TRAIAN POPOVICI – FIGURĂ EMBLEMATICĂ A CERNĂUȚIULUI
Dragoș Olaru
Există în
istorie momente de restriște, marcate de maximă disperare, când mii de persoane
nevinovate sunt victima unor agresiuni cumplite, cu urmări grave și căderi
psihice nemaipomentite care conduc la o adevărată nebunie colectivă. În aceste
momente de maximă tensiune, din care se pare că nu există nicio ieșire, se mai
întâmplă să se găsească și oameni cu suflet mare, fideli valorilor și
principiilor general-umane, care nu întârzie să vină în ajutor celor loviți atât
de crunt de soartă, să protesteze împotriva acestor nedreptăți, încercând să-i scoată
din nevoi sau chiar să-i salveze de la moarte. Unul dintre aceștia a fost
primarul municipiului Cernăuți, Traian Popovici, care în toamna anului 1941 a
făcut tot posibilul pentru a salva viața miilor de evrei expuși prigoanei și
exterminării.
Privite prin prisma
evenimentelor din Europa acelor vremuri, soldate cu crime abominabile față de
populația evereiască, suferințele bucovinenilor par a fi mai puțin îngrozitoare.
Dar e de ajuns să facem o analiză mai atentă a situației de atunci ca să ne
convingem de adevărata tragedie a familiilor de evrei ridicate de la casele lor
și duse în lagăre situate la sute de kilometri de Bucovina natală. Multe din
ele au dispărut, fie că au fost omorâte în detenție, fie că s-au prăpădit din
cauza bolilor, mizeriei sau foametei.
Traian Popovici
s-a născut la 17 octombrie 1892 în satul Ruși-Mănăstioara (comuna Udești) din
județul Suceava, în familia preotului Ioan Popovici. Este strănepotul
celebrului preot Andrei din Udeștii Sucevii, cel care, la 1777, a refuzat să
depună jurământul de credință față de noua stăpânire austriacă, trecând în
Moldova[1].
Din arborele genealogic, publicat în „Albumul Mare al Societăților „Arboroasa”
și „Junimea” din Cernăuți”[2],
vedem că aproape toți membrii familiei au fost preoți în satele din Bucovina și
Moldova. O persoană bine cunoscută în viața politică a Bucovinei a fost unchiul
lui T. Popovici, Dori (Dorimedont) Popovici, avocat, membru al Partidului
Național Țărănesc, deputat în dieta Bucovinei și parlamentul României, ministru
în guvernul de la București cu treburile Bucovinei, vice-primar al Cernăuțiului
(1912-1915). În anul 1950 Dori Popovici
a fost arestat și deținut de regimul comunist fără judecată în închisoarea
Sighet unde a și murit la 12 iunie același an ca urmare a condițiilor de viață
de acolo[3].
Dorimedont Popovici |
Traian a avut 2
frați – Leon, mort la vârsta de 20 ani, Eugen,
medic, specialist în geriatrie şi gerontologie, stabilit după război la
București și o soră, Constanța, căsătorită Rațiu.
Frecventează școala primară din satul natal
după care studiază la Gimnaziul superior din orașul Suceava (1903-1911). În anul 1908, în timpul liceului, a trecut
clandestin granița dintre Austro-Ungaria și România, pentru a-l vedea pe marele
istoric Nicolae Iorga care vizita localitatea Burdujeni (astăzi un cartier al
Sucevii). După absolvirea gimnaziului se înscrie la Facultatea de Drept a
Universității din Cernăuți. A fost membru al Societății studențești „Junimea”,
devinind chiar președintele ei în anul 1914[4],
când, împreună cu jumătate din comitetul de conducere, este nevoit să plece în Vechiul Regat.
Deasemenea a fost membru activ al Societății pentru Cultura și Literatura și Română
în Bucovina (1911-1914) și membru emeritat din 1920.
Când a început
primul război mondial, expunându-se unui risc mare din partea autorităților
militare austriece, a trecut în România şi s-a înrolat în armata română,
luptând până la sfârşitul războiului[5].
Facultatea de Drept a absolvit-o abia la sfârșitul războilui, în 1919, obținând
ulterior titlul științific de Doctor în drept. După primul război mondial s-a
stabilit pentru scurt timp la Chișinău, unde a fost secretar la "Casa
Noastră", organizație care se ocupa cu împroprietărirea țăranilor.
În perioada
interbelică a lucrat avocat în Cernăuți, unde a locuit pe str. Avram Iancu
(azi str. M. Zankovețika), nr. 7 b (conform „Anuarului general al municipiului
Cernăuți, 1936”) și la nr. 8 b (conform fișei de evidență a locuitorilor or.
Cernăuți pe anul 1935, 1937)[6].
În anii 1926-1927 a fost prefect al județului Câmpulung. În anii interbelici a
fost membru al Partidului Național-Creștin, ocupând funcția de președinte al
organizațiilor județene Cernăuți și Câmpulung[7].
Fișa de evidență a lui Traian Popovici |
În 1923, după moartea lui Dimitrie Onciul, președintele Academiei Române, primul președinte al Societății academice „Junimea” de la Universitatea din Cernăuți, Traian Popovici a dus tratative cu urmașii familiei defunctului (Dr. Jileriu și Gogu Onciul) pentru ai convinge să dăruiască biblioteca istoricului universității cernăuțene, iar o parte să-i revină Societății „Junimea”.
În luna iunie 1940, după ultimatumul sovietic adresat guvernului român, Traian Popovici s-a refugiat la Bucureşti, unde a continuat să profeseze ca avocat.
În luna iunie 1940, după ultimatumul sovietic adresat guvernului român, Traian Popovici s-a refugiat la Bucureşti, unde a continuat să profeseze ca avocat.
În urma
încheierii alianţei cu Germania, România recucerește în iulie 1941 Cernăuţiul.
Printre funcționarii trimiși la Cernăuți de către conducătorul statului, Ion
Antonescu, s-a aflat și Traian Popovici ca „prim-ajutor de primar”[8]
(funcție echivalentă cu cea de viceprimar).
Din mărturiile sale de mai târziu aflăm că T. Popovici nu l-a întâlnit
niciodată până atunci pe Antonescu și nu a putut să înțeleagă cum de a fost
numit în această echipă, în scurt timp propunându-i-se chiar funcția de primar
al municipiului Cernăuți.
Se știe însă că
guvernul de la București, după ce Hitler și Göring îi dezvăluie lui Ion Antonescu
planul Barbarossa, s-a preocupat încă din luna februarie 1941 de pregătirea
administrației pentru Basarabia și nordul Bucovinei.
De la 9 iulie
până la 1 august 1941,Traian Popovici ocupă funcția de viceprimar al
municipiului Cernăuți, primari fiind medicul Octavian Lupu și colonelul
Brăiescu. În scurt timp, conducătorul statului îl propune, „pentru prestigiul
bucovinean”[9], în
funcția de primar. Astfel, la 1 august 1941 Traian Popovici devine primar al
municipiului Cernăuți.
O adeverință scrisă de Tr. Popovici |
Primul contact
cu orașul pe care trebuia să-l administreze a fost teribil. „Momentul eroic cum
îl cunoaște antichitatea mă așează dintr-o dată în miezul vieții publice a
municipiului, în laboratorul de experiențe al ideologiei rasiale,
determinându-mi faptele și controlându-mi conștiința”[10],
mărturisea el mai târziu. Pe lângă grijile care rezultă direct din funcția de
primar (normalizarea vieții municipiului, prin reluarea distribuirii apei, repararea
rețelei electrice, aprovizionărea cu alimente, restabilirea transportului în comun,
cu autobuze, tramvaie și troleibuze), T. Popovici se vede nevoit să rezolve și
alte probleme impuse de momentul istoric. Astfel, el fusese pus încă din
primele zile în fața unor evenimente care necesitau luarea unor decizii mai
speciale, de care atârna viața mai multor mii de orășeni. Guvernatorul de atunci
al provinciei, colonelul Alexandru Rioșanu, avea ordin din București să
înființeze un ghetou în Cernăuți, în care să fie concentrați mai mult de 50.000
de evrei locali. Colonelul Rioșanu, unul dintre puținii care împărtășeau
indignarea primarului în această privință, ca să mai câștige timp, l-a sfătuit
pe Popovici să se adreseze conducerii de la București cu pretextul că e nevoie
să trimită o misiune în Germania sau în Polonia pentru a studia experiența
naziștilor în organizarea ghetourilor. Din nefericire, A. Rioșanu a murit subit
în urma unei intervenții chirurgicale nereușite, iar postul de guvernator a
fost ocupat de generalul Corneliu Dragalina, mult mai puțin îngăduitor în
problema evreiască decât predecesorul său. Sub noua conducere a guvernământului
a slăbit foarte mult influenţa primarului asupra hotărârilor luate în legătură
cu soarta evreilor locali. Cabinetul şi noul guvernator l-au înlăturat pe primarul
Popovici de la luarea oricărei decizii privind tratamentul aplicat evreilor din
oraş, ținând în secret tot ce puneau la cale.
Semnătura lui Tr. Popovici pe un document al Primăriei |
Cu
toate acestea, crearea ghetoului a fost amânată până la începutul lui
octombrie. La 9
şi 10 octombrie au sosit la Cernăuţi generalul Topor, cu funcția de mare pretor,
şi locotenent-colonelul Gheorghe Petrescu, care i-au transmis guvernatorului
dispoziţii „verbale" (căci „asemenea subiecte nu pot fi așternute în scris
pentru a nu lăsa probe”[11]).
În consecință, la 10 octombrie 1941 guvernatorul Calotescu emite ordinul de
înfiinţare a ghetoului și alte câteva ordine privind confiscarea averilor
evreilor și deportarea acestora peste Nistru, în ciuda opoziției primarului
Traian Popovici. Aceste acțiuni urmau să fie realizate sub conducerea primăriei
și sub controlul pretoratului armatei.
Constituirea
ghetoului, trierea şi apoi deportările în Transnistria reprezintă un episod
distinct al tragediei evreilor din Cernăuţi. Operaţiunea de aducere a evreilor
în ghetoul înființat în perimetrul cartierului evreiesc, o zonă situată în proximitatea
actualei străzi Sahaidacinyi, a avut loc în zorii zilei de 11 octombrie. Străzile
prevăzute pentru ghetou alcătuiau un cartier nu prea mare în care locuiau
înghesuiți sub zece mii de oamneni. Se preconiza popularea acestui spațiu cu
aproximativ cincizeci de mii de suflete. Noii veniți urmau să se alăture vechilor
locatari ce rămâneau în casele lor[12].
După mutarea evreilor în ghetou, s-a dispus împrejmuirea acestuia cu sârmă
ghimpată şi instalarea în locurile de acces a unor porţi de lemn, păzite de
soldaţi.
Planul ghetoului din Cernăuți (realizat de D. Olaru) |
Problema
deportării evreilor cernăuțeni în Transnistria a fost discutată cu autoritățile
din provincie la o conferință specială din 12 octombrie 1941, convocată de
guvernator. La această conferință, primarul Traian Popovici a venit cu argumente
care arătau clar că, în cazul deportării tuturor evreilor din oraș, producția
de război a Cernăuțiului va fi grav afectată. El a cerut ca evreii botezați,
intelectualii evrei, oamenii de artă de această naționalitate, funcționarii
evrei care au servit statul român, pensionarii, ofițerii, invalizii,
specialiștii din industrie, medicii, inginerii, arhitecții evrei și personalul
de origine evreiască din sistemul judiciar sa fie scutiți de la deportare. În
acest demers, primarul a fost susținut de profesorul universitar Teofil
Sauciuc-Săveanu[13]. Deși
argumentele aduse în favoarea nedeportării evreilor erau imbatabile, singura
concesie pe care Popovici a reușit să o obțină a fost scutirea de la deportare
a evreilor botezați și a evreilor cu merite speciale pentru națiune (100-120
persoane)[14]. Acest
rezultat nu-l putea mulțumi pe Traian Popovici și el apelează indirect la alte
mijloace de influiență.
În memoriile
sale scrise imediat după război și numite „Spovedanie”, fostul primar mărturisește:
„Nu este oportun încă să arăt prin ce mijloace și cu ajutorul cui am încercat
să influințez indirect voința Mareșalului pe care nu-l cunoșteam și care era
așa de departe de Cernăuți”[15].
Suntem tentați să credem că Popovici se referă aici la intervenția consulului
german din Cernăuți, Fritz Gebhard Schellhorn, care a avut o audiență la
Calotescu în ziua de 15 octombrie 1941. Schellhorn s-a opus deciziei de
deportare a tuturor evreilor care erau strict necesari pentru refacerea vieții
economice din Cernăuți, în deosebi pentru procesarea și exportarea produselor
lemnoase, cea mai importantă industrie locală. Acţiunile de ghetoizare şi
planificările deportărilor au atras atenţia autorităţilor germane, care
considerau că măsurile luate împotriva populaţiei evreieşti din Cernăuţi vor
duce la prăbuşirea totală a vieţii economice a orașului și chiar a provinciei
în ansamblu. Analiza activităţii economice a evreilor din Cernăuţi în acele
timpuri arată clar importanţa lor deosebită. Evreii cernăuțeni dețineau aproape
în totalitate controlul asupra comerţului şi industriei locale. Ei constituiau
un procent însemnat din totalul meseriaşilor şi muncitorilor din fabrici.
Indiferent care vor
fi fost motivele intervenției lui Schellhorn (de natură umanitară, cum va arăta
peste ani în memoriile sale fostul consul german, sau de ordin economic, cum le
vom găsi consemnate în memorandul acestuia către guvernator), e de reținut faptul,
că în urma implicării pe mai multe direcții a lui Traian Popovici, mareșalul
Antonescu „a admis rămânerea la Cernăuți a unui lot de până la 20 000 evrei”[16].
Imediat după adoptarea
acestei hotărâri, anunțată guvernatorului într-o convorbire telefonică, s-a
trecut la înființarea unei comisii pentru trierea evreilor, alcătuită din
generalul Vasile Ionescu, primarul Traian Popovici, vice-primarul Pop, maiorul
Tarnavețchi, sublocotentul Popovici, sublocotenetul Lunguleac şi secretarul
primăriei Bucevski[17].
În urma acestor insistenţe, evreii calificați ca meşteri în tot felul de
industrii sau care aveau calificarea de medici, ingineri, magistraţi sau
avocaţi au scăpat de la deportare.
Patriarhul Tit Simedrea |
Evacuarea, făcută în pragul iernii a femeilor, bătrânilor și copiilor a trezit reacția mai multor elite cernăuțene,
inclusiv a mitropolitului Tit Simedrea[18]. De
decizia mitropolitului a depins viața familiei tipografului evreu David Slacman
din Cernăuți. Povestea fiului acestuia, Marcel Slacman (azi Meir Shai), în
vârstă de 87 de ani, a fost mult mediatizată în presa din România și Israel.
După mărturisile lui Meir Shai, familia sa a fost dusă în getou, de unde urma
să fie deportată în Transnistria. Pentru a obține o autorizație de la
guvernator, David Slacman a apelat la ajutorul pictorului de icoane de la
Mitropolie, Gheorghe Rusu, un om foarte respectat în oraș, deoarece era nepotul
lui Miron Cristea, primul patriarh al României. Solicitarea unei autorizații
trebuia să vină de la conducătorul unei instituții, în cazul dat, de la
mitropolitul Tit Simedrea, care exact în această perioadă era plecat la
București să se întâlnească cu rabinul-șef Alexandru Șafran, pentru cauza
evreilor. Astfel, Gheorghe Rusu obține semnătura mitropolitului abia la
întoarcerea lui de la București. Dar guvernatorul Corneliu Calotescu refuză
să-i emită o autorizație evreului David Slacman. Calotescu era în relații tensionate
cu mitropolitul. În aceste condiții, iconarul de la mitropolie, Gheorghe Rusu, reușește
să obțină o autorizație de la primarul oraşului Traian Popovici, motivând că David
Slacman este indispensabil tipografiei Mitropoliei. Astfel, familia tipografului
evreu a fost salvată de la deportare. Dar în anul 1942 primarul Popovici intră
în dizgrația superiorilor săi și autorizațiile semnate de el sunt anulate. Familia
Slacman este din nou supusă pericolului deportării. Atunci, la sugestia
aceluiași Gheorghe Rusu și prin aprobarea tacită a mitropolitului, familia
Slacman se mută într-o cameră de la subsolul Mitropoliei, unde locuiește timp
de un an și opt luni, până la schimbarea guvernatorului și schimbarea
întrucâtva a atitudinii față de evrei.
După venirea comuniștilor sovietici în
Cernăuți familia Slacman este nevoită să treacă clandestin frontiera în
România, stabilindu-se la București, de unde în anul 1970 va emigra în Israel, dar
fără David Slacman, care decedase între timp. În anul 2007, Meir Shai, fiul lui
David Slacman, obține de la Memorialul Yad Vashem din Ierusalim distincția „Drept între popoare”,
post-mortem, pentru pictorul Gheorghe Rusu, însă nu și pentru mitropolitul Tit
Simedrea. În ce-l priveşte pe Tit Simedrea, istoricul Liviu Cărare, de la
Institutul de Istorie "George Bariţiu" din Cluj, specialist în
Istoria Holocaustului, crede că şansele fostului mitropolit bucovinean sunt
mici, întrucât "există doar această mărturie directă, a lui Meir Shai”
care, în opinia sa, e insuficientă[19].
Acţiunile întreprinse
de primarul Popovici, de susținătorii lui şi de membrii comisiei de triere au
generat suspiciuni, activitatea lor fiind mereu contestată de simpatizanţii
politicii antonesciene şi supravegheată de serviciile secrete. În primul rând s-au
agravat relațiile dintre primar și guvernator. Începând cu luna octombrie 1941
pe adresa guvernământului Bucovinei vin tot mai multe plângeri și note
informative, atât de la persoane particulare cât și de la instituții, îndeosebi
de la Serviciul Secret de Informații al Chesturei de Poliție, în care este
vizată direct sau indirect Primăria municipiului. Astfel, într-o notă a
Serviciului Secret de Informații din 2 octombrie se aduce la cunoștință
guvernământului că printre locuitorii orașului apar nemulțumiri privind
abuzurile ce se fac la repartizarea locuințelor, aducându-se ca exemplu 8
cazuri de presupuse fraude în acest domeniu[20]. Traian Popovici, la ordinul confidențial
al guvernatorului din 8 octombrie, este
nevoit să cerceteze aceste cazuri și să răspundă printr-un raport, întocmit la
17 octombrie, în care se specifică că în toate cazurile menționate locuințele
au fost distribuite cu forme legale, iar „informațiunile ce au fost date, au la
bază nu buna credință, ci numai micimea de suflet a unora care nu cunosc
realitățile”[21].
Starea devine
tot mai tensionată în urma unui raport făcut de primar, referitor la situația
evreilor din Cernăuți, după ce au fost oprite deportările lor în Transnistria. Spre
regret, raportul lui T. Popovici adresat guvernatorului nu a putut fi găsit în
fondurile arhivei din Cernăuți. Probabil că el a fost reținut de Antonescu și a
ajuns mai târziu la Moscova cu arhiva capturată de sovietici în Bucuresti, în anii
1945, 1946 si urmatorii, și care, dupa unele evaluari, constituie în jur de
300.000 dosare[22]. Totuși
date importante din acest raport descoperim în răspunsul lui Corneliu Calotescu
dat primarului, precum și în raportul guvernatorului către conducătorul
statului, mareșalului Ion Antonescu. Popovici era atenționat de guvernator că
nu procedează corect în cazurile în care evreilor trimiși în ghetou li se emit autorizații
de rămânere în Cernăuți. Guvernatorul Calotescu subliniază în raportul său că
primarul Popovici restituie evreilor locuințele deținute înainte de a fi fost
trimiși în ghetou, „dându-i afară pe noii locatari creștini, instalați acolo
între timp cu hotărârea primăriei”[23].
În raport se mai menționează: „Domnul primar în fața acestei situații a
apreciat că este cazul ca, în loc să hotărască pentru acești evrei o locuință goală
din cele neocupate de creștini, să dea afară pe creștini și să întroducă în
locuință pe evreu. Această măsură nu am aprobat-o și am făcut Primăriei
cuvenita observație arătând că nu se poate admite în momentele actuale, o
asemenea tranzacție imorală din punct de vedere românesc, creștinesc și
național”[24]. În
continuarea raportului, guvernatorul semnalează că „la aceste observații Dl.
Primar a găsit de cuviință să facă Guvernământului un raport pe care-l găsesc
cu totul deplasat și în care, în rezumat, face apologia dreptului evreilor în
Țara Românească – adăugând în plus că
actul Guvernului de evacuare a fost ilegal”[25].
Mult mai
sugestiv este guvernatorul în răspunsul dat lui Traian Popovici, alcătuit pe
puncte, în care analizează fiecare obiecție, astfel încât putem să descoperim citindu-l
și conținutul raportului făcut de primar. Acest document, foarte sugestiv ca
stil, conține mai multe detalii surprinzătoare, pentru care merită să fie redat
în integritatea sa:
„Guvernământul
provinciei Bucovina. Cabinetul Militar.
Nr.
78.1941 Cernăuți, la 12 Decembrie 1941
Domnul Primar
al Municipiului
Cernăuți
La nr 46/941
Binevoiți a cunoaște
următoarele:
1.
Este
de datoria Dvs. să cunoașteți ce regim trebuie să se aplice evreilor din
Bucovina. Regretabil că nu știți acest lucru sau că îi dați o interpretare „sui generis”.
2.
Evreii
rămași în Cernăuți se întorc la domiciliile lor așa cum am hotărât. Nu admit
însă, dacă s-a atribuit o locuință evreiască unui creștin, să evacuați
creștinul ca să intre evreul. Aceasta era o chestiune de bun simț patriotic și
Dvs. trebuia să găsiți formula de a nu leza în aceste momente oricare ar fi
fost situația creștinului, sentimentul de român și de creștin.
3.
Dreptul
evreilor la domiciliul lor, când acest domiciliu a fost ocupat înainte de un
creștin se respectă în aceeași măsură în care evreii au respectat drepturile
românilor și națiunii române. Dacă Dvs. nu puteți sesiza aceste drepturi,
Guvernământul vă stă la dispoziție pentru a vă lămuri.
4.
Mobilierul
ce le-a aparținut în locuința ocupată de evreu, dacă evreul nu a fost evacuat,
îi aparține evreului rămas provizoriu în Cernăuți. El dispune de mobilierul său
cum crede. Dealtfel, Guvernământul nu a luat nici o dispoziție contrară acestei
reguli și ne surprinde confuzia și echivocul în care vă complacerți.
5.
Nu
s-a luat de Guvernământ nici o dispoziție prin care vitele evreilor rămași
provizoriu în Cernăuți să nu li se înapoieze. Este un drept ca oricare altul.
Grija părintească ce le-o purtați în legătură cu o eventuală despăgubire vă
onorează ca primar, ca român și ca creștin.
6.
Siguranța
personală a evreilor pe drumurile publice, în piață și în localuri, cred că
este garantată; Guvernământul nu a fost sesizat până în prezent de fapte
contrarii.
Dacă
această siguranță a evreilor a fost
cândva în primejdie sau este în prezent în așa măsură încât să vă turbure
conștiința, aceasta s-a datorat sau se datorește probabil unor sentimente mai
presus de legile omenești pe cari Dvs. ca prim cetățean al orașului Cernăuți le
invocați în momentele istorice prin care trece neamul românesc.
În
orice caz, D-le Primar, socotesc că la bara justiției ca avocat plătit ca să
susțineți o cauză legală a unui evreu oarecare vă era permis să invocați toate
legile din lume ca și pentru un criminal sau escroc de rând, nu vă era permis
și Guvernământul nu poate permite să invocați legi și drepturi pe cari să le
puneți în fața dreptului conștiinței naționale a poporului român.
7.
Atrageți
atențiunea asupra unui fenomen de dezagregare a spiritului de ordine și
disciplină etc. etc. Este just; și dacă ași publica raportul Dvs. cred că s-ar
naște mișcări de stradă, bineînțeles în defavoarea Dvs., mai ales când sunt
alimentate și de lipsa de pâine pe piețile Cernăuțiului de mai multe luni de
zile, deși evreii au toți pâine grație organelor Dvs.; lipsei de apă, deși au
trecut mai multe luni de la ocupare, scumpetea și lipsa de alimente fiindcă
permiteți vânzătorilor să circule pe străzi și să servească pe evrei la
domiciliu, deși am interzis formal acest lucru – și altele de felul acesta.
Cât
privește afirmațiunea Dvs. de la pagina 3 cu privire la ilegalitatea evacuării
evreilor, aceasta constituie o critică a actelor de guvernământ pe care o voi aduce
la cunoștința celor în drept. Deocamdată Guvernământul Bucovinei, vă observă
pentru această lipsă de deferență fașă de o măsură a guvernului și vă invită pe
viitor să evitați asemenea ieșiri.
Guvernatorul
Bucovinei, general Corneliu Calotescu”[26].
Un raport din 17 oct. 1941 semnat de Tr. Popovici |
Așa cum spuneam
mai sus, generalul Calotescu, peste 2 zile, la 14 decembrie 1941, face un
raport lui I. Antonescu (nr. 78) în care îi cere conducătorului statului
demiterea din funcție a primarului: „apreciez că Dl. Popovici Traian nu mai
poate rămâne în fruntea Primăriei Municipiului Cernăuți și ca atare vă rog să
binevoiți a aproba demiterea sa”[27].
Totodată guvernatorul îl propune ca primar pe Dr. Ion Nandriș, șeful spitalului
central din Cernăuți, „care după toate referințele luate ar fi în măsură să
conducă Primăria”[28].
Ion Nandriș nu a fost însă numit primar, neacceptând, probabil, funcția,
aceasta revenindu-i lui Dimitrie Galeș. Aproape
toți cercetătorii vieții și activității lui Traian Popovici susțin că primarul
ar fi fost demis din funcție în luna iunie 1942, deși documentele depistate în
arhiva primăriei Cernăuțiului și Guvernământului Bucovinei[29]
atestă ultimele semnături ale lui Popovici, în calitatea sa de primar, la
sfârșitul lunii decembrie 1941. Aceasta se datorește faptului că acțiunile lui
Traian Popovici și activitatea de triere, efectuată de comisia primăriei, au
fost mereu contestate şi supravegheate de serviciile secrete, care trimiteau sistematic
denunțuri la București în urma cărora, la începutul anului 1942, o comisie de
anchetă a investigat modul de realizare a selecţionării specialiştilor evrei.
Ca urmare a acestor investigații, Traian Popovici a fost găsit vinovat pentru
eliberarea numeroaselor autorizații și a fost înlăturat de la exercitarea
funcției de primar. O
informație, depistată de noi în ziarul „Bucovina” din 4 ianuarie 1942, confirmă
următoarele: „În ziua de 30 decembrie a. c. la orele 12 a avut loc instalarea
noului primar al Municipiului Cernăuți, Dl Dr. Dumitru Galeș, primpreședinte de
tribunal”[30].Începând cu luna ianuarie 1942 documentele primăriei sunt
semnate de noul primar Dimitrie Galeș. Demiterea lui Traian Popovici în luna
ianuarie 1942 este confirmată și de cunoscuta cercetătoare de la Centrul de
Cercetări Franceze din Ierusalim, Florence Heymann[31].
După
demitere Traian Popovici revine la munca sa de avocat, unde continuă să-și
ajute concetățenii în diferite probleme, inclusiv pe evrei, care în acea
perioadă trebuiau să facă față multor greutăți, fundamentale pentru existența
lor. Concludent în acest sens este cazul evreului Adolf Reiter, care împreună
cu familia sa, compusă din soție și doi copii, a fost internat la 16 iulie 1942
în lagărul din Edineț pe motiv că s-ar fi „sustras de la munca de folos
obștesc”[32]. Adolf
Reiter, optician de profesie, obține de la directorul Fabricii de mezeluri
„Mercur” din Cernăuți, Basil Tărnăveanu, o adeverință de angajat mezelar al
fabricii pe un termen de 144 zile, de la 8 mai până la 30 septembrie 1942[33],
care demonstrează că internarea lui în lagăr nu e decât o eroare. În urma prezentării
acestui document, Guvernământul Bucovinei, prin ordinul nr. 2398/942, cere
eliberarea lui Adolf Reiter din lagăr și desigilarea casei lui din str.
Pictorul Knapp, laterală nr. 1. Ca să urgenteze rezolvarea cazului, Adolf
Reiter a prezentat oficialităților o fotocopie a acestui ordin de desigilare a
locuinței, fapt ce a stârnit în primul rând nedumerirea guvernământului: cine
putea înlesni fotografierea unui ordin dat de guvernământ primăriei orașului
Cernăuți? Din cercetările făcute de Inspectoratul General de Poliție s-a aflat
că fotocopia a fost făcută de către „avocatul-evreu Spesser, care lucrează în
calitate de secretar la Biroul Domnului avocat Traian Popovici din strada Lt.
Turtureanu, nr.6”[34].
Din declarația făcută de avocatul Hermann Spesser se constata că „Domnul avocat
Traian Popovici a adus această adresă la biroul său de avocatură și întrucât
evreul Reiter Adolf a rugat să-i dea o dovadă la mână pentru a putea justifica
intrarea legală în locuința sa, Domnul avocat Traian Popovici i-a spus să se
ducă la un fotograf și să-i facă o fotografie, astfel a primit evreul Reiter
fotografia în cauză”[35].
Deși Guvernământul a cerut ca acest caz să fie cercetat cu mare rigoare,
„aplicându-se aspre sancțiuni vinovatului”[36],
se pare că Traian Popovici nu a fost pedepsit nici de această dată.
Un alt proces cu un deosebit
interes la public a avut loc la tribunalul militar din Cernăuți în lunile
ianuarie-februarie 1942. Interesul se datora atât personalităților acuzate cât
și actului de acuzare care se baza pe evenimentele petrecute în Cernăuți după
28 iunie 1940, când nordul Bucovinei a fost ocupat de sovietici. Acuzații
procesului erau 4 medici, evreii Kessler Arthur, Reznick Wolf, Pasternak
Mauriciu și ucraineanul Zalozecki Alexis (fiul cunoscutului chirurg și om
politic, Vladimir Zalozecki), care erau acuzați pentru „faptul de rebeliune, de
complicitate la rebeliune, de dezertare în timp de pace și ofensă a Statului
Român”[37].
Ședințele procesului aveau loc în prezența unei numeroase asistențe, iar
pledoriile apărătorilor Traian Popovici și Tache (Dumitru) Policrat (celebrul
avocat bucureștean) erau intens discutate în cercurile intelectuale cernăuțene.
Gazeta „Bucovina” relata următoarele de la o ședință a procesului: „Aceste
pledoarii, care au încercat să desvinovățească pe inculpați prin diferite
elemente de persuasiune și argumentație, au fost urmărite cu mult interes. În
decursul apărării, unul din avocați, d-l dr. Traian Popovici, a fost chemat la
ordine de președintele Curții, pentru a nu devia din cadrul strict al
procesului”[38].
Sentința în procesul medicilor a fost următoarea: „Dr. Mauriciu Pasternak,
acuzat pentru ofensa națiunii și dezertare, a fost condamnat pentru primul
delict la 2 ani închisoare corecțională și 20000 lei amendă, pentru al doilea
delict la 3 ani închisoare corecțională plus toate chieltuelile de judecată.
Dr. Wolf Reznick, acuzat pentru complicitate la rebeliune și ofensă națiunii a
fost condamnat la 1 an închisoare și 15000 lei amendă plus toate chieltuelile
de judecată. Medicii Arthur Kessler și Alexis Zalozecki au fost achitați”[39].
Achitarea celor doi medici cernăuțeni se datorește în mare măsură incontestabilei
măiestrii a avocatului Traian Popovici.
Fotocopia unui document emis de Cabinetul Militar al Guvernământului Provinciei Bucovina |
La
începutul anului 1944, când trupele germane au început să se retragă din oraș
și când mulți evrei „s-au așteptat la ce era mai rău”[40],
îl găsim pe fostul primar al Cernăuțiului intervenind din nou în favoarea evreilor.
Traian Popovici în această perioadă a militat pentru libertatea evreilor de a
alege locul de domiciliu, dar, spre regret, fără rezultate deosebite.
Trebuie
să menționăm că în perioada războiului alături de Traian Popovici a fost
întotdeauna unchiul său, Dori Popovici, fapt mai puțin cunoscut de cercetători.
Abia în anul 1996 a fost descoperit un memoriu amănunțit de 74 pagini, semnat
de Dori Popovici, care „radiografiază caracterul autorităţii statale româneşti în
Bucovina”[41]. La 28
octombrie 1941 el i-a cerut lui Antonescu să-1 primească în audienţă pentru a-i
prezenta starea situației din Bucovina sau, după expresia sa, „oribila
decadenţă care stăpâneşte viaţa publică a acestei provincii"[42]
.
Refuzul lui
Antonescu de al primi în audiență pe Dori Popovici a dat naștere acestui
memoriu în care autorul descrie situația din Bucovina de nord după luna iunie
1941, arată responsabilii pentru situația creată, face propuneri pentru
îmbunătățirea acesteia și dedică un capitol soluționării „problemei evreiești”.
Dori Popovici ajunge la concluzia că nu se poate evita îndepărtarea evreilor
din Bucovina, dar „aceasta trebuie făcută într-o formă care să nu prejudicieze
interesele naţionale româneşti, ţinând seamă că nu pot fi înlocuiţi toţi
dintr-o dată, „dacă nu voim să zguduim edificiul nostru economic şi cu el
împreună, pe cel statal"[43].
Un ajutor
însemnat evreilor deportați în Transnistria a fost acordat și din partea altor
cetățeni români din Bucovina. În fondurile arhivei de stat din Cernăuți se
păstrează mai multe documente care atestă ajutorul acordat evreilor de către fostul
director la herghelia Rădăuţi Ion Larionescu, de către funcționarul Margulis de
la fabrica de spirt din Rădăuți și de către avocatul Albert Twers din Rădăuți,
care, conform unui raport al Serviciului Poliţiei de Siguranţă al Inspectoratului
Regional de Poliţie Cernăuţi din 11 martie 1942 către Guvernământul Bucovinei, „au
înlesnit legătura între evreii din teritiriul Ţării cu cei evacuaţi”[44]. În urma cercetărilor făcute de Legiunea de
jandarmi a C. F. R. s-a stabilit că avocatul Albert Twers, de origine etnică
germană, aflat în serviciul firmei de export-import „Heinz Hellmsn” din
Bucureşti, după vizita sa la Moghilev, unde studia posibilităţile deschiderii
unei sucursale în Transnistria, a fost reținut în gara Lipnic „cu o geantă, în
care la percheziţia ce i s-a făcut de şeful postului, s-au găsit 139 scrisori
adresate evreilor din Cernăuţi şi Rădăuţi”[45].
După citirea amănunţită a scrisorilor nu s-a putut stabili „că ar fi pretins
sau obţinut vreo sumă de bani pentru acest serviciu; rezultă însă cu prisosinţă
сă acest mod de corespondenţă se practică în acea regiune pe o scară întinsă,
contravenind astfel dispoziţiunilor din legiuirile poştale în vigoare”[46].
Primele două persoane au fost eliberate, iar avocatul Albert Twers a fost trimis
la București, care, după cercetări, a fost deasemenea eliberat. Menționăm că
fiica lui, Irene Ciobotaru, profesoară de limbă franceză, stabilită la Cluj,
ne-a furnizat informații interesante despre tatăl ei și despre greutățile prin
care a trecut familia Twers în anii postbelici.
Avocatul Albert Twers cu soția Debora (n. Alpern) |
În anul 2013,
aceste 139 scrisori, scrise în limbile ebraică, germană și română și care se păstrează la arhiva din Cernăuți, au fost
publicate de către Benjamin Gril într-o ediție polilingvă (germană, engleză,
română și ucraineană)[47],
aducând astfel în fața unui larg public informații despre ororile prin care au
trecut cei deportați în Transnistria.
Un fragment dintr-o scrisoare trimisă de la evreii din Transnistria |
După război,
Traian Popovici s-a refugiat în România unde în anul 1945 publică cartea sa de memorii
„Spovedanie”[48],
reeditată într-o ediție bilingvă româno-engleză în anul 2002 de Fundația Dr. W.
Filderman din București. A murit la 4 iunie 1946 în satul Colacu din comuna
Fundu Moldovei, în împrejurări destul de misterioase. A fost înmormântat în curtea
bisericii din sat.
La 2 ianuarie
1969 Institutul Yad Vashem îl proclamă pe Traian Popovici Drept între Popoare,
pentru contribuția definitorie la
salvarea a mii si mii de evrei. Astfel, Traian Popovici este primul român ale cărui merite deosebite din perioada războiului sunt recunoscute de statul
Israel. Conform statisticii de la 1.01.2017, printre cei 60 de români ce s-au
învrednicit de această nobilă distincție, oferită pentru faptul de a fi ajutat şi salvat evreii aflaţi în primejdie în
timpul Holocaustului, se mai află avocatul Simion Hîj din Storojineț, Regina
Mamă Elena, pictorul Gheorghe Rusu, scriitorul Raoul Șorban și mulți alții.
Trtebuie să menționăm că în Ucraina această distincție a fost acordată la 2573
de persoane, situindu-se astfel pe locul patru în lume după Polonia, Olanda și
Franța.
Brevetul Drept între popoare |
Pentru prima
dată la Cernăuți cinstirea memoriei lui Traian Popovici a avut loc la 21 aprilie
2009 când, la inițiativa evreilor supraviețuitori ai Holocaustului, între care
și Miriam Teylor (SUA), și cu susținerea autorităților locale, a fost dezvelită
o placă comemorativă pe casa din strada Zankovețka nr. 6 în care a trăit cândva
primarul. Placa din marmoră neagră, scrisă în trei limbi – română, ucraineană
și engleză – are următorul text: „Aici a
locuit Traian Popovici (1892-1946). În 1941, ca primar al orașului Cernăuți, a
salvat de la depoprtare în Transnistria și probabil de la moarte 19 600 evrei.
Recunoștință veșnică și amintire eternă. Evreii cernăuțeni.”
Placa comemorativă de pe casa în care a trăit T. Popovici |
Tot din acel an încep
să apară în Ucraina și primele articole despre fostul primar al Cernăuțiului,
majoritatea semnate de jurnalistul Serghei Voronțov[49].
În anul 2016 a fost realizat filmul documentar „Adeverință pentru viață”, având ca
autor pe Iurie Levcic, directorul Centrului Bucovineean de Artă pentru
Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești „Ciprian Porumbescu” din
Cernăuți, film în care este evocată viața lui Traian Popovici.
În România,
fostului primar al Cernăuțiului i se acordă mai multă atenție. În luna iunie
2002, la solicitarea Ministerului Culturii și Cultelor, primăria sectorului 3 a
Municipiului București a elaborat o hotărâre prin care a schimbat denumirea
străzii „Unității” în cea de strada „Dr. Traian Popovici”, cinstind astfel pentru prima dată memoria vestitului primar al
Cernăuțiului. În anul 2008, din inițiativa profesorului de istorie Florentin
Lehaci a fost înființată, în comuna bucovineană Fundul Moldovei, Asociația
pentru Educație, Democrație și Toleranță "Traian Popovici", care are
drept scop promovarea toleranței active sub toate aspectele ei. În acelaș an
prin finanțarea Ministerului Culturii și Cultelor din România a fost dezvelit
în fața școlii din satul Colacu un bust de bronz în memoria fostului primar
cernăuțean, realizat de sculptorul Bogdan Breza. În incinta școlii din satul
natal, care-i poartă numele lui Traian Popovici, a fost înființat un muzeu în
care au fost adunate și expuse documente, cărți, ziare, fotografii din viața
ilustrului consătean, considerat un erou.
Mormântul lui Tr. Popovici din s. Colacu |
Astfel de situații, cum este cazul lui Traian Popovici, în
care bucovineni de diverse etnii sau confesiuni și-au dat mâna în clipe grele
de viață, sunt numeroase. Ele ne arată că, loviți de cumpene și încercări,
bucovinenii, toleranți din fire, înțelegători unii față de ceilalți prin educație
și tradiție, au demonstrat dintotdeauna spirit de solidaritate în relațiile lor
interumană și interetnice.
[1]
Emil Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. II, Suceava, 2004, p. 251-252.
[2] Arcadie Dugan-Opaiț, Albumul Mare al Societăților „Arboroasa” și
„Junimea” din Cernăuți, ediție îngrijită, prefață, notă asupra ediției,
index și glosar: Olaru Marian și Bodale M. Arcadie, Suceava, 2015, p. 98.
[3] Cicerone
Ionițoiu, Victimele terorii comuniste,
Vol.8: Dictionar P-Q, București, 2006, p. 400.
[4]
Mircea Irimescu, La 150 de ani, vol. II. Voluntariat bucovinean. Membrii Societății,
Rădăuți, 2013, p. 251-252.
[5]
Ibidem.
[6]
Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuți
(ASRC), F-38, Chestura de poliție, inventar 2, dosar 1268, fila 1.
[7]
Mircea Irimescu, op. cit., p. 286.
[8]
Traian Popovici, Spovidania – Testimony, ediție îngrijită
de Th. Wexler, Fundația Dr. W. Filderman, București, 2002, p. 12.
[9] Ibidem.
[10] Ibidem, p. 15.
[11] Florance Heymann, Cernăuți în ciclonul istoriei, 1940-1945,
sau „Memoria locului”, în Carol Iancul (coordonator), Permanențe și rupturi in istoria evreilor din Romania (secolele XIX-XX),
București, 2006, p. 231.
[12] Ibidem, p. 33.
[13] Daniel Hrenciuc, Dilemele conviețuirii: evreii în Bucovina (1774-1947), ediția a
doua, revăzută și adăugată, Iași, 2013, p. 445.
[14]
Traian Popovici, op. cit., p. 37.
[15]
Ibidem, p. 38.
[16]
Ibidem, p. 39.
[17]
Liviu Cărare, Consideraţii privind ghetoizarea evreilor din Cernăuţi (1941) în
Anuarul Institutului de
Istorie
“George Barițiu” Series Historica, Cluj-Napoca, 2010, p. 107.
[18]
Mihai-Aurelian Căruntu, Bucovina în al doilea război mondial,
Iași, 2004, p. 360.
[19] Informații culese de la Roxana Caraiman, Povestea evreului care se luptă de 20 de ani
ca un mitropolit român să fie declarat "Drept între popoare",
publicate în https://pressone.ro/povestea-evreului-care-se-lupta-de-20-de-ani-ca-un-mitropolit-roman-sa-fie-declarat-drept-intre-popoare/,
21.02.2017 și de la Mirela Corlățan, Un
mitropolit român a adus Yad Vashem în faţa instanţei, publicate în http://evz.ro/un-mitropolit-roman-a-adus-yad-vashem-in-fata-instantei-919902.html,
02.02.2011.
[20]
ASRC, F-R-307, Guvernământul
provinciei Bucovina, inv. 3, d. 5, f. 16-17.
[21] Ibidem, f.20.
[22] Informații preluate după https://cultural.bzi.ro/interogatorii-ale-maresalului-ion-antonescu-in-inchisoarea-n-k-v-d-lubianka-de-la-moscova-5948,
27.10.2013.
[23]
ASRC, F-R-307, Guvernământul provinciei Bucovina, inv. 1, d. 7, f. 232.
[24] Ibidem.
[26] Ibidem, f. 234, 234 verso.
[27] Ibidem, f. 232.
[28] Ibidem, f. 233.
[32]
ASCR, F-R-307, Guvernământul
provinciei Bucovina, inv. 3, d. 76, f. 23.
[33] Ibidem, f. 24.
[34] Ibidem, f. 11.
[35] Ibidem.
[40] Mariana Hausleitner, Evreii și antisemitismul în Bucovina între
1918-1944, în „Studia et Acta. Historiae Judaerum Romaniae”, VIII,
București, 2003, p. 205.
[41] Jean Ancel, Contribuții la istoria României, Vol. I, partea II, București,
2001, citat după: https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2016/04/30/soarta-evreilor-din-bucovina-de-nord-in-timpul-regimului-antonescian/
[43] Ibidem.
[49]Vezi Сергей Воронцов, Буковинский Шиндлер, în «Зеркало
недели», 30 ianuarie 2009.
Despre Familia Twers vedeți și acest material semnat de Dragoș Băncescu pe
Despre Familia Twers vedeți și acest material semnat de Dragoș Băncescu pe
Radauti - amintiri, oameni, locuri.
Când am văzut prima dată această fotografie am început să zgreapţăn prin ungherele memoriei numele artiştilor hollywoodieni prezenţi în fotografie, nedându-mi seama că erau de fapt două personaje pe care le cunoşteam atât de bine, respectiv soţii Twers. Cu "fructele" lor, cele două fete Inge şi Irene, am fost foarte apropiaţi.
M-am holbat minute-n şir alături de consoartă şi am admirat cele două chipuri. Mărturisesc că am făcut toate analizele posibile acestei imagini , inclusiv rezonanţa magnetică nucleară. Aceste operaţiuni realizate amănunţit au avut ca rezultat perfecţiunea, termen care tradus însemnă că mai bine de-atât nu se poate şi simt un sentiment de mândrie că cei doi reprezintă o părticică a rădăuţenilor din perioada interbelică.
Ce prezenţe plăcute, ce personaje frumoase, ce look seducător, ce ţinută elegantă, ce comunicare sinceră cu cei ce privesc şi vor privi această fotografie, câtă bunătate tămăduitoare.
Albert Twers s-a născut în 1904, iar Deborah Alpern era mai tânără cu şase ani. S-au căsătorit în 1933, junele avocat dând multe târcoale fetei fostului său profesor de latină de la "Hurmuzachi". În timpul războiului a profitat de naţionalitatea sa germană şi a făcut curierat între organizaţiile evreieşti din ţară şi deportaţii din Transnistria. Moscalii în schimb l-au depistat că-i neamţ şi l-au dus în Siberia unde a stat trei ani în prizonierat. După ce s-a întors din surghiun a constatat că avocaţii au devenit balast inutil pentru justiţia comunistă, astfel că a lucrat un timp pe la Falcău. Apoi a revenit în barou.
Prin anii 50 atunci când i-am cunoscut formau un cuplu la fel de sudat, la fel de admirat, la fel de invidiat. Au părăsit lumea nedreptăţilor la mare interval unul de altul, Albert în 1972 iar Deborah în 1997, la un sfert de veac diferenţă.
S-a întâmplat să trec o dată pe când eram "bighidiu" pe strada "Domnească" , azi Calea Cernăuţiului, chiar pe sub casa lor. Geamurile erau deschise iar Doamna cânta la pian. Era o melodie franţuzească din repertoriul lui Luis Mariano, iar sunetele erau acompaniate de liniştea cartierului, într-o după amiază rădăuţeană, în vremuri ce nu merită uitate, cu oameni ce nu trebuie uitaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu