panaite Casimir (unde erau și doamnele A-fendule) primit amical și mas [acolo], Luni petrecut seara în Derțca la Stoianovici și soția lui. Sinistră călătorie de la Dorohoiu într-acolo, pe seară, pe dinaintea locului unde a fost ucis Uhrinowsky acum 3 ani. Erau acolo și Vârnav cu tânăra lui soție (fiica lui Cost. Rosetti). Neamical, ceea ce eu le-am întors îndoit a doua zi, în drumul de fier de la Leurda la Pașcani. – Marți 6/18 Sept. pledat în Dorohoiu, câștigat (contra Cimara, în pricina embaticului Darabani), la ora 3 ¼ plecat de la tribunal și sosit încă la timp (ora 4) la tren în Leurda, fiindcă Iosif birjarul din Dorohoiu a mânat nebunește.

Distanțe: Cernăuți peste Mamornița la Herța 2 ¾ ore. Dorohoiu – Leurda 1 ½ oră. Dorohoiu – Derțca 1 oră. Derțca – Mihăileni ½ de oră.

Luni dimineața de la Herța la Dorohoiu luat în trăsură, o bucată de drum, pe țăranul cu strămurarița, care-și căuta nevasta furată!

D. O.: E vorba de Mite Kremnitz, copilul ei Baby (Georg-Titus) și dădaca Marița care plecau la Berlin pentru un tratament al copilului, ce suferea de mai multe luni de catarat intestinal. Maiorescu se oferă să le conducă până la Cernăuți de unde va pleca la Dorohoi, unde avea un proces în afacerea Darabani. Astfel Maiorescu va ajunge și la Herța unde va înopta la „doamna Panaite Cazimir”. Aici, de fapt, se are în vedere soția lui Panait Cazimir, proprietar al moșiei Herța (Tg. Herţa, Movila, Fundul Herţei şi Ţinteni), deputat în divanul de la Iași, care împreună au avut o fată Ecaterina, căsătorită cu Nicolae Henri Verona, părinții cunoscutului pictor Paul Verona. Pe soție o chiema Elena, născută Nențescu și decedată la 1894, înmormântată în cimitirul din Movila împreună cu soțul ei, decedat în 1887, în cripta familiilor Cazimir și Verona.

La Dersca s-a oprit la Pavel Stoianovici, proprietarul moșiei și ctitorul bisericii de aici, ca și Iosif Uhrinovschi, ucis cu trei ani în urmă.

Stema familiei Cazimir.

Crucea de pe mormântul familiilor
Cazimir și Verona din Movila

„Vârnav cu tânăra lui soție (fiica lui Cost. Rosetti)” nu era altcineva decât  Iorgu Liteanu Vârnav (n. 1840), junimist, diplomat de carieră, mai târziu, ministru plenipotenţiar al României la Berlin, căsătorit cu Sofia Libertatea, fiica lui Constantin Alexandru Rosetti.

București 1/13 Septemvrie 1878. Situația neschimbată. Clara cu Livia la Ragatz. În casa mea pustie, intrase de 9 zile d-ra Marquardt, în gândul meu ca ajutoare în casă, ea însă era sufletește mai pretențioasă, și mie de nersuferit – astfel încât, mâine scap de ea, dipă ce am luat lucrul mai pe departe și l-am împletit fin; ce-i drept comedia asta mă costă vreo 640 de franci.

Spre a da lui Chibici* o mână de ajutor, începând de Luni el vine la mine ca secretar de advocatură, cu 100 de franci pe lună, să lucreze zilnic o oră.

Astăzi au fost la al-de Kremnitz la masă Nica, Eminescu, Slavici, Ronetti-Roman, Caragiali, Chibici și eu.

*Comentarii I. R.-P.: Prieten bun al lui Eminescu, cel care apoi, după relativa însănătoșire a lui Eminescu în sanatoriul de la Ober-Döbling la Viena, a fost trimis să-l însoțească în acea călătorie de recreație la Florența, de care s-au îngrijit T. Maiorescu și prietenii săi.

D. O.: Clara este prima soție a lui T. Maiorescu, n. Kremnitz (1839–1892). În această perioadă, când începuse primele neînțelegeri în familie, se afla cu fiica Livia (căsătorită Dymsza) la Bad Ragaz în Elveția unde încerca să-l păstreze pe Titu ca soț, lăsându-l pentru un timp singur la București. 

Aprilie 1879, 1/13 Dumineca Paștelor, acum, ora 6 scriu acestea în Viena, Grand Hotel, camera 221 în etajul al 2-lea, alături 222 cu 2 paturi; liniștit și bine, dar scump (amândouă 9 fl.., cu Carag[iali] 11) Serviciul 2 fl. pe zi.

Am plecat din București Miercuri seara, ora 9 cu Clara, Livia și I. Caragiali, pentru care, spre a-i face o surpriză, scosesem eu bilet și în orice caz voiam să-l pun în situația de a vedea Viena (întâia privire asupra civilizației pentru el). Prin Lemberg, Cracovia, fiindcă aproape tot așa de lung prin Orșova, de oare ce e încă întreruperea inundațiilor de la Ezegedin.

Ion Luca Caragiale

D. O.: Acest fragment l-am extras numai pentru a menționa faptul că această călătorie la Viena, efectuată pentru Ion Caragiale („să-l pun în situația de a vedea Viena”), Maiorescu o face împreună cu soția Clara și fiica Livia prin Cernăuți. Astfel Cernăuții au fost văzuți de oaspeți, inclusiv de I. L. Caragiale pentru prima dată, în Joia Mare, 28 martie/10 aprilie 1879.

București Vineri 25 sept./7 octombrie [18]81, Schuyler la mine la masa, cu prietenul sau Fiske (American bogat, diletant priceput în artă, interes pentru arhitectură), de asemenea Callimaki-Catargi, al-de Sevescu. Seara, Styrcea, Nicolae Hormuzachi, Umlauf v. Frankenwell.

D. O.: Umlauf v. Frankenwell era cvunoscutul poet german stabilit la Cernăuți Victor Umlauf v. Frankenwell (1836-1887). Este poetul care a scris poezia „Pădurea Bucovinei”, tradusă de Tudor V. Ștefanelli și publicată în „Convorbiri literare” (1873). Este cunoscut și ca traducător din poezia lui V. Alecsandri.

Joi 24 Dec. Pom de Crăciun la al-de Kremnitz, Julklapp, vioiu si spiritual. încântători D-na Rosetti și Teodor, Annette și Chibici*, Slavici (adus novelele lui), din potrivă Eminescu și Caragiali, certandu-se unul cu altul.

*Comentarii I. R.-P.: Cf. Insemnari zilnice, I, 311. Bucovineanul Chibici-Râvneanu, bun prieten al lui Eminescu, fost coleg cu el la Viena, în „România Jună”. La el a făcut apel Maiorescu să conducă pe Eminescu la sanatoriul de lângă Viena și, apoi, după relativa însănătoșire, să-1 însoțească în Italia. Despre el : Constantin Nastasi Alexandru Chibici Revneanu, amicul lui Eminescu (extras din Buletinul „Mihai Eminescu" VI, 1935).

Simion Florea Marian

Vineri 5/17 Martie 1882. Curtea de apel, puțin Cameră, dimineața la 6 1/2 flori de la piață, orele 2-5 ședința Academiei subt prezidenția Regelui. Alecsandri citit despre Constantin Negruzzi, Poni despre minerale de la Broșteni, [Grigore] Steranescu despre Dâmbovița. Cinat la T. Rosetti, seara literară la mine; vre o 26 de persoane: Alecsandri, Știrbey, Hașdeu, Bariț, [Alexandra] Roman, [Simion] Florea Marian de la Cernăuți 2, I. Cerchez, Th. Rosetti, Negruzzi, Burghelea, Laurian, A[nghel] Dimitrescu, [Stefan] Mihailescu, Zizin Cantacuzene, tanarul Rosetti 3, Jipescu, Baican, Eminescu, [Teodorj Nica, Slavici, Chibici, Frollo, Macedonski Al. A., Carp.

D. O.: Prezența lui Simion Florea Marian se lămurește prin faptul că venise de la Siret (nu Cernăuți), unde era profesor de religie și limba română la "școala poporală" și la "școala reală inferioară" din localitate, ca să participe ca proaspăt membru activ al Academiei Române (1881) la ședința prezidată de rege și să țină, peste câteva zile, cuvântarea lui de recepție despre „Cromatica română” (vezi următoarea însemnare în jurnal).

Vineri 12 Martie. Ședință publică a Academiei, prezidată de mine. Părintele [Simion] Florea Marian a citit cuvântarea sa de recepție despre „Chromatica română” și Hașdeu i-a răspuns. Era de față ministrul englez White. Conversație între el, Alecsandri, Episcopul Melchisedec și mine.

Duminecă 23 Ianuarie/4 Fevruarie 83. Aceeași vreme ca ieri. Ieri am fost la [ministerul de] domenii am tratat cu Pandraf (director) despre drumul la Cernăuți, pentru moșiile mănăstirești*. Advocatul Vasile Brătianu se zice că a dat ideea pentru asta. Mie insă mi-a vorbit despre asta întai Th. Rosetti, din partea lui Dimitrie Sturdza...

*Comentarii I. R.-P.: E vorba despre vânzarea (către Nicolae Hurmuzachi) a șapte moșii din Bucovina foste ale Probotei, Dobrovățului și ale altor mănăstiri din Moldova, revendicate de Patriarhia din Constantinopole. T. Maiorescu era mandatarul Statului român în aceasta afacere. Cf. însemnarea de la 29 Ianuarie/10 Fevruarie 1883, depeșa de la 8/20 Fevruarie, scrisoarea din 9/21 Aprilie 1883 către Nicolae Hurmuzachi, și Discursuri parlamentare, vol. IV p. 347-350.

D. O.: Despre felul cum s-a implicat în afacerea „moșiilor mănăstirești” T. Maiorescu va mărturisi mai târziu în parlamentul României, când a fost atacat de opoziție că ar fi beneficiat de acest proces ca om politic: „Eu, ca avocat, am primit procese din partea celor de la guvern. Vă interesează și situația mea de avocat, d-le Catargi? Da, m-am trezit că mi s-a propus întâi din partea creditului fonciar rural că să-i susțin in proces, nu tocmai așa... gras (Ilaritate). [...] Al doilea, mi s-a propus printr-un coleg dintre avocați, d. Vasile Brătianu, să primesc un proces al ministerului domeniilor, în care era statul nostru implicat în Bucovina, un proces confuz cu Patriarhia din Constantinopol, unde era în chestie dreptul de proprietate al câtorva monastiri secularizate de ale noastre. Îmi spunea d. Vasile Brăteanu: d-ta știi nemțește; ți-ai făcut studiile liceale la Viena; cunoști legile austriace; ai fost și ministru al cultelor; știi chestia administrării averilor monastirești și în ce relații poate să fie acele proprietăți cu Patriarhia. Astfel, mi s-a propus să fiu însărcinat cu conducerea acestui proces, dacă proces era să fie; dar mi s-a zis totdeodată: Mai bine ar fi pentru stat să se înțeleagă cu unul din proprietarii români de acolo să-i vânză acele moșii cu riscul procesului. Ce eram să fac? Sau să refuz de a mă pune în raport cu d. Hurmuzachi, dacă vrea să-și sporească proprietatea imobiliară?”.

Joi 27 Ianuarie/8 Feoruarie 1883. Annette a mâncat cu noi la cină (eu am fost toată ziua hărțuit din cauza plecărei), atmosferă cam apăsătoare; seara, dânsa cu cele 2 doamne ale mele la teatru (beneficial lui Millo, „Lipitorile satului”), eu la 91/2 am plecat din lojă, mi-am luat de-acasă bagajul și am plecat cu trenul la Cenăuți, la 10 8/4. Ninge, în drum vifor...

Vineri 28 Ianuarie/9 Fevruarie 1883, după ceasul meu, la ora 3 8/4 după prânz am sosit la Cernăuți. Hotel Weiss... Seara, la Nicolae Hurmuzachi*. Prezentat soției sale, paralizată, foarte placută.

*Comentarii I. R.-P.: Despre el, baronul Petrino si Victor Stârcea, v. Însemnări zilnice, vol. 1, p. 237. 

D. O.: Nicolae baron de Hurmuzachi (1826-1909), om politic, proprietar de moșii, frate cu Constantin, Eudoxiu, Gheorghe și Alexandru, căsătorit cu Natalia Stârcea. Relațiile lui cu T. Maiorescu se datorează îndeosebi procesului legat de moșiile mănăstirești. Soția lui era Natalia, fiica Elenei (n. Helene Ralli) și a lui Emanoil baron de Stârcea. La Cernăuți trăia împreună cu familia (fii Constantin și Alexandru) pe Josefgasse, nr. 8 (azi str. Ucraineană, nr. 36).

 Sâmbătă 29 Ianuarie/10 Fevruarie 1883 Cernăuți. Soare, dar frig. Multă neauă. La 9 1/2 dimineața, N. v. Hurmuzachi la mine, apoi adus la mine pe Dr. Kies[l]er (advocat). Apoi plecat cu el cu trăsura la Curtea de apel. La ora 1, la Hurmuzachi la masă. Acolo (deocamdată la vizită) bătrâna baroneasă Petrino (soție a fostului ministru*, Franceză), fratele baronului Styrcea, domnul v. Mantz din Cârlibaba-Iacobeni (cu soția lui 17 copii, între aceștia de 4 sau de 5 ori gemeni), baron Mustața (conșcolarul lui Circa**), bătrân și urât la față, un original viu de om entusiasmat pentru natură, contra chelnerilor, a poeziei și a ori-carei arte, pasionat vânător și cutreierator prin Carpați. Frate-său împuternicit al Patriarhiei [din Constantinopole].

La ora 4, cu Hur[muzachi] și Dr. Heinrich Kies[l]er, cu trăsura la notar, caruia i-am dat procura numai pentru Probota, ce-i drept aceasta cam generală, după formularul său.

De la 5-6 1/2 dormit, băut cafea, apoi a venit iarăși plicticosul scaiu Hurm[uzachi], de m-a luat la teatru (începutul la ora 7), unde eu aveam luat de mai înainte fotoliu la parter, dar m-am dus in loja sa. [Se juca] „Die Räuber”, cu Mitterwurzer ([in rolul lui] Franz) ca oaspete; acesta, după actul I, bine, insuportabil melodramaticul Karl. Ceilalți, pasabili. Dar noi am avut totuși răbdarea numai până la actul al 3-lea, și am plecat cu trăsura acasă. In loja vis-a-vis (loja oficială) soția Președintelui țărei Alesani, născută Haas (covoare***), milionară, dar alienată. Era cu o însoțitoare. Au un copil de 3 ani, pe care ea, adesea, de o dată îl înfașă face să asude altele de acestea, din halucinații de boală. Din cauza asta, Alesani devenit foarte nervos deprimat, neavând raporturi de societate cu lumea de aci.  –  Pedeapsă meritată! El știa asta de mai înainte, fiindcă ea, ca fată încă, fusese câteva luni intr-un institut de alienați. –  Într-o lojă de alături (tot în fața noastră), era contele Coudenhove, un flecar blond, cu figura 1/2 de pasăre, 1/2 de oaie, cu bot cu dinfți mari, retezat; își face la Universitatea de aici examenul de absolvire la drept, fiindcă peste tot era silit să stea la o parte, de când cu sinuciderea celor 2 Franțuzoaice din cauza lui. Aici însa are relații cu contele Kielmannsegge ș. a. m. d. Seara, am mâncat singur la otel, la ora 10 m-am dus sus la culcare, n-am putut însă să dorm până la 12, și am citit geografia lui Daniel. Am adormit la miezul nopței, m-am deșteptat însă, din cauza unei ploșnițe. Și atunci n-am mai dormit, ci am scris refacerea călătoriei in Elveția, până la 6 1/4 dimineața. În sfârșit [mi-a venit] somn, dar numai pana la ora 8.

*Comentarii I. R.-P.: Alexandru Petrino (1824-1898) fost deputat in Reichsrat și ministru al agriculturei, comerțului și lucrărilor publice în cabinetul Alfred Potocki (Apr. 1870-Fevr. 1871), care voia (ca și cabinetul următor al lui Hohenwarth) să dea Austriei o organizare federativă.

** Comentarii I. R.-P.: Vezi Însemnări zilnice vol. I, p. 17. Ieremia Circa (pronunță: Țârcă), atunci elev în clasa VII la Theresianum, mai târziu profesor de l. latină la liceele „Matei Basarab” și „Sfântul Sava” din București; † 1885.

*** Comentarii I. R.-P.: Firma Philipp Haas din Viena, fabricanți de covoare (magazin și în București).

D. O.: O zi plină de evenimente și întâlniri. Din însemnări reiese că T. Maiorescu cunoștea la perfecție mulți oameni din Cernăuți.  În primul rând să-l menționăm pe avocatul Kiesler, care nu-i altcineva decât dr. în juridică Heinrich Kiesler (trăia pe Blumengasse, nr. 13, azi str. Alexandru cel Bun, nr. ?), care se trăgea dintr-o cunoscută și bogată familie de evrei cernăuțeni. Era rudă cu Iulius Kiesler, liderul comunității evreiești din localitate și gazda lui Ciprian Porumbescu în vremea studenției, precum și tatăl cunoscutului arhitect Friedrich Kiesler. Acum era implicat direct în procesul moșiilor mănăstirești din Bucovina, în această calitate vizitându-l în câteva rânduri pe T. Maiorescu acasă la București.

 Nicolae Mustață (Nicholas Mustatza), descendent al unei familii de aromâni veniți din Grecia, proprietari de pământ în Bucovina. Teodor Mustață, tatăl lui Nicolae, a avut în stăpânire regiunea Sadagura, de lângă Cernăuți, sute de hectare de teren arabil, precum și păduri. Nicolae, cam de o vârstă cu Maiorescu, avea un conac la Sadagura și case în Cernăuți.

Tot aici e amintit și „fratele baronului Styrcea”, care desigur este Eugen Stârcea, mai puțin cunoscut lui Maiorescu decât Victor, cu care era în legături prietenești și care deasemenea îl vizita adesea la București.

Teatrul vechi din Cernăuți

La teatru Maiorescu a fost în clădirea veche a tetrului cernăuțean, cea construită din lemn la 1878 pe Schulgasse. Clădirea fiind din lemn, la scurt timp capătă o boală din cauza umidității prea mari și va fi închisă ca sală de teatru la începutul secolului XX. A fost dărâmată definitiv în anii 30 ai secolului trecut, iar în locul ei s-a construit de către admnistrația românească Palatul Asigurărilor Sociale, azi policlinica orășenească nr. 3.

Dumineca 30 lanuarie/11 Fevruarie 1883. Cernăuți. Soare foarte frumos intră prin fereastra mea, dar frig,  –  17° R. Cu Hurmuz[achi] toată ziua. La 12 1/2, cu el la concert de binefacere, vizită la bătrânul (82 de ani) baron Styrce (care era rănit la frunte de la o căzătură pe scări), apoi la „Rom[ânia] Jună”*, unde toți studenții români erau prezenți mi-au ținut o scurtă cuvantare și [mi-au făcut] ovațiuni, apoi prânz, la ora 2, la Hurmuzachi, tratative cu baron N. Mustață și acord. Seara, dela 8-11 1/2 la bătrânul baron Petrino, însurat cu o soră a Hurmuzacheștilor. (Unul din fiii lor era decedatul poet decăzut baron Petrino; celălalt, de 24 de ani, se zice că e bine, absolvent în drept, și acum la Viena, ca impiegat la tribunalul din Baden. O fiică, măritată, în întâia căsătorie, cu baronul Vasilco; în a 2-a [căsătorie], cu un tânăr profesor german... O fiică a ei, deci nepoată a bătrânei Petrino, era și ea seara, o figură cu totul armenească). Mai era și văduva lui George Hormuzachi, o bătrână plăcută, al carei fiu a fost prefect de Suceava, iar acum are o mare moșie în arendă, însurat cu o Armeancă bogată, Petrovici. Mai era acolo o soră a bătrânei Carp, născută Radu, fostă măritată cu Christe, cu 3 nepoate Christe...

* Comentarii I. R.-P.: Deprins cu numele societății studenților români de la Viena, îl scrie pe acesta, în loc de „Junimea”, cum se numea societatea celor din Cernăuți.

D. O.: Și această zi e încă o dovadă elocventă a cunoștințelor lui Maiorescu despre familiile de boieri din Bucovina. Vizita la „bătrânul baron Styrce” Maiorescu o face pe Siebenbürgerstrasse, nr. 26 (azi str. Principală, nr. 80), unde Emanoil baron de Stârcea (1 ianuarie 1800 – 17 februarie 1896) trăia cu fiul său Victor, fiindcă Eugen, al doilea fiu, își făcuse o casă pe Josefgasse, nr. 6 (azi str. Ucraineană, casa nu s-a păstrat). Ca vârstă Emanoil avea 83 de ani împliniți și nu 82, cum scrie Maiorescu.

Apoi urmează întâlnirea călduroasă de la Societatea Academică „Junimea”, unde studenții cernăuțeni l-au primit cu „ovațiuni”. Președinte al Societății era atunci Lazăr Vicol, iar vicepreședinte – Erast Mandicevschi. Sediul Societății se afla în una din sălile hotelului „Rusia” (Russie), vizavi de gimnaziu, casă care a dispărut la început de secol XX, făcând loc pentru Casa de Economii, azi Muzeul de Artă. Despre acest local avem date interesante în „Carnetul zilnic al celor mai importante evenimente, incidente și alte alotrii (blestemății), înregistrate de la 18 ianuarie 1879 de Ciprian Porumbescu”. Unele ședințe sociale se țineau la Hotel de Russie, altele la Ciprian acasă.

„Bătrânul baron Petrino, însurat cu o soră a Hurmuzacheștilor” era Petrachi (Petru) Petrino-Armis (decedat în 1891), moșier basarabean, la acea vreme proprietar al moșiei Cernauca, era căsătorit cu Eufrosina, sora fraților Hurmuzachi.

„Văduva lui Gheorghe Hurmuzachi”, decedat în 13 mai 1882, era Eufrosina, fiica lui Nicolae și Ecaterinei Flondor, iar fiul ei, „fost prefect de Suceava” este Eudoxiu (Doxuță), născut la Cernauca în 1845 și decedat în 1931 la Cernăuți unde este înmormântat.

Despre această vizită a lui T. Maiorescu la Cernăuți va scrie și revista lui Iosif Vulcan „Familia” din Oradea. Redacția revistei primea regulat reportaje de la Dionisiu O. Olinescu. Iată ce relata trimisul special al revistei în capitala Bucovinei: „La începutul lunei martie a. c. a petrecut în Cernăuți mai multe zile fostul ministru românesc dl dr. Tit Liviu Maiorescu. În restimpul acesta dsa vizitase teatru român diletant din Cernăuți, societatea academică „Junimea”. Societatea „Junimea” o vizită într-o duminecă; membrii auzind de sosirea lui Maiorescu și de scopul dlui de a vizita „Junimea”, se adunară toți în cabinetul ei de lectură, Dsa binevoi a vorbi cu fișce-care membru, îmbărbătând în urmă pe toți la un studiu riguros și sciințific, unde să nu uite de loc de critica ce e condiția primă al unui progres riguros.

După călătoria dsale citirăm în gazetele Cernăuțene, că dl Maiorescu era trimis de guvernul român de a efectui vinderea unor moșii Bucovinene, cari s-au ajudecat guvernului Român în anul trecut de către judecătoriile austriace. Moșiile acestea erau a unor „mănăstiri închinate” din Moldova, cari se administrau aci de cătră un boier. Aceste moșii, toate în număr de șese, și anume: Dracineți cu o arendă anuală de 20.000 florini, Trestiana, Volcineți, Bătrăneșci, Chindeșci și Vașcouți pe Siret, guvernul român le vându prin representantele său dl Maiorescu, dlui baron Nicolau Hurmuzachi pentru suma de 700.000 de franci, adecă cu un preț neindatinat de eftin. Guvernul român a avut sigur de scop de a mări și a așeza splendoarea acestei case române bine meritate pentru națiunea română într-o țară atât de poliglotă cum e Bucovina.” („Familia”, nr. 12, anul XIX, 20 martie/1 aprilie 1883)

Luni 31 Innuarie/12 Fevruarie 1883. Vreme posomorâtă – 11 ° R. La 12, tratat iarăși cu Hurmuzachi. Scrisoare de la d-na Adina Catargi, cu invitare pentru seară. – Vizită la baronul Alesani, prezidentul țărei; la mitropolitul Moraru (sală frumoasă, cu coloane de alabastru negru și pereții cu plăci de lemn), apoi la bătrâna d-nă Zotta, la al-de Christe, dineu la baronul Styrce (la ora 5 1/2), mai înainte terminat cu Dr. Kies[l]er (50 de fiorini), seara la d-na Adina Catargi, ceaiu cu ea, bărbatul ei (urât, dar bun) și cu Lucie Ghica, conversație până la miezul-nopței despre religie.

De la stânga la dreapta: Nicolae Catargi-Callimachi, Gheorghe Rosetti-Roznovanu, sora sa 

Adela Rosetti-Roznovanu, Teodor Callimachi şi sora sa Smaranda Callimachi

D. O.: E foarte interesantă și istoria doamnei Adina Catargi, cu numele de fată Adela Rosetti-Roznovanu (n. 1835 și decedată la Cernăuți la sfârșitul lui 1894 sau începutul lui 1895), fiica Ruxandrei Callimachi din a doua căsătorie cu Alecu Rosetti-Roznovanu. Adela a fost căsătorită de două ori. Primul său soţ a fost Alecu Ghica, fiul domnitorului Grigore Al. Ghica (1849-1856), de care a divorţat. Al doilea soţ a fost colonelul Gheorghe Catargi, comandantul jandarmeriei austriece din Bucovina. Este cunoscut un tablou pictat de  Giovanni Schiavoni „Portret de copii” în care apar Nicolae Catargi-Callimachi, Gheorghe Rosetti-Roznovanu, sora sa Adela Rosetti-Roznovanu, Teodor Callimachi şi sora sa Smaranda Callimachi. (Vezi Sorin Eftimi, Giovanni Schiavoni – Portretul copiilor din familiile Callimachi, Rosetti și Catargi  în „Cercetări istorice, serie nouă,  XXVII-XXIX, 2008-2010, Iași 2011, p. 293-302).

Girolamo de Alesani

Este de menționat și vizita la guvernatorul ducatului Bucovinei, Girolamo de Alesani (1830, Zara – 8 februarie 1887, Cernăuți), care credem a avut loc la insistența lui N. Hurmuzachi și V. Stârcea. Administrația Bucovinei se afla în acea vreme în clădirea din piața Austriei, azi corp al universității cernăuțene. Urmează apoi vizita la mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici la Reședința Mitropolitană.

Ne este foarte greu să stabilim cine era „bătrâna d-nă Zotta”, în schimb despre Lucie Ghica suntem siguri că era domnișoara de onoare a reginei Elisabeta, iar pe linie de rubedenie – nepoata domnitorului Grigore Ghica (1849-1856). Tatăl ei era Alexandru Ghica, al doilea fecior în familia domnitorului, iar mama era o descendentă a familiei Rosetti-Roznovanu, fapt prin care se lămurește prezența ei în casa Adinei Catargi.

Doamne, ce oameni trăiau în Cernăuții de odinioară!

Marți 1/13. Fevruarie 1883. Cernăuți. Iarăși soare foarte frumos, dar frig. Astăzi plec îndărăt la București. Insoțit înca pretutindeni de Hurmuzachi, care a prânzit cu mine, și la gară. Întoarcerea vizitei de către prezidentul țării, baronul Alesani. În compartiment, de la Cernăuți pană la Ițcani, cu baronul Styrce și cu bătrânul baron Mustață (reprezentantul Patriarhiei cunoscut al lui Zizin). Sleeping întrebuințat în ordine. Sosit în București Miercuri 2/14 Feoruarie 1883, la 6 1/2 dimineața. Foarte frig și aici...

D. O.: Menționăm întoarcerea vizitei baronului Alesani, care, disigur, a fost făcută la hotelul „Weiss”.

București, Vineri 4/16 Fvruarie 83.

Dep[eșă] tel[egrafică]. Baron Hormuzachi, Czernowitz. Multe mulțumiri: Afacerea încheiat bine. Amănunte prin scrisoare. Salutări cordiale. Maiorescu.

Dep[eșă] tel[egrafică]. București, Luni 7/19 Fevr. 83, ora 8 dimineața. Baron Nicolaus Hormuzachi, Czernowitz. Scrisoarea nu sosit. Aici însa totul gata. Să plec astăzi la Cernăuți? Toți mă grăbesc. Rog telegramă. Maiorescu.

Luni 7/19 Fevr. 83. București. La 6 1/2 dimineața – 5 1/2 R. Scăpat de tot de durerea mea de dinți. Blana a contribuit la asta, de bună seamă. In total, a durat 6 zile cu intermitențe. Ocupat mereu cu afacerea de la Cernăuți.

Joi 10/22 Fevr. 83

[Depeșă telegrafică]

Baron Nicolaus Hormuzachi, Czernowitz.

Plec Sâmbătă, Sânt Cernăuți Duminecă. Formalitățile cerute nu posibile toate.

Maiorescu.

Sâmbătă 12/24 Fevr. 83. Astăzi cald + 5° R, ieri ploaie, dar pe la ora 4 din nou ninsoare si mai rece.

Dep[eșă] tel[egrafică]

Cantacuzino, gara Bucecea.

Sosesc mâine Duminecă Ițcani Cernăuți. Joi sau Vineri voi abuza de ospitalitatea Hânțești. Maiorescu

Dep[eșă] tel[egrafică] Cernăuți 13/25 Fevr. 83, ora 4. D-na Maiorescu, București Strada Mercur, 1. In mapa verde sânt doua procuri ale egumenului, cu multe legalizări. Rog trimete-le imediat aici, recomandate, Hotel Weiss. Titus.

Idem

Pandrav, Domenii, București. Rog trimeteți-mi procura [de la] Vaslui la Hotel Weiss. Maiorescu.

Cernauți, Duminecă, 13/25 Fevr. 83. La gară, la ora 3 1/2, primit de Hurmuzachi.... Noaptea intre 2 și 5, scris ministrului Sturdza în afacerea vânzării moșiilor [mănăstirești], studenților din Viena pentru Almanah, celor din Cernăuți pentru trimiterea publicațiilor Academiei noastre, ș. a. m. d....

Luni 14/26 Fevr. 83. La Hurmuzachi la prânz, la 2 1/2, și supat seara. Acolo v. Umlauff, și. Victor Styrcea. Seara, cu Umlauff și doamna Hurmuzachi citit traducerea acesteia a „Legendei Rondunicăi”. După aceea, el și Victor Styrcea ne-a citit din foarte simplele-drăguțe-nostime „Sommermärchen” de Baumbach. La 10 1/2 culcat.

D. O.: Deprinderea lui T. Maiorescu de a ține regult ședințele literare ale „Juninii”, de obicei, la el acasă, îl provoacă să participe (să organizeze?) astfel de întruniri și în vizitele lui la Cernăuți. Astfel aflăm că nu numai cernăuțeanul Victor Umlauf făcea traduceri din poezia română în germană, dar și soția lui N. Hurmuzachi, Natalia, care își încerca talentul în această meserie.

Marți. Dineu la baronul Petrino, de la 3 – 6 1/2. Eternele desbateri cu Dr. Kiesler, Dr. Roth, baron Ion Mustață și cu slabul Hurmuzachi, care, când e să se decidă, te lasă-n drum. Seara, quartet clasic cu V. Styrcea (violină, director Hrymala ; cello – autodidact, excelent –  v. Dusinkiewicz, functionar la prezidenția Țărei, dr. în drept) pană la 12 1/2 noaptea. Între acestea, souper.

D. O.: După o seară literară era firesc să urmeze alta de muzică. Și încă ce muzică: quartet clasic! Și ce interpreți! „director Hrimala” e de fapt Adalbert (Vojtěch)  Hrimaly (1842-1908), compozitor, dirijor și interpret ceh, stabilit la Cernăuți din septembrie 1874. „O eră nouă avea să înflorească prin acest bărbat eminent în viaţa artistică a ţărişoarei noastre…” – scria Leon de Goian în memoriile sale.  Este numit director la Şcoala Societăţii „Musikverein” (Filarmonica de azi) și împreună cu românul bucovinean Leon de Goian înființează Societatea de quartete din care făceau parte Koffler la vioara primă, Goian la violina a doua, Basil Duzinkiewicz la violoncel, iar Hrimaly la violă. Seara de muzică bănuim că a avut loc la Victor Stârcea acasă, pe Siebenbürgerstrasse, nr. 26 (azi, str. Principală, nr 80).

Miercuri. Masa la Hurmuzachi. Tot astfel interminabilele desbateri. Seara la Sbiera, discutat amănunțit manuscriptul [de la] Voroneț. (7 copii, mizerie, fără perdele [la ferestre], puține paturi).

Dep[eșă] tel[egrafică] Cernăuți. Joi 17 Fevruarie/1 Martie 1883. Cantacuzene, gara Bucecea. Impossible venir. Pardon. Détails lettre. Maiorescu

Eodem datu Advocatul Statului Vasluiu. Rog trimiteți procura la adresa Baron Hormuzachi, Czernowitz. Maiorescu

 Sbiera (bolnav de reumatism, sarac și în mizerie) este acum profesor titular la Universitate, are ca atare 1800 de fiorini pe an (din care se reduc vre-o 50 de fiorini, ca impozit pe venit) + 400 de fiorini adaos de activitate, un fel de diurnă. Din cinci în cinci ani, adaosul se mărește cu câte 200 de fiorini, astfel încât între al 25-lea si al 30-lea an [de serviciu] salariul său maxim este 2800 de fiorini. Cu asta, după 30 de ani de activitate salariul plin ca profesor (alți fmicționari după 40 de ani de activitate). (Pentru pensie se reține în întaiul an 1/3 din salariul anual, odată pentru totdeauna, după aceea nu se mai reține nimic) + taxele pentru curs ale studenților, anume: pentru o oră pe săptămână, 1 fiorin pe semestru. El ține curs 5 ore pe săptămână, are deci de la fiecare student 5 fiorini pe semestru, deci 10 fiorini pe an. Dar toți studenții săi sânt săraci, deci [urmează cursurile lui] gratis. (Pe lângă el, profesori cu salariu de ministru, de ex. rectorul Kleinwächter 3000 de fiorini)*.

* Comentarii I. R.-P.: Cf. Scrisoarea din 5 Julie 1889 a lui I. Sbiera către T. Maiorescu (despre Eminescu), ap. Torouțiu, op. cit. vol. III, p. 116 sq.

Ion a lui Gherghe Sbiera

D. O.: Titu Maiorescu și Ion G. Sbiera se cunoșteau bine nu numai ca membri fondatori ai  Academiei Române, unde se întâlneau adesea, dar și prin Foaia Societăţii… pe care I. G. Sbiera a condus-o după moartea lui Ambrozie Dimitroviță și în care la sfârşitul anului 1865 apare articolul lui Titu Maiorescu Despre scrierea limbei române cu critici vehemente a cunoscutului curent pumnulist în limbă. Fapt paradoxal, dar broșura cu acest articol apărută la Iași în 1866 este apreciată într-un articol semnat de Gheorghe Hurmuzachi tot în cea mai pumnulistă revistă Foaia Societăţii... Rolul hotărâtor în lupta împotriva pumnulismului în limbă i-a revenit, totuși, lui Vasile Alecsandri, colaborator activ al revistei cernăuțene (multe pezii, comedia „Millo director”), prin protestul său promt împotriva îndrăznelii lui Sbiera de a face îndreptări prin întroducerea pumnulismelor chiar în manuscrisele bardului de la Mircești. Această luptă s-a terminat nu numai cu înfrângerea pumnuluismului, dar, cu părere de rău, și cu închiderea Foii Societăţii..., care, indiferent de limba greoaie și pedantă pe care o folosea, era, totuși, un important focar de cultură pentru românii bucovineni din acea vreme.  Deci, prezența lui Maiorescu la Cernăuți era un bun prilej de al vizita pe prietenul său Ion Gh. Sbiera, la el acasă, pe strada ce-i va purta numele chiar în timpul vieții sale, Sbieragasse, nr. 4 (azi str. Novikov-Priboi, nr. 5). Aici liderul junimist este copleșit de emoții contradictorii. Însemnările din jurnal sunt scrise cu înțelegere și cu o orecare compătimire față de nevoile în care trăia acela care-și legase numele de editarea Codicelui voronețian. Nu se mai observă nici divergențele celor doi privind curentul pumnulist, deși, în parte, Sbiera va rămâne credincios acestui curent până la moarte.

Vineri 18 Fevr/2 Martie 1883. Cernăuți. A nins peste noapte. Afară, din nou plină iarnă. Aseară, teatru de diletanți al societăței românești de aici, intr-o sală a otelului Moldavia, în etajul I. Tânărul jurist Flondor dirija orchestra (tânăr simpatic, svelt), un frate mai mic toba mare (nostim de tot), alți școlari și studenți celelalte instrumente, v. Onciu flaut, gentilul* violoncel, un mic și încântător băiat Isopescu violină ș. a. m. d. Locuri vre o 200, sala tixita (a 70 de crăițari, dar numai cu invitație, nu putea intra ori-cine). Era acolo toată lumea mare și mijlocie din Cernăuți: al-de Petrino, al-de Styrcea, Christe, contesele Logotheti-Popovici, arhimandritul Ciupercovici, ș. a. m. d. Totul sub conducerea predicatorului Catedralei [metropolitane] Ioan Procopovici (Român, care, conform concursului, predică rutenește, de la întocmirea lui Hakman**. S-a jucat „Drumul de fier”, așa ș-așa ; dar „Florin și Florica” admirabil de bine și, în cea mai mare parte, inteligent. Remarcabil comic un domn*** (care juca pe bâlbâitul Colivescu), excelentă, și în unele pasagii de o ștrengărească drăgălășie sora lui Eminescu, doamna Drogli****, bărbatul ei profesor la Școala normală de învățători. Un oarecare Popescu [juca] pe Florin, neîndemanatec în joc, dar de-a dreptul splendid în cântec. Întreaga reprezentație admirabil de reușită și de plăcută. A început la 7 1/2 și s-a terminat la 10 1/2. Eu am mâncat seara la otelul meu, cu Eugen v. Styrcea și cu arhimandritul Călinescu (Acesta și Ciupercovici, aspiranți la mitropolie. Amândoi buni, mai bun Călinescu*****).

Dep[eșă] tel[egrafică], eodem die. 12 hora. Madame Maiorescu, Bucarest strada Mercur. Sunt mâine Sâmbătă dimineața București. Titu.

Biserica Sf. Paraschiva cu Hotel de Molodavie

* Comentarii I. R.-P.:  Lăsat locul liber, neaducându-și aminte numele.

** Comentarii I. R.-P.: Episcop din satul român al Bucovinei (1835-1873), fiu de țărani români Vaslăuț), care de pe la 1860 a cedat unor influențe streine, protivnice Românilor. (Familia lui era originară din ținutul Hotinului; numele vine de la un moș al său care fusese batman. Acest nume, devenit patronimic, a fost schimbat în germanizata Bucovină în Hackman sau Hacman).

*** Comentarii I. R.-P.: Locul lăsat liber pentru nume nu 1-a mai complectat.

**** Comentarii I. R.-P.: Cf. o scrisoare a sa, din 3 Iulie 1889, către T. Maiorescu, ap. Torouțiu, op. cit. vol. V, p. 124, și ib., p. 417 notele relative la dânsa.

***** Comentarii I. R.-P.: Această frază în românește.

D. O.: Aprecierea înaltă făcută acestei reprezentații vorbește în primul rând despre talentul autentic de artistă al Aglaei Drogli – sufletul teatrului de diletanți de pe lângă Societatea culturală „Armonia” condusă de Tudor Flondor, căci despre ea merge vorba. Maiorescu în însemnările sale de jurnal notează mai toate piesele de teatru văzute încă de la vârsta de cinci ani la Sibiu, Brașov, București,Viena și pune note artiștilor: rău, bine, excelent. Dar o asemenea apreciere binevoitoare nu prea întâlnim nici chiar în cazul teatrelor profesioniste din marele orașe europene. Reprezentațiile aveau loc în cunoscutul Hotel de Moldavie, în care, ceva mai înainte,  jucaseră și artiștii trupelor teatrale conduse de Fanny Tardini, Vladicescu și Mihai Pascali. Clădirea acestui hotel (peoprietatea vestitului compozitor Carol Miculi) se află în spatele bisericii Sf. Paraschiva, pe actuala str. Principală, nr. 14. Unii cercetători ai orașului sunt înclinați să susțină că clădirea nu mai e aceea. Eugen Păunel în „Popasuri eminesciene” (Eminescu și Bucovina, Cernăuți, 1943, p. 635-643) susține: „Otelul de Moldavie, în vremea lui Eminescu cel mai confortabil otel din Cernăuți, a dispărut din priveliștea orașului fiind înlocuit prin casa nr. 25 din str. Regele Ferdinand, atunci Lemberger Hauptstrasse”. La fel și Constantin Loghin scria în 1942: „În str. Reg. Ferdinand nr. 25 a fost cândva, pe timpul petrecerii lui Eminescu în Cernăuți vestitul hotel de Moldavie” („Revista Bucovinei”, nr. 7, p. 292). 
Totuși câteva fotografii ale acestei clădiri de la începutul sec. XX, în care se poate citi și denumirea hotelului, ne permite să afirmăm că este aceeași clădire de pe vremea lui Eminescu, numai cu unele schimbări făcute prin adăugarea unui etaj și schimbarea acoperișului ei.

Să revenim la textul lui T. Maiorescu. Tânărul ”jurist Flondor” era Tudor Flondor (1862-1908) pe atunci încă student în drept, iar „un frate mai mic” – Iancu Flondor (1865-1924). La flaut era Aurel Onciul (1864-1921), pe atunci tânăr avocat, „un mic și încântător băiat Isopescu” nu era altcineva decât unul din băieții lui Dimitrie Isopescu (1839-1901), director al Școlii normale de învățători (deci, colegi cu Ion Drogli), inspector școlar la care trăiau în calitate de chiriași Aglae cu soțul ei (str. Reședinței, azi str, Universității, nr 34). Isopescu avea 5 copii – Aurelia, Emanuil, Eusebie, Gheorghe și Constantin, ultimul cunoscut și ca unul din cei mai renumiți juriști români din Bucovina. Drogli și Isopescu trăiau în bună prietenie, mai ales copiii lor, care se prindeau să joace același vodevil al lui Alecsandri acasă la Drogli, unde se adunau cucoane „la cafea și cozonac”. 

Aglae Drogli

Interesantă este și istoria  acelui „oarecare Popescu”, care cânta atât de frumos. Este vorba despre Gheorghe Popescu (1857-1927), născut la Camena, lângă Cernăuți (azi raionul Storojineți) care și-a schimbat numele în Albescu, lăsându-ne prețioase amintiri despre Eminescu la Cernăuți. El este băiatul pe care-l trimitea Vasilică Morariu cu mâncare pentru Eminescu în primăvara lui 1866, când trăia în gazdă pe Feldgasse, nr.11 (azi str. Karmeliuk, casa fiind demolată prin anii 70 ai secolului trecut). Oricum, teatrul de diletanți făcea furor la acea vreme în Cernăuți. Iată ce scria Dionisie Olinescu, trimisul special al revistei „Familia” din Oradea în capitala Bucovinei: „De la înființarea teatrului diletant român observăm o mare mișcare în societatea română din Cernăuți, cea ce mai nainte nici nu se vedea. În societatea aceasta se fac desbateri despre poezia și drama română, cum și despre muzica română. Ea simte acu ore-și-care interes pentru literatura română, ce nu e fără interes pentru progresul nostru. Nu arare ori se aud acum cuvintele din gura damelor și damicelelor române: „Mă duc la repetiție, n-am timp”, „Ai cetit piesa cea nouă teatrală de N. N.?” Acesta-i un semn bun. Se formează un public român pentru o viață publică artistică”. („Familia, nr. 22, 29 mai 1883, p. 22). Doamne, ce vremuri!
Sâmbătă 19 Fevr./3 Martie 1883. La 6 1/2 dimineața, sosit iarăși în București. Afară, încă zăpadă, vreme de iarnă, -9° R. Ieri, la Cernăuți, înca până în ultimul moment mi- am bătut capul cu nehotărâtul Hurmuzachi și l-am adus în sfârșit să depună suma cumprărei [moșiilor din Bucovina ale mănăstirilor Probota, Dobrovaț s, a.].

Aglae Drogli

Miercuri 23 Fevr./7 Martie 1883. Timp frumos, soare, dar 4° R la ora 7 dimineața. Mereu încă plină iarnă. Alergătură în [afacerea] Hurmuzachi-Cernăuți, din cauza unor declarații ministeriale nouă.

Joi. Dimineața, vânt, frig; de la ora 2 pană la 4, puternic vifor. La ora 5, vântul a încetat și e timp frumos. Alergătură pentru declarația ministerială pentru Cernăuți, pe care, în sfârșit, am obținut-o și am expediat-o la Cernăuți.

Vendredi 4/16 Mars 1883. Beau temps, soleil, la neige fond.

[Depeșă telegrafică]

Baron Hormuzachi, Czernowitz. Astăzi terminul plății 28.538 franci. Cum regulați ? Întârzierea penibilă. Rog răspuns în limba romană. Maiorescu.

Baron Hormuzachi, Cernauti.

Rog provocați decisiunea Tribunalului asupra întabulării. Când este ziua probabilă ? Întârzierea neexplicată. Maiorescu.

Luni 7/19 Mars 83. Beau temps, neige disparait, assez chaud. Baron Hormuzachi, Czernowitz. Cunoașteți instrucțiile mele. Întârzierea intențională a întabulării inadmisibilă. Dacă nu răspundeți fixând ziua, sunt silit să vin Cernăuți, provocând singur deciziunea [Tribunalului]. Maiorescu.

Samedi 19/31 Mars 83. Soleil, a 10 heures + 5° R. Quelques flocons de neige encore hier. A diner les Kremnitz, Hormuzachi, Dr. Kiesler, Anna Gold 2, abs[ent] Burghele. Lundi21 ma" 83. Hier vers 5 heures chaud, soleil, Av aujourd'hui a 8 du matin + .4° R. Assez froid toute la journee, j'ai prix encore la fourrure. Tous ces fours affaire Hormuzachi.

Marti 3/17 Aprilie. Tele[grama]. Baron Hormuzachi, Cernăuți Procura și scrisoare expediat ieri. O mică concesiune e posibilă. Maiorescu

Joi 7/19 Aprilie 83. Ieri, 10 3/4 seara, plecat din București, astăzi la 3 1/2 în Cernăuți, în penibila afacere Hurmuzachi, pe temeiul unei impertinent-nedelicate telegrame de la el. Aici soare și destul de cald.

Tel[egramă] M-e Maiorescu, Bucarest, strada Mercur. Baron absent viendra demain. Titus.

Alaltăieri seara și ieri, grea indignare plină de grijă, din cauza lui Hurmuzachi.

Vineri 8/20 Apr. 83. Cernăuți. Soare, calduț, totuși ieri seara înca făcut foc. Scrisoare către Stravoiu la Brașov în privința [chestiunii] Brâncoveanu-Grecii de la Brașov, pentru a respinge răspunderea mea în afacerea de vânzare Zappa. Convorbire cu Hurmuzachi și Kiesler. Pare să se desfășure bine...

Sâmbătă 9/21 Apr. 83. Cernăuți. Timp rece. Ploaie. D-sale D-lui Nicolae Hormuzachi. Domnul meu, Ultima cerere a D-voastra catra Administrația domeniilor și pădurilor Statului, de a lăsa prețul cumpărării celor 7 moșii mănăstirești Bucovinene* în depozit și a nu-l vărsa efectiv în tesaurul Statului Român decât după câștigarea procesului cu Patriarhia, nu a putut fi primită de Consiliul de Miniștri ori cât de grea s-a recunoscut a fi poziția D-voastră ca cumpărător al unor moșii pentru cari plătiți prețul, dar cari nu vi se predau, ci, din contra, vi se predă sarcina unui proces îndelungat pentru a putea intra în stapânirea lor, dacă îl veți câștiga. Consiliul de Miniștri totuși, după explicarea ce mi-a dat d. Ministru de justiție Stătescu, nu v-a ncuviințat cererea, fiindcă se găsea mărginit în acțiunea sa prin legea de la 8 Apr. 1881 și nu putea să admită nici o deviare de la lege.

Nu era însă și nu este în spiritul nimănui, de a vă pune în poziție să pierdeți. Este din contra în interesul bine înțeles al nostru ca o familie românească de importanță patriotică a Hormuzăcheștilor să prospere și să se întărească**. Dacă dar, din nefericire, s-ar întâmpla ca, cu toate silințele conștiențioase ale D-voastră, să pierdeți definitiv procesul cu Patriarhia înaintea tribunalelor austriace, cred că nici un Consiliu de Miniștri nici o Camera Română nu vă va refuza restituirea printr-o lege specială a acelor 150.000 [de] franci, prețul cumpărării moșiilor în chestie. Căci, propriu vorbind, procesul, ce-l purtați, il purtați în locul și în interesul Statului Român. Pe aceste considerări și sub aceste auspicii cred a vă putea îndemna să terminați afacerea cumpărării în condițiile de față și să conduceți în liniște, dar cu energie, procesul cu Patriarhia înaintea tribunalelor austriace, în interesul D-voastră și al Statului Român. Primiți etc. T. Maiorescu mandatarul Adm[inistratiei] dom[eniilor] și păd[urilor] Statului român.

În sfârșit, încheiat definitiv, dispus plata la București a celor 150.000 de franci, și la ora 1 plecat din Cernăuți cu trenul; ploaie. Pe drum, d-na Sevastia Carp, care călătorea și ea la Iași – Țibănești, cu încântătoarea sa fetiță de 9 ani 1/2, cu fiul cel mic cu o guvernantă. Seara la ora 9, pe o ploaie torențială, [sosit] la Iași, Hotel Glanz, imediat la Jacques [Negruzzi], unde ,,Junimea ", cam lâncedă, pană la 12 1/2.

*Comentarii I. R.-P.: Moșiile erau: Trestiana-Dimca, Volnicesti (corect Volcineț –  D. O.) și jumătate din Vășcăuți pe Siret, foste ale mănăstirei Barnovschi; Drăcinești și parte din Costești, foste ale mănăstirei Probota; jumătate din Bahrinești, a mănăstirei Cetățuia, și jumătate din Cândești, a mănăstirei Dobrovățul. (România liberă, 9 lunie 1883).

**Comentarii I. R.-P.: Spunând acestea, T. Maiorescu se referea, de bună seamă, nu numai la acțiunea Hurmuzăcheștilor pentru susținerea conștiinței și a culturei naționale în Bucovina și la frățeasca primire ce o găsiseră în casa lor la 1848 tinerii revoluționari moldoveni, în frunte cu Alexandri, Cuza si Negri (cf. V. Alecsandri, Poezii, comentate de Elena Rădulescu-Pogoneanu, „Scrisul românesc” 1939, p. 113-119), ci și la fapta lui Eudoxiu Hurmuzachi, de mare consecvență pentru cultura noastră copiarea din arhiva imperială de laViena a documentelor privitoare la istoria Românilor. Maiorescu avea o parte mare în salvarea și utilizarea acestor documente pentru istoriografia noastră: murind Eudoxiu Hurmuzachi la 29 Ianuarie 1874 și find teama că guvernul austriac va confisca colecția, în care se aflau și copiile documentelor privitoare la răpirea Bucovinei (al cărei centenar guvernul austriac se pregătea să-1 serbeze în anul următor). Titu Maiorescu, în chiar ziua când a fost numit ministru de culte și instrucție publică în cabinetul Lascar Catargi (7 Aprilie 1874) s-a dus în secret la Cernăuți, s-a ințeles cu Gheorghe Hurmuzachi (fratele lui Eudoxiu) a expediat imediat la București lăzile cu prețioasele manuscripte; apoi a înscris în bugetul Statului suma necesară pentru începerea publicării lor, dând astfel naștere neprețuitei „Colecția Hurmuzachi”. Cf. Discursuri parlamentare, vol. I, p. 283 si nota de la pag. 288-290, și Însemnari zilnice, vol. I, p. 239.

Miercuri 20 Apr. /2 Maiu 83 Alergetură pentru depozitul de bani Hurmuzachi.

Joi 21 Apr. 83. Timp frumos. Cald. Repede votat pentru G. D. Vernescu la colegiul I, depus 150.000 lei Hurmuzachi la Casa de depuneri.

9/21 Maiu 1883. Telegramă, Baron Victor Styrce, Iași, Hotel Glanz. Am expediat hotărârile prin poșta de astăzi. Maiorescu.

Joi 19131 Maiu 83. [Telegramă] Baron Hormuzaki, Czernowitz. Rog a citi scrisoarea mea către Kiesler sosită ieri acolo. Maiorescu.

Marți 21 Iunie / 3 Iulie 83. Telegramă. Baron Hormuzachi Cernăuți. Sosind de la Iași, găsesc scrisoarea. Voiu încerca astăzi. Maiorescu.

Joi 23 Iunie 83. Foarte cald. Alergătură pentru declarația cerută de Hormuzachi de la Ministerul de externe.

Vineri 24 Iunie/6 Iulie 83. Foarte frumos timp mereu. Telegramă. Baron Hormuzaki, Cernăuți. Astăzi trimet declarația ministrului. Luni cele mai multe acte. Maiorescu.

Luni 27 Iunie /9 Iulie 83. Nu pot dormi bine, la ora 3 deștept scriind. Telegr [amă] Baron Hormuzaki, Cernăuți. Toate actele legalizate [de] ministrul justiției. Expediez mâne. Maiorescu.

București, 23 Decemvrie 1883/4 Ianuarie 1884.

[...]

Trimes poeziile lui Eminescu*: 1) Emiliei, 2) lui Chibici, 3) M-e Zoe Mandrea, 4) M-e Marian, 5) Annette, 6) M-Ile Moyen, 7) Episcopului Popasu, 8) Leni Popasu**, 9) M-e Hurmuzachi, 10) Vasile Alecsandri, 11) Jean Alecsandri***, Paris, 12) lui Zizin Cantac[uzin]. De trimes încă: 1. Exemplar de lux Reginei. 2. D-rei Mureșanu. 3. Mocioni, Pesta. 4. Societatea Acad[emică „România jună”] Viena. 5. Societatea Acad[emică „Junimea”] Cernăuți. 6. Gimnas[iul român] Brașov. 7. Grisebach****. 8. Mitei*****.

* Comentarii I. R.-P.: Cf. nota de la pag. XVIII sq.

** Comentarii I. R.-P.: Vara sa Elena, fiica lui Constantin Popazu. Cf. pag. 13 (însem- narea din 15/27 Aprilie 1881) și pag. 19 (rândul al 5-lea, de jos.

*** Comentarii I. R.-P.: Iancu Alecsandri răspunde la aceasta prin scrisoarea din Martie 1884 (publicată în „Convorbiri literare”, 1 Iulie 1834), in care semnalează, cu admirație, înrudirea dintre pasajul La-nceput, pe când ființa nu era, nici neființă..., din „Satira I” si un text caldean.

**** Comentarii I. R.-P.: Făcut apoi un semn că s-a trimes.

***** Comentarii I. R.-P.: Șters rândul pentru acelaș motiv.

Mercuri 27 Fr./11 martie 1885. Aseară M-e Callimaki, Negruzzeștii. Zizine si [S.] Fl. Marian din Bucovina la mine la masă, și Caragiali, caruia alaltăseara i-am dat la Comit[etul] teatral premiul de 1200 franci pentru farsa sa in 3 acte „D-ale Carnavalului”.

Martie 1885. Vineri 1/13. La 6 ore dim[ineața] + 0° R. Acum, 2 ore, soare, la umbra + 8° R. Am scris o lungă scrisoare istoricului Dr. D. Onciul (adresa Arhimandrit Călinescu, Cernauți) pentru a grăbi recensiunea asupra „Teoriei lui Rössler” de Xenop[ol] și „Revoluț[iei] lui Horia” de [Nicolae] Densușianu la „Convorbiri”, cari de la 1 Apr[ilie] vor apărea în București.

Dimitrie Onciul

D. O.: Dimitrie Onciul era atunci profesor de istorie și limba română la Școala Normală din Cernăuți, dar peste un an va participa la concursul pentru ocuparea catedrei de istorie veche românească la Facultatea de Litere și Filosofie a Universităţii din Bucureşti, concurs ce s-a desfăşurat la Iaşi chiar sub preşedinţia lui Titu Maiorescu pe care îl câștigă. A lucrat la Universitate ca profesor de istorie veche a românilor până la moarte (1923), iar între 1919 și 1923 a fost și decanul Facultății. În paralel a deținut și funcția de director al Arhivelor Statului (1900-1923), precum și cea de președinte al Academiei Române (1920-1923). Este înmormântat în Cimitirul central din Cernăuți în cripta familei Ilarion Onciul.

Dumineca 21 Apr./3 Maiu 1885. Alaltăieri, Vineri seara, după o temperatură înnabușitoare, furtuna strașnică, și ieri ceva ploaie, iar acum rece. Aseară, la noi la masă baronul Styrcea cu tânărul, interesant-palidul istoric cu un picior scurtat* Dr. Onciul, Dr. Lambereau (noul consul german la București), Zizin, al-de Th. Rosetti, D-na Maria Ghyka-Costiescu, Caragiali si Wilhelm...

*Comentarii I. R.-P.: Piciorul era încovoiat de la genunchiu, ca urmare a unui accident în munți, ce Dimitrie Onciul (mai târziu profesor la Universitatea din București) avusese ca student la Innsbruck.

Marti 13/25 Maiu 86. Mereu foarte cald. La ora 2, 26 ° R la umbră. Seară literară. Jean Cerchez ne-a citit un articol slab, despre teatrul românesc; Gane o scurta Poveste. Era de față predicatorul Procopovici de la Cernăuți, d-nul și d-na Balș, idem Mandrea, idem Negruzzi, 3 dame Ghica, Chibici, Buiucliu.

***

O altă prezență a lui Titu Maiorescu la Cernăuți, privită în ansamblu, pare mai puțin importantă, dar ea, credem, trebuie în deosebi prețuită de noi, fiind legată de descoperirea unui document, ce poate să fie unica posesie de manuscris maiorescian al orașului nostru.

       Am fost copleșit de emoții deisebite când în fondul personal „F. A. Wickenhauser” al Arhivei de Stat a regiunii Cernăuți am descoperit o scrisoare așternută cu cerneală neagră pe hârtie albă (20x34 cm) în limba germană și pe care o prezentăm mai jos în traducere:

„Principatele Unite

Direcția Academiei și Gimnaziului din Iași

11/23 ianuarie 1863 nr. 8.

Noblețea Voastră,

Subsemnatul îndeplinește cu bucurie obligația de a Vă exprima mulțimirea Academiei pentru transmiterea volumului I al cărții Dumneavoastră de documente „Moldava”. O întrerupere de patru săptămâni în activitatea instituției a fost de vină că aceasta s-a amânat până acum.

Cu această ocazie Vă rugăm cu multă amabilitate de a ne aduce la cunoștință și despre apariția următoarelor volume ale importantei Dumneavoastre lucrări, pentru ca ea să poată fi procurată din vreme pentru biblioteca noastră. Totodată ne permitem să Vă propunem prin aceasta susținerea noastră binevoitoare Dumneavoastră de istorie, în caz că ea ar putea să Vă fie folositoare.

Primiți, Noblețea Voastră, în cele din urmă expresia unei stime deosebite a directorului T. Maiorescu.

Domnului Franz Adolf Wickenhauser, nobil, Cernăuți în Bucovina.”

(Fondul personal „F. A. Wickenhauser”, F-1024, inv. 1, d. 124, f. 1.)

Scrisoarea lui T. Maiorescu către Wickenhauser

Privită în plan cronologic, această scrisoare este documentul care atestă primele legături directe ale lui T. Maiorescu cu orașul nostru, adică cu trei ani mai devreme de apariția numelui său în „Foaia Societății...” din Cernăuți. Avea numai 22 de ani, când la 2 decembrie 1862 este numit director al Colegiului Național din Iași, cunoscut și ca Direcția Academiei și Gimnaziului. Primind acest post, Maiorescu găsește instituția în delăsare și plină anarhie, dar se pune cu pricepere pe lucru și în scurt timp primește laudele ministrului Cultelor și Instrucțiunii Publice Alexandru Odobescu, pentru ordinea instaurată acolo. Aceasta se observă și din scrisoarea adresată lui F. A. Wickenhauser, prin care-și cerea mai întâi scuze pentru acea întârzâiere de patru săptămâni, datorată dezordinii ce domnea în instituție până la el. Apoi, luând cunoștință de documentele din cartea lui Wickenhauser, Maiorerscu își dă ceama de valoarea acestei lucrări pentru istoria Moldovei și se interesează de apariția următoarelor volume pe care, ca un director ordonat, ține nepărat să le procure.

Să ne oprim în continuare și asupra mai puțin cunoscut nouă Franz Adolf Wickenhauser. S-a născut în 1809 în orașul Wurmsbach din Austria. În 1837 se stabilește în Bucovina unde va trăi până la sfârșitul vieții sale (1891). Ca și atâția alții, veniți din alte provincii ale Imperiului austro-ungar (E. R. Neubauer, F. X. Knapp, K. E. Franzos, V. Umlauf etc.), Wickenhauser îndrăgește acest meleag, oamenii lui și, paradoxal, devine unul dintre cei mai buni specialiști în istoria Moldovei, cunoscând la perfecție limba română, îndeosebi limba documentelor medievale. Fără a fi istoric de profesie (deținea postul de consultant financiar în administrația Bucovinei), el a pătruns adânc în domeniul cercetărilor istorice. Opera lui s-a bazat pe un bogat material documentar, care a fost scos cu mare răbdare și asiduitate caracteristică germanilor din arhivele mănăstirilor bucovinene și din cele ale statului din Viena. În majoritatea cazurilor cercetările lui se refereau la istoria Statului Moldovenesc (1359-1774), mai puțin la istoria Imperiului Austriac.  

Prima sa mare lucrare publicată a fost cartea despre care scrie Titu Maiorescu. Ea apăruse la Viena în 1862 și avea următorul titlu: „Moldawa I”. Ceva mai târziu, la intervaluri scurte vor mai apărea și următoarele volume: „Bochotin I., Geschichte der Stadt Czernowitz und ihrer Umgebung“ (” Istoria orașului Cernăuți și a suburbiilor sale”,Viena, 1874), „Moldawa II., Geschichte und Urkunden des Klosters Solka“ („ Moldava II, Istoria și documentele mănăstirii Solca”, Cernăuți,1877), „Geschichte der Klöster Homor, St. Onufri, Horodnik und Petroutz“ („Istoria mănăstirilor Humorului, Sf. Onofrei, Horodnic și Pătrăuți”, Cernăuți, 1881), „Geschichte des Bisthums Radautz und des Klosters Groß-Skit“ („Istoria episcopiei Rădăuților și a mănăstirii Marele Schit”, Cernăuți, 1891) ș. a.

Pentru istoria armenilor prezintă interes un document datat cu 22 ianuarie 1507 referitor la armenii orașului Suceava pe care Wickenhauser îl publică în gazeta cernăuțeană „Bukowiner Rundschau” (nr. 889, 1890).

În încheiere aș vrea să atrag atenția istoricilor, specialiștilor în istoria Moldovei medievale și Bucovinei că fondul personal de documente „F. A. Wickenhauser” din arhiva cernăuțeană cuprinde manuscrise, scrisorile istoricului, cât și cele adresate lui, conspecte, traduceri, însemnări adunate de-a lungul anilor pentru lucrările sale. Aici se păstrează și o colecție de hrisoave ale domnitorilor moldoveni, care își așteaptă încă cercetătorii.